Textul meu, Mortul din culpa, publicat lunea trecuta in EvZ, a trezit, cum era de asteptat, reactii puternice din partea intelectualilor de centru-dreapta.
Rezum teza articolului:
“Stiu ca spun o banalitate, dar uneori este util sa repeti ca 2 si cu 2 nu fac 5: statul roman nu a condamnat comunismul ca optiune politica, a condamnat regimul comunist din Romania, un sistem totalitar instaurat prin dictat strain si mentinut prin crima si teroare. (…)
Comunismul romanesc este de factura leninista, fiind in esenta sa o doctrina criminala si ilegitima. Cand vorbim unui strain despre “comunism”, fara cuvenitele precizari, nu facem altceva decat sa dam un nume scurt si prost unei experiente totalitare.
Sensul curent sub care comunismul circula in Occident e acela al unei ideologii umaniste, usor utopice, dar in niciun caz criminale. Si nu cred ca exportul unei confuzii locale ne face mai exotici, cred ca ne face doar ridicoli.”
O prima reactie pertinenta am citit pe Liberalism.ro si ii apartine lui Tudor Glodeanu:
“Articolul dlui. Bucurenci, sincer in revolta sa naiva, m-a facut sa inteleg ca, in masura in care comunismul a avut si “o parte buna” (sper ca ghilimelele sa atenueze socul provocat de o asemenea afirmatie cutremuratoare), aceasta parte buna este vaccinarea oamenilor cu scaun la cap impotriva iluziilor demiurgice ale unei ideologii gaunoase si inca seducatoare.”
Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au dedicat aproape o jumatate de ora chestiunii in emisiunea Altfel de duminica seara de pe Realitatea TV:
Andrei Plesu: “Ceea ce ma deranjeaza este ca el (D.B.) n-are nici un pic de sete de cunoastere reala. Omul asta, daca poate sa spuie lucrurile astea, n-a citit nimic, sau, daca a citit, n-a priceput nimic. Speranta mea e ca n-a citit…”
Gabriel Liiceanu: “Putea sa citeasca, a propos de teza ca in Occident, daca te duci si spui in clipa de fata “comunismul este un lucru general rau”, te faci de ras, si ca asta e opinia Occidentului despre comunism, atunci nu a citit pe Francois Furet, nu l-a citit pe Revel, nu l-a citit pe Besancon, nu a citit pe Koestler, n-a citit Orwell, n-a citit Popper, n-a citit Raymond Aron, n-a citit “Cartea neagra a comunismului”. Din toate ar fi aflat ca Occidentul este constient ca aceasta idee utopica a omenirii este o otrava eterna indiferent de unde vine ea.”
Emisiunea poate fi vizionata aici.
Luni, Mircea Mihaies scrie in EvZ despre “prostia agresiva”:
“Exista vreo diferenta intre statuarea „grandorii istorice a nazismului” si „viitorul de aur al omenirii”, ponciful tuturor marxizantilor? Vedeti cea mai mica deosebire intre morbiditatea gandirii lui Hitler, pentru care „Führerul e legea”, si afirmatiile lui Marx si Engels privind caracterul „neingradit de lege al dictaturii proletariatului”? Daca le vedeti sa-mi spuneti si mie. Iar daca nu, ramane ca-n titlu: O stafie umbla prin Europa: prostia agresiva.”
Vladimir Tismaneanu scrie si el despre comunismul de dupa comunism, tot in EvZ:
“Tema adeziunii totale la miscarile revolutionare de masa este una dintre cele mai importante din psihologia politica moderna. Aceste pasiuni se hranesc din incertitudini si resentimente, din anxietati si invidii istorice, dar si din instincte egalitariste si colectiviste.
Singurul antidot este mobilizarea fortelor liberalismului antitotalitar si continua demistificare a minciunii comuniste. Din nou, este vorba de un sistem bazat pe dubla gandire si pe dubla morala. Aici rezida originea raului reprezentat de ideologia care a inspirat si a justificat totalitarismul de tip bolsevic.”
In fine, Alin Ionescu, intr-o cronica intitulata Tanarul marxist Bucurenci, noteaza:
“Din pacate (sau din fericire?) pentru generatia dlui Bucurenci, socialismul real, trait si inghitit cu forta, nu prea mai are relevanta existentiala. E cel mult o fantoma care se incapatineaza sa se bage in vorba, un cadavru care impute cu miasme spatiul public. Mie, personal, mi se pare hiperevident ca marxismul, in oricare dintre variante, nu mai poate vorbi vreodata credibil pe acest pamint. Totusi, mai cred ca va trebui ca, la un moment dat, intelectualii de dreapta din spatiul fostului lagar sa ridice cu destindere anatema de pe crestetul ideilor de stinga. La o adica, G. Tamas si I. Iliescu n-au nici o legatura.”
