Scutire medicală

Dragilor, am cam lipsit de pe blog, de pe FaceBook şi de pe Twitter, dar de data asta, pe lângă repetiţiile de dans, am avut un motiv mai serios.

Am făcut o enteroviroză severă, care a început să-mi dea ameţeli încă de miercuri seară. Joi m-a pus complet la pâmânt, am stat în Buftea mai mult întins şi cu perfuzii decât în poziţii de dans. Într-o zi întreagă, am apucat să repet de patru ori dansul ritual (până atunci, nu-l mai repetasem nici măcar o dată cu restul formaţiei) şi de două ori quickstep-ul. În rest, mi-a fost mai mult rău.

Seara mi s-a părut că mă simt mai bine, aşa că m-am dus la culcare încrezător. Vineri dimineaţă, în schimb, după o noapte de frisonuri, m-am trezit sleit. Nu reuşeam nici să stau în picioare, darmite să mă adun să merg la repetiţii. Am ajuns la Urgenţă la Municipal: aveam tensiunea 9 si 39 de grade. M-au tratat doctoriţa Roxana Cheler şi doctorul Octav Cristiu. Cred că au băgat vreo trei litri de perfuzii în mine, dar m-au pus pe picioare. La plecare, aveam şi temperatura şi tensiunea normale. N-au ieşit toate analizele bune, aşa că nu m-ar fi lăsat să plec, dar am semnat că îmi asum riscurile şi am şters-o în Buftea.

Seara, când a început emisiunea, încă nu mi-era bine. Nu-mi venea decât să zac undeva, ceea ce am şi făcut, cea mai mare parte din timp. După prima apariţie, cea în care Bănică a anunţat dueliştii, am mâncat ceva şi am dormit o oră. M-am trezit cu temperatură, dar cu tonus mai bun. Doctorul de pe ambulanţă mi-a pregătit o perfuzie cu antibiotic, algocalmin şi vitamina C, care m-a adus şi mai aproape de linia de plutire.

Aşa am intrat la duel, convins că toate necazurile astea trebuie să aibă un sfârşit şi că n-am muncit ca prostul 12 ore pe zi ca să-şi facă un nenorocit de virus ambiţia cu mine. După duel, cred că a înţeles şi el că nu s-a pus cu cine trebuie şi m-a mai slăbit oleacă. Aşa am făcut şi haka, dansul ritual, la care ţineam foarte tare. Ştiam că o sa iasă bine, dar notele juriului au fost chiar şi peste aşteptările mele.

Ce am simţit eu că s-a întâmplat diferit faţă de prima ediţie este că de data asta nu ne-a mai păsat când am greşit şi am mers mai departe cu aceeaşi bucurie cu care am început dansul. Aşa că am reuşit să recuperăm desincronizările şi am reuşit să “vindem” dansul, cum spune Lilian, mult mai bine.

Şi n-am fost singurul care a dansat deşi ar fi putut obţine o scutire medicală: cei doi Cătălini au avut, fiecare, probleme grave cu genunchiul şi nici unul nu şi-a lăsat partenera singură pe ringul de dans. Stăteam la o perfuzie mică înaintea duelului, cu mama alături, şi i-am spus: “Uite, vezi, show-ul ăsta e mult mai pe bune decât credeai…”

  1. Felicitări! Îmi doream să câştige echipa ta, dar nu prea eram convinsă că un jurnalist poate învinge în faţa unui cântăreţ… Există speranţe pentru România… Mult succes în continuare

  2. Nici nu ai idee cat ma bucur ca ati ramas in continuare in competitie,sa ne bucurati! Trebuie sa recunosc ca,la aflarea perechilor din competitie,am fost socata.Inca dinaintea inceperii concursului,am zis ca Doru o sa ajunga in finala. De tine nu stiam cat stii in ale dansului:)) insa nu ma asteptam la voi doi inca din prima editie,si nu vroiam sa iesiti niciunul. Dar aseara,dupa ce-am vazut filmuletul de la repetitii,mi-am dat seama ca oricat de bun dansator ar fi Doru,ne-a lasat pe toti masca cu modestia si cu figurile lui. Si pentru asta iti multumesc ca esti alaturi de Elena! 🙂 Bafta in continuare,si la cat mai multe dansuri! Te-am pupat!

  3. Mey, tu ai verificat ce ti-au pus aia in perfuzii? Ca erai alt om!
    Brava voua!
    PS. Mama si matusa si-au facut datoria! Si… te-au indragit. Au zis ca esti bun sa joci in telenovele… cica semeni cu unul din telenovela “India”…

  4. puiule, mi-e drag de tine. si te si compatimesc pentru cele prin cate ai trecut si chiar apreciez totul, dar zi si tu “frisoane”. sau vrei sa te incadrezi in moda “succesurilor”?

    hai, ca asta ti-am zis-o de drag! 😉 te rog eu sa nu te superi!

  5. Felicitari,ati dansat foarte frumos,Dragos la dansul ritual ai fost foarte expresiv si meriati pe deplin notele luate.
    Va doresc multa sanatate si multe note de 10.
    Bafta multa in continuare.

  6. Felicitari pentru faptul ca lupti atat de mult si ca acel duel a devenit de fapt pentru tine un duel psihologic… Mult succes in continuare, avem incredere in tine!

  7. Faza cu „frisonurile” e de comă :))) sau de antologie. Poate vă lecuiţi, voi, jurnaliştii & vedetele TV, să vă mai bateţi joc de alţii (brave femei şi bravi bărbaţi din politica dîmboviţeană :)) atunci cînd vine vorba de slobozirea de plurale aiurea şi de alte perle de limbă, şi vă legaţi de lucruri mai importante. La cît de prost se scrie şi se vorbeşte româneşte în ţara asta de vreo două decenii, cred că puţini ar putea sau ar trebui să-şi permită să ridice piatra.

    P.S. Felicitări pentru originalitatea dansului ales, mă refer, desigur, la haka, dar şi pentru prestaţie! Nu mă uit la PRO TV nici împuşcat, dar am privit cele două filmuleţe postate de tine aici.

  8. buna dragos,

    ma numesc Irina Florina Sima si sunt din Dr. Tr. Severin.

    Am facut parte din echipajul de 22 elevi intitulat “Politia verde a copiilor” in cadrul proiectului “Salvati Dunarea si Delta” desfasurat la Sf Gheorghe in 2007 . Totodata sunt una din cele 4 eleve din Dr. Tr. Severin care a participat la lansarea manualului “Dunarea albastra” in 2008 . Aceste doua actiuni au constituit pentru mine niste experiente deosebite pe care nu le voi uita niciodata. Sunt mandra ca am participat la ele. Tocmai de aceea te urmaresc cu interes in toate actiunile de ecologie pe care le desfasori cu “Mai mult verde”. Tine-o tot asa!

    Ma bucur ca participi la emisiunea “Dansez pentru tine”. Pe langa faptul ca ai dovedit de atatea ori, ca iti pasa de natura, de mediul care ne inconjoara, faptul ca participi la emisiunea de la Protv dovedeste, daca mai era nevoie, ca ai un suflet mare, ca esti sensibil la problemele si necazurile celor din jur. Te apreciez pentru asta! Iti tin pumnii si tie si Elenei si va doresc bafta!!!!

    PS. De ce iti scriu acum????
    Tocmai pt ca aseara, la “Dansez pentru tine” am vazut-o pe Miruna Ralea. Ea si cu alti colegi ai tai de la “Mai mult verde” iti urau bafta la duel. Cand am vazut-o mi s-a facut dor de ea!!! M-am atasