Mergeti sa vedeti La Môme (“Micutza”, la noi s-a tradus “La vie en rose”), despre viata Edithei Piaf. Daca n-ar fi scenariul, regia si imaginea de nota 10 si tot ar merita numai si numai pentru coloana sonora, pe care sunt doar inregistrari originale cu vocea ei. Padam… padam… padam… Des “je t’aime” de quatorze-juillet… Padam… padam… padam…
Marion Cotillard pare facuta pentru rolul Edithei. Aproape mi-au dat lacrimile cand canta la Olympia, convalescenta si toxicomana, “Non, je ne regrette rien” sau cand urmareste meciul in care iubitului ei, boxeurul Marcel Cerdan, devine campion mondial. La cateva luni dupa, avea sa moarea intr-un accident aviatic. Coloana sonora in scena cu meciul este “Mon dieu”, cantecul pe care l-a compus dupa moartea lui. Nu stiu cati spectatori stiau povestea si au facut legatura… Eu, v-am spus, aproape am plans…
Mon Dieu! Mon Dieu! Mon Dieu!
Laissez-le-moi
Encore un peu
Mon amoureux
Six mois, trois mois, deux mois…
Laissez-le-moi
Pour seulement
Un mois…Le temps de commencer
Ou de finir
Le temps d’illuminer
Ou de souffrir
Mon Dieu! Mon Dieu! Mon Dieu!
Même si j’ai tort
Laissez-le-moi
Un peu…
Même si j’ai tort
Laissez-le-moi
Encore…
Mergeti sa-l vedeti! Mersi, Razvan, pentru recomandare… Canta chiar ea. O data in viata, m-am bucurat ca cineva face playback 🙂
cred ca ai fi putut sa plangi linistit la filmul asta. pe 8 martie, cand l-am vazut la studio, multi in sala plangeau de parca asta era cel mai firesc lucru de facut atunci…
Ma bucur ca ati scris articolul “ce cauta femeile in politica?” in EVZ.
Este halucinant sa citesc raspunsurile forumistilor – daca sint o mostra reprezentativa a gindirii oamenilor din Romania, am incurcat-o. Daca sint opiniile reprezentative ale diasporei inarmate cu calculator si conexiune la internet, am incurcat-o la fel de rau.
O ura coplesitoare la adresa femeilor (aducerea in discutie a Anei Pauker etc. tradeaza nevoia de a gasi exemplul feminin cel mai lamentabil, si a descrie toate femeile in termenii acestia – gindire tipic fascista, de gasire a tapului ispasitor)
Anyway, tristete.
absolut divin filmul & interpretarea lui marion cotillard. si eu am plans pe alocuri, iar la sfarsit am ramas stana de piatra in scaun cu ochii la ecran, pana m-au rugat cu binisorul sa eliberez sala :). excelent film!
prima mea caseta a fost cu edith piaf.. am amintiri foarte placute in legatura cu ea.. pe langa “non, je ne regrette rien” si “milord”, mi-a placut teribil “sous le ciel de paris” si m-a facut sa ma indragostesc de orasul asta :).. pacat ca nu-mi intelegea mai nimeni pasiunea 🙁
Eu am fost deja de doua ori la film si vreau sa ma mai duc inca odata! Ma bucur ca ti-a placut! Mai recomand si pe viitor!
Este cel mai sensibil si marcant film pe care l-am vazut in ultimii ani. Am iesit din sala de cinema complet ravasita. Am plans cu “pofta”. Nu am putut rezista…Nu cred sa mai fi vazut un film care sa transmita o asemenea incarcatura emotionala. Este un film pe care il recomand tuturor
Este cel mai sensibil si marcant film pe care l-am vazut in ultimii ani. Am iesit din sala de cinema complet ravasita. Am plans cu “pofta”. Nu am putut rezista…Nu cred sa mai fi vazut un film care sa transmita o asemenea incarcatura emotionala. Este un film pe care il recomand tuturor
Filmul merita, cum spuneai si tu pentru imagini, pentru coloana sonora, si pentru Marillon Cotillard. Dar nu cred ca si pentru regie: a fost interesanta, dar imaginile pana la urma nu s-au inchegat ca o poveste coerenta, ci in ultima jumatate de ora deja devenea prea mult si realizai ca fragmentarea asta dauneaza filmului. In plus au fost scene care poate meritau mai mult (de exemplu copilul ei mort – doar o amintire inainte de moarte? chiar asa?). Dar chiar cu aceste scapari cred ca filmul a meritat vazut.
in schimb, daca nu esti pe trip cu Edith Piaf (vezi ca are 140 de min, bine, nu le simti pe toate, ca e ok dar vreo 15 tot te calca pe nervi pana te ia cu lacrimi pe final), Labirintul (http://www.cinemagia.ro/movie.php/El_laberinto_del_fauno?movie_id=17063) e mai scurt si sa vezi influenta acolo.