Ce va urma
I-am scris o scrisoare lui Andrei Plesu si am discutat marti, la NEC, aproape doua ceasuri despre polemica starnita. Am convenit ca EvZ va publica scrisoarea saptamana viitoare impreuna cu raspunsul d-lui.
De asemenea, A.P. le-a cerut acordul bursierilor NEC sa organizeze o dezbatere in cerc restrans (bursierii si cativa invitati, intelectuali de stanga) pe tema comunismului de ieri si de azi.
Cum ar veni, cineva misca intentionat masa sau Romania incepe sa fie bantuita pasnic de fantome…
Never explain yourself :)!
imi convine de tine la faza asta…de abia astept sa vad scrisoarea/raspunsul….
Candidatul Partidului Comunist Canadian in Kitchener-Waterloo la ultimele alegeri federale a fost un roman. Ar fi interesant un interviu cu acest tanar si care sunt convingeriile lui politice.
http://en.wikipedia.org/wiki/Kitchener%E2%80%94Waterloo
E putin ciudat sa vad cum toata lumea e mai nou impotriva lui Dragos. Chiar daca ideologiile politice nu imi sunt asa de bine cunoscute si deci nu imi dau cu parerea despre subiectul articolului, stiu sigur un singur lucru. Cartea neagra a comunismului, pe care dl Liiceanu sustine ca Dragos n-a citit-o, era acum vreun an o recomandare pe Amazon.com, recomandare a lui Dragos Bucurenci. Nimeni nu recomanda o carte inainte de a fi citit-o, iar review-ul respectiv sugereaza din start lectura anterioara. Asa ca…I made my point.
broken angel:E putin ciudat sa vad cum toata lumea e mai nou impotriva lui Dragos…nimeni nu are cum sa fie de acord cu tot ce emit ceilalti…poate ca toata lumea s-a pornit “mai nou” impotriva lui inseamna ca a facut/zis ceva…think about it for a second…oare chiar asa de cretina e toata lumea asta incat sa arunce cu critici?
cum poti sa-ti faci un upgrade la imagine? starnesti un scandal pe o tema sensibila si brusc te baga lumea buna in seama. nimic nou sub soare… noutatea ar fi daca domnul bucurenci ar citi mai mult decat scrie 😀
@irina: da, am inteles, a zis ceva, dar acum, cand recitesc articolul, pare destul de plauzibil. Din cate am studiat eu la istorie pana acum, comunismul nu a inceput ca un lucru rau, ca o crima. Asta nu inseamna ca sunt pro sau contra comunismului. Pana nu stiu destul de multe despre fiecare doctrina nu pot sa aleg o ideolodie in care sa cred. Si, da, aceept ca nimeni nu trebuie sa fie mereu de acord cu ce spun altii, nici eu nu sunt asa. Dar tot pare ciudat, asta e.
A spune despre comunism ca a inceput ca o idee buna, e vag si nu reprezinta un argument. Ce insemna “bun” pentru oamenii epocii moderne? Sa nu uitam ca “bun” a parut la inceput si fascismul. Sa nu uitam ca lumea nu privea cu suspiciune folosirea fortei in numele unei idei. Ce era “bun” pentru ei, nu mai este “bun” pentru noi. Nu e relativism, pur si simplu ei greseau.
Nu cred ca trebuie sa stii prea multa istorie ca sa respingi din start principiile care ua stat la baza unei oranduiri.
Inca ceva, sa nu confundam comunismul cu social – democratia.
Chiar daca nu sunt de acord cu dl. Bucureci, apreciez atitudinea lui de autentic intelectual – deschiderea spre dialog.
nu pare ciudat, e o reactie naturala la superficialitatea lui db, reactie care trebuia sa aiba loc cu mult timp in urma… acum, in tot ce scrie pare ca se agita intr-un pahar cu apa, doar-doar o mai varsa o picatura… sicer, teribilismul asta puber trebuia sa-i treaca pana la 26 de ani…
@broken angel..una e sa inveti la istorie si alta e sa citesti carti despre comunism…..mi se pare incredibil sa spui ca ideologia a fost buna…ca a inceput ca un lucru bun…cartile de istorie nu spun mare branza despre regim/ideologie…
@broken angel: esti exemplul perfect al ideei ca oamenii nu invata nimic din istorie si repeta greselile ei. Traiesti intr-o tara pe care comunismul a scos-o din istorie timp de 50 de ani, si afirmi inocent: “comunismul nu a inceput ca un lucru rau, ca o crima”. Au trecut deabia 17 ani totusi. Uitam asa de repede? In modul asta riscam sa pierdem singurul lucru bun care ni l-a lasat comunismul: amintirea unei experiente istorice sinistre pe care am trait-o si din care sunt multe de invatat. Occidentalii nu au experienta asta si de aceea isi permit sa vada in roz comunismul.
Sunt un cititor ocazional de forumuri si comentarii pe bloguri si asta in primul rand pentru ca de prea multe ori calitatea acestora oglindeste imaturitatea societatii romanesti in ceea ce priveste dialogul rational. Nu sunt de acord cu articolul cu pricina, dar faptul ca dezbaterea a coborat atat de repede la atacuri la persoana si judecati facile e inspaimantator… chiar si din partea “monstrilor sacri ai intelectualitatii romanesti publice”:)). Come on people, it’s a debate not a mud fight.
Nu trebuie sa te apleci spre”centru-dreapta”ca sa te jeneze niste timpenii.Nu intelectualii de centru-dreapta te-au luat in tabarca,tinere sofist,ci doar niste oameni permeabili la JUDECATA DE BUN SIMT.Prima critica pertinenta n-a fost a lui T.Glodeanu ci a unui forumist oarecare.Doar cecitatea ta rinocereasca te impiedica sa vezi criticile care n-au pedigree,ceea ce demonstreaza ca argumentul in sine este mort pt tine si ca tu esti mort pt argumentul in sine.”Ce mai urmeaza?”Pai nici optimismul escatologic al comunismului nu te-ar mai putea convinge ca-ti poti salva tinuta intelectuala!Asta daca nu cumva incerci sa te extragi din smirc dupa metoda baronului Munchausen,adica tragindu-te singur cu o mina de par in sus.Te-ai inecat in penibil si intr-un tirziu s-ar putea sa fi aflat si tu asta.Si atunci ce rost mai au discutiile interminabile cu A.Plesu,scrisorile deschise etc.?Ce rost mai are o juma’de retractare scremuta calare pe o juma’de”rasnuantare”schioapa?E simplu.Stimuleaza”frecaciunea” regeneranta a branduirii.Te-ai compromis intelectual-nu-i nimic,ti-a ramas ceva mai pretios:IMAGINEA.Ori imaginea poate fi hranita f.bine si cu vituperari.Ti-am scris odata ca daca te-ar scarmana A.Plesu,i-ai inrama perdaful si ai face poza cu el.Luni,in Evz,ai ocazia sa-mi implinesti profetia!
E fantastic sa vad discutiile astea, Dragos (discutii care intre noi fie vorba, nu iti fac rau deloc).
E ca si cum vremea CDR-ului a revenit 🙂
“Talibanismul” nu murise. A fost doar adormit de guvernarea PSD.
Per ansamblu de acord cu tine. “Statul” roman nu a “condamnat” comunismul (ideologia), ci regimul comunist.
Ar exista argumente valide pentru a condamna si comunismul (ideologia). Dar asta e alta discutie.
Your lacks: impatience, vanity, superficiality, impulsiveness, arrogance, irritability, pride, hysteria, restlessness, narcisism, megalomany, superiority complex.
Your qualities: initiative, self-confidence, independence, determination, strength, vitality, magnanimity.
Let it be, Husky!
Interesanta polemica, eu tin cu domnii Plesu si Liiceanu, dar sunt de parere ca argumentatia lor este superflua. Sigur, un intelectual foloseste o caruta de autori si carti de referinta, ca munitie. Dar n-ai nevoie de bibliografie pentru a spune despre comunism ca e crap. Simplul bun-simt ajunge.
Dragos, asta chiar e un act de curaj. Sunt de acord cu tine 100%, dupa ce un an de zile n-am priceput o iota din discursul de stanga sustinut de amicii mei americani (imi si imaginez diversi bloggeri suierand prejudecati ametitoare despre americani…sau nu?). Pana la urma, m-am mai informat putin, am ciulit urechile si mi-am pus constiinta in functiune, am scapat de inhibitiile conservatoare din tara, mi-am revigorat simtul civic, m-am implicat in cateva ong-uri si m-am “impacat” cu eticheta de om de stanga. Stiu, e anatema in Romania, but who cares? Eu chiar iti multumesc pentru indrazneala. Poate asa incepem o dezbatere pe bune in Romania? Fara etichetari si invective.
Cred ca polemica aceasta este necesara si ca ea a aparut la noi cu destula intarziere, avand in vedere ca tema a hranit dispute interminabile in mediile intelectuale franceze ale anilor 50 si 60, iar in ultimul deceniu, la un nivel incomparabil mai mic, a fost realimentata de intelectualitatea est-europeana, devenita radicala dupa experienta traita timp de o jumatate de secol, care se confrunta in Occident cu aceeasi teza pe care o sustine dl Bucurenci. Teza aceasta este reductibila la celebra butada „teoria, ca teoria, dar practica ne omoara!“ Imi amintesc o masa rotunda televizata in 1990; invitati erau regizorii Pavel Lunghin si Lucian Pintilie, precum si actrita Vanessa Redgrave. Imi aduc aminte mai ales figurile ingrozite ale celor doi estici in clipa in care doamna Redgrave a inceput sa ia apararea comunismului, facand aceeasi distinctie pe care o face Dragos Bucurenci intre regimul politic comunist si comunismul ca sistem, marxism-leninismul.
Pana la a-mi permite o modesta parere asupra subiectului, doresc sa afirm ca nu am admirat deloc stilul anatemizant in care domnii Plesu si Liiceanu au inteles sa raspunda articolului publicat de dl Bucurenci. Nu prin acuze stupide de genul „ori n-a citit nimic, ori n-a inteles nimic din ce a citit“ se poarta o polemica.
Domnul Plesu ar fi trebuit sa-si aminteasca o vorba de duh a lui Petre Tutea (autor pe care, pare-se, domnul D.B. il minimalizeaza): „Cine nu e de stanga la 25 de ani nu are inima; cine ramane de stanga la 50 de ani nu are minte“. Domnul Bucurenci, din cate am aflat, are 25 de ani. Cat despre domnul Plesu, cand aflu ca dansului ii apartine afirmatia „la 25 de ani, e ipocrit sa-ti pese de mortalitatea infantila din lumea a treia“, nu pot decat sa ma sperii.
Revenind la tema polemicii, singurul lucru de care as dori sa-l acuz pe dl Bucurenci este o doza de naivitate, una fireasca la aceasta varsta (nu-mi pot impiedica o intrebare: daca domnului Plesu i se pare ca, la 25 de ani, este ipocrita sau naiva compasiunea fata de copiii africani care mor de malarie, oare ce ar insemna sinceritatea si corectitudinea unui om de 50 de ani? Sa-i ucida cu mana sa pe acei copii?). Naivitatea in cauza nu tine de orientarea stangista a domniei sale si in nici un caz de preocuparea (semn al unei sanitati mentale si intelectuale) pentru saracia, foametea, tragedia prea multor semeni de-ai nostri. Ea se manifesta, in opinia mea, in clipa in care considera ca marxismul poate fi practicat „pe bucati“. Admitand (a contre coeur si doar pentru a nu distruge spiritul maieutic) ca exista astfel de bucati „bune“, adica utile, omitem esentialul: marxismul este un sistem, adica altceva decat un amalgam de date teoretice din care sa se poata extrage ceva fara a afecta functionalitatea intregului. El nu are rost descriptiv, nu-si propune ca analiza pe care o face economiei capitaliste sa ramana o natura statica pe peretele unui teoretician. A utiliza teoria plusvalorii pentru a depista mecanismele economice injuste din punct de vedere social ale capitalismului, dar a nu adera la teoria revolutionara care implica abolirea proprietatii private este un nonsens. Mai mult decat atat, ceea ce rezulta din aceasta disjunctie imposibila este de-a dreptul cinic: cum altfel poate fi caracterizata atitudinea unui om care critica fundamental sistemul economic care naste inechitatea, dar nu face nimic pentru a-l anihila, refuzand singura cale de actiune posibila in raport cu analiza prealabila, adica practica revolutionara? Cine este de acord cu teoria instrainarii muncitorului de mijloacele de productie, cu teza exploatarii omului de catre om, cu lupta de clasa ca motor al istoriei (chiar domnul Bucurenci scrie despre „clase“ si despre valoarea filosofiei marxiste a istoriei), nu poate fi decat las sau cinic daca nu adera si la ideea abolirii proprietatii private si la cea a dictaturii proletariatului. O simpla comparatie: cine crede in existenta diavolului nu poate fi decat inconstient ori satanist daca nu devine crestin practicant. Si fiindca tot am pomenit crestinismul, imi permit o a doua comparatie: ceea ce afirma domnul Bucurenci echivaleaza cu a te declara crestin in conditiile in care crezi in Dumnezeu, dar nu si in Sfanta Treime.
Uitasem o fraza cu adevarat geniala (dar recunosc ca nu-mi amintesc autorul ei), buna de citat acelora care considera ca vorbind comunism avem de-a face cu o frumoasa utopie: “Comunismul are un singur defect: este realizabil.”
Mai intii o problema simpla de coerenta logica ce mi se pare a se pune daca privim laolalta trei reactii ale lui Andrei Plesu (si nu doar ale lui) asupra a trei subiecte distincte dar legate: a) a anatemiza o persoana din pricina ca-si afirma simpatia pentru marxism-leninism; b) a sustine ca nazismul si comunismul trebuie condamnate in egala masura; c) a refuza anatemizarea unor Eliade, Cioran sau Noica din pricina simpatiilor lor pro-naziste din tinerete. Sint eu orb, sau toate trei impreuna dau o cacofonie logica? Pentru a restaura coerenta, una ar trebui abandonata. La alegere… Poate pierderea cea mai mica ar fi abandonul primei pozitii…
Asupra fondului dezbaterii, insa, mie unuia lucrurile mi se par mai complicate. Insir in vrac citeva elemente:
– Ca multi români traitori in Franta, mi-am consumat si eu multa energie incercind sa “deschid ochii” unor francezi asupra comunismului real si ideologic. Fara mult succes. Dar ce vreau sa subliniez este altceva: in cazul meu, tocmai acesti reticenti la anti-comunismul meu se numara printre francezii cei mai frumosi omeneste pe care i-am cunoscut… Coincidenta, poate… Sau paradox insondabil.
– Da, si eu am indoieli ca ar fi ceva, cit de mic, recuperabil in marxism-leninism. Dar nu am absolut nici o calificare pentru a avea o parere fundamentata. Putem accepta derogarea de la principiul elementar conform caruia nu putem emite judecati asupra a ceva ce nici macar n-am citit? Nu cred… Iar principiul, daca tot este principiu, n-ar trebui sa mi se aplice doar mie. Spre comparatie, marii istorici ai nazismului n-au sarit peste etapa lecturii, a studiului aprofundat al surselor, ajungind la rezultate mult mai fertile (dar si generatoare de polemici de fond) decit o simpla anatema.
– A propos de caracterul fertil (sau nu) al studiului ideologiilor, cred ca unul din pericolele anatemei este tocmai acela de a masca radacina raului. Oricit nu ne-a convenit concluzia cartii lui Furet, tentatia utopica pare a ramine inradacinata in om, iar sistemul politic si economic in care traim astazi poate fi vazut si ca o utopie realizata. Iar vorba de duh citata, cum ca singurul defect al comunismului este acela de a fi (fost) realizabil, mi se pare a fi pe cit de percutanta, pe-atit de inselatoare: in sunetul ei, ne putem legana in iluzia ca doar comunismul a fost o utopie realizabila. Alte utopii, bune si rele, au fost si vor realizate sau realizabile. Intre ele, omul poate incerca sa navigeze cit mai intelept dar fara certitudini. Prudenta, masura, deschiderea catre dialog sint utile si celui care incearca sa-si gaseasc reazam ideologic, si celui care il critica.
D-le Macri,argumentul dvs care sustine imposibilitatea “vietuirii” autonome a unor” bucati” din Marx sub numele de marxism,e foarte bun.”Felierea” marxismului si indepartarea “feliilor” alterate e un paralogism des frecventat de neomarxisti dar si un simptom al caderii intr-o capcana semantica numita catahreza(transferarea sensului unui concept,in cazul de fata “marxismul”,asupra unui concept invecinat, asupra conceptului de “social-democratie”).Am o singura obiectie.Sustineti ca “este cinic cel care critica fundamental sistemul capitalist, dar nu procedeaza la anihilarea lui”.Adica sugerati ca ar exista,in marxism, o coerenta interna de tip silogistic,prin care, din asumptiile false s-ar putea deduce imperativele teroriste.Aici va inselati! Nu exista nici macar aceasta filiatie elementara intre postulatele marxismului!(de altfel,putini oameni au aderat la marxism,supunindu-l unei analize riguros-rationale.Cei mai multi au aderat irational, inchipuindu-si ca “gindesc” marxismul,in timp ce de fapt, marxismul ii “gindea” pe ei).Si nici n-ar fi nevoie, pt ca nu vorbim de-o simpla teorie ci de o DOGMA, alcatuita din precepte ce se pretind rational-stiintifice,dar se comporta ca niste adevaruri “revelate”.”Critica fundamentala a capitalismului” nu implica,cu necesitate, anihilarea lui.Exista si calea reformarii!Ori aici subzista una din mistificarile esentiale ale lui Marx,mistificare ce traduce obsesia maniheista.Marx proclama,fara sa argumenteze, ca sistemul capitalist e imposibil de reformat(de altfel, ce intelege Marx prin capitalism, e o fictiune)!Prin urmare, trebuie distrus,pt ca numai din “combustia” lui s-ar putea naste o societate “pura,dreapta,beatificata”! Deci,rasturnarea,distrugerea,teroarea nu se hranesc,in primul rind, din “incercarea” normativ-rationala care ar prelungi firesc, critica,ci din mitul maniheist al BINELUI care invinge RAUL si din mitul “milenarist” al regenerarii lumii prin distrugere!
In atentia lui Codrut: mi-e teama ca nu m-am facut inteles. Sistemul in care traim (si care este departe de acela pe care il descriau Marx si Engels acum mai bine de un secol) poate fi criticat si de pe pozitii nemarxiste. Evident, el este reformabil. Cea mai buna dovada este faptul ca a fost si este in continuare reformat, resorturile sale economice fiind diferite de acelea ale celei de-a doua jumatati a secolului XIX, deadline al analizei facute in „Capitalul“. Nu sunt un specialist in domeniu, de aceea n-am sa insist, am sa amintesc doar sistemele mixte, interventioniste, in care statul echilibreaza efectele jocului pietei, joc atat de pretuit de adeptii liberalismului pur et dur (interventie care priveste in mod esential repartitia si nu productia, caci aceasta din urma s-a dovedit ca are o intoleranta severa la etatizare). Merita amintit si fenomenul gulerelor albe, exploatatul de astazi fiind cu totul alta entitate sociala decat nenorocitul descris de Zola in Germinal sau de Engels (culmea, om cu origine sociala profund nesanatoasa!).
Argumentul furnizat de Plesu in „celebra“ deja emisiune poate parea simplist, dar e, totusi, o evidenta: un muncitor exploatat in America sau in Germania castiga, in anii 80, incomparabil mai mult decat un ministru al economiei din Romania. Nu numai ca avea o mai mare putere de cumparare, dar, traind intr-o economie sanatoasa, avea si o incomparabil mai mare oportunitate de cumparare, caci in comunism poti avea averea lui Bill Gates si tot mori de foame, caci nu exista in magazine suficiente borcane cu magiun de prune pentru atatia bani. Dar asta e alta poveste, cea a regimului trait, nu a celui auzit, povestit domnului Bucurenci, pe care il invidiez pentru tineretea sa. Dansul nu a vazut muncitori band sampanie in santul pe care taman il sapau, sampanie la care se strambau de dezgust, dar pe care o beau fiindca Alimentara nu oferea alt alcool, scena felliniana care mie, tanar student pe atunci, mi-a amintit de o fraza din Fourier, alt psihopat care visa ca amaratzii salvati prin utopia sa sa nu mai fie vreodata nevoiti sa manance paine, ci sa se infrupte doar din cozonac. Traiasca nebunia si diabetul!
De altfel, capitalismul asta nu-i asa de nou. Braudel ii gaseste origini stravechi. Cuvantul vine din capitalis (caput) si se referea la numarul de capete din turma, ceea ce ne arunca direct in posibila rivalitate esentialmente economica dintre Cain si Abel. Cuvantul e, de altfel, inrudit cu septel. Capitalismul ca termen e un nume lipit pe o functionare naturala a economiei, una care a evoluat (pe vremea feudalismului cruciatii faceau comert si aveau profit, iar templierii au inventat cartile de credit!) si inca evolueaza, proprietatea privata fiind temelia sa. Adica nimeni, nici un filosof sau economist nu si-a propus sa creeze un sistem “capitalist”. El e natural, nu e o facatura, precum falansterele sau societatea comunista.
Dar capitalismul poate fi criticat si din unghi marxist. Iar in acest caz nu sunt de acord cu afirmatia dvs potrivit careia din asumptiile false ale analizei marxiste nu s-ar putea deduce imperativele teroriste. „Critica fundamentala a capitalismului nu implica, cu necesitate, anihilarea lui“ ati afirmat. Sunt absolut de acord cu dvs. Dar critica marxista a capitalismului implica in mod necesar Kalashnikovul, asaltul Palatului de iarna etc.
Cunoasteti, cred, teoria spiralei ascendente (leninista, daca nu ma insel) ca imagine a istoriei; adica mersul timpului ne da uneori un sentiment de l’eternel retour, dar intotdeauna exista o evolutie. Care evolutie nu este cursiva la marxisti, ci construita din salturi. Cum bine ati zis, din combustia unui sistem economico-politic se naste urmatorul, asa gandesc marxistii. A fi marxist presupune, dogmatic, credinta ca sistemul in care traim este fundamental Rau. Marxistul, ca orice loyolist, crede in Diavol. Diavolul, zic dansii, nu poate fi angelizat. Adica reformat. Trebuie pus pe jar, iar din cenusa sa urmeaza a se naste a brave new world. Asta am vrut sa-i comunic domnului Bucurenci, anume faptul ca fie dumnealui (spre deosebire de mine, reactionar notoriu care a invatat de nevoie filosofie marxista in clasa a XII-a, socialism stiintific si economie politica in facultate) nu a frecventat suficient clasicii domeniului pentru a-si da seama ca nu te poti considera marxist a demi, fie se amuza teribilist cu un termen foarte precis, considerandu-l de o ambiguitate poetica, ceva de genul „guevarist“. Paranteza: alta oroare teribilista, aceasta pasiune guevarista… Un terorist caruia i s-a aplicat o aura christica. Nu seamana oarecum cu idolatrizarea lui Zelea-Codreanu?
Pozitia domnului Bucurenci ma face sa ma gandesc ca a fi marxist e asemanator cu a fi un extraterestru descins in savana, care asista socat la faptul ca leii sfarteca si mananca gazele. Nedorind sa creada ca acesta este ecosistemul, ca sangele curge acolo la fel de necesar ca ploaia, el ajunge la concluzia ca acest macel trebuie sa inceteze, caci este imoral. Si incepe sa lichideze leii. Dl Bucurenci este si el de parere ca savana e un iad sanguinar, dar se multumeste sa asiste si sa critice macelul, caci anihilarea leilor i se pare la fel de imorala ca sfartecarea de catre acestia a gazelelor.
Cer scuze ca iar ma bag si eu in vorba. Dar n-o fac pentru a-l contrazice pe Vlad sau Codrut, ci doar pentru a incerca sa aduc unele nuantari (al caror risc este, stiu, tocmai pierderea in detalii… dar si absenta nuantelor are riscurile ei; deh, navigatia fara harta e o arta dificila).
Resorturile economice ale capitalismului contemporan sint ele diferite de cele din vremea lui Marx si Engels? Sigur, sint greu negat enormele diferente, pe multiple planuri, intre situatiile de-atunci si de-acum. Totusi:
a) Este mai putin evident daca diferentele, ce sar in ochi de pilda in privinta nivelului de trai mediu sau a schimbarilor tehnologice, sint la fel de mari si in privinta resorturilor fundamentale. Pentru a putea vedea clar in aceasta privinta, ar trebui mai intii sa stabilim care anume sint aceste resorturi fundamentale. Ceea ce e nu e tocmai usor, si poate fi privit din multe perspective teoretice sau ideologice diferite. Resortul ultra-fundamental ar putea fi aspiratia spre buna-stare materiala, ori aceasta poate ca nu s-a schimbat. Si daca ne gindim la resorturi mai putin fundamentale dar esentiale precum libertatea de intreprindere, concurenta, regularea preturilor si a productiei prin jocul cererii si al ofertei etc., schimbarile din ultima suta de ani nu mi se par chiar asa de enorme. Iar daca am imprumuta, pentru o secunda, o perspectiva marxista, probabil ca s-ar alege cam praf si pulbere din diferenta resorturilor fundamentale… Ma rog, noi nu sintem marxisti, dar ma tem ca trebuie sa admitem ca incontestabilele schimbari s-ar putea sa nu priveasca si resorturile fundamentale ale capitalismului. Intrebarea, cred, ramine deschisa.
b) Admitind, de data aceasta, ca resorturile fundamentale s-ar fi schimbat, si continuind sa recunoastem avantajele acestor schimbari pentru majoritatea populatiei, si imbratisind anumite perspective de gindire ce sint, poate, mai greu de respins decit cea marxista, precum cea ecologista, ne putem totusi intreba daca schimbarile resorturilor fundamentale sint binevenite. Din perspectiva ecologista – care, de voie de nevoie, somnoleaza in oricare din noi – schimbarile survenite in ultima suta de ani includ o atentie mult sporita acordata consecintelor activitatii economice asupra mediului natural, ceea ce este bine. Dar, favorizind o dezvoltare economica si tehnologica intr-un ritm fara precedent, schimbarile de paradigma au avut si efectul sporirii efectelor nefaste asupra mediului… Este o asemenea perspectiva ridicola? Poate, greu de spus…
c) Dupa cum, pentru mine, tot deschisa este si intrebarea: bine, ca s-au schimbat ori ba resorturile fundamentale, sint ele, astazi, “bune”? Iar aici, singurul raspuns pe care eu il vad ca relativ usor de dat, ocoleste de fapt intrebarea, multumindu-se sa constate ca, pentru o majoritate a populatiei, situatia actuala pare a fi net preferabila celei din oricare alta epoca precedenta. Nu un bun in sine, ci un bun relativ. Dar un bun relativ lasa inca loc de critica, eventual radicala. Impingind comparatia cam departe: comunismul românesc al anilor 70 era net preferabil, in ochii majoritatii populatiei, celui din anii 50, dar asta nu ne impiedica sa-l consideram un rau criticabil…
d) In sfirsit, admitind progresul, ar merita, poate, sa zabovim asupra felului in care s-a realizat acest progres. O analiza posibila este aceea ca imbunataririle capitalismului contemporan au survenit pe cale naturala, tocmai prin virtutile naturale ale sistemului, ne-programat de nici un utopist, doar survenit prin dezvoltare spontana. Dar o alta analiza, posibila si ea, ar putea insista asupra momentelor de ruptura, de progres impus prin lupta sindicala ori politica, ba chiar prin presiunea exercitata asupra capitalismului occidental de spectrul comunismului rasaritean. Ce pondere au avut meritele naturale ale capitalismui, si cel rol au jucat interventiile unor factori externi sistemului capitalist, iata inca o intrebare macar in parte deschisa.
===========
Intoleranta severa la etatizare a productiei (versus interventia benefica a statului in domeniul distributiei). Da, sigur. Dar…:
a) Interventia statului priveste masiv si productia, nu doar distributia, macar in sensul regularii contextului productiei. In sfera productiei, statul edicteaza reguli anti-monopol sau impotriva concertarii asupra preturilor, stabileste reguli de protectie a salariatilor, norme sanitare si contabile etc.
b) In sensul strict al etatismului economic prin opozitie cu economia privata, este desigur greu de negat esecul global al etatismului, ca e vorba de etatismul comunist sau de partile etatiste ale economiilor occidentale de ieri sau de azi. Dar poate ca ar trebui, totusi, mentionate si exceptiile. In anumite perioade si contexte istorice, parti importante din economia unor state occidentale au fost administrate de stat, uneori cu rezultate economice destul de bune. Mult redusa, aceasta economie de stat exista si azi in Occident. In anumite sectoare, precum tehnica nucleara sau spatiala, argumentele in favoarea privatizarii sint combatute nu doar de marxisti, ci si prin argumentatii rationale, inclusiv de natura economica, si se sprijina si pe cazuri concrete de esec al unor privatizari (de pilda cel al productiei de energie in California). Statului par a i se potrivi domeniile in care investitiile necesare sint enorme, beneficiile sint generale pentru societate, rentabilitatea investitiei este pe termen foarte lung iar continuitatea strategiei de dezvoltare trebuie ferita de aleatoriu. Pentru a nu mai mentiona si domenii din afara sectorului economic propriu-zis, precum educatia, sanatatea sau armata. Una peste alta, nu vroiam altceva decit sa incit la prudenta in extinderea fara limite a cultului economiei private. Pentru a pimenta nitel argumentul, un exemplu, poate anecdotic, din viata cotidiana din Franta: pina acum un an sau doi, cineva care dorea sa afle numarul de telefon al unei persoane suna la 11, informatiile France Télécom, fosta intreprindere publica, privatizata intre timp dar supusa in continuare unor constringeri de serviciu public. Acest “11” era gratuit, toata lumea cunostea numarul, si functiona perfect. Ei, da, insa libera concurenta pe piata anuarelor telefonice era impiedicata de monopol, ceea ce nu mai era suportabil. Zis si facut. Astazi, monopolul a disparut, exista nenumarate servicii de anuar telefonic, al fiecarui operator de pe piata, fiecare cu un numar diferit (si mult mai lung), toate cu plata, in pret intrind si costul imens al campaniilor de publicitate ale fiecarui operator doritor sa-si cistige o felie din tortul acestui sector. Din fericire, anuarul telefonic a ramas gratuit pe internet…
Ma opresc aici, cu precizarea ca… belelele capitalismului actual nu ma impiedica sa ma consider norocos ca tocmai capitalismul actual mi-a dat ocazia sa dialoghez pe internet cu voi si sa citesc comentariile voastre mult mai simpatice…
Dragos Bucurenci e sigur pe el, indiferent la nuante, ataca subiecte si imbratiseaza cauze alese special pentru potentialul lor de autopromovare. Este o masina de PR in interes propriu.
E la moda sa ‘salvam delta’; o salvam, daca se poate sa se vada in poza si T. Basescu; Che Guevara se vinde; marcam … … succes, DB, vei ajunge departe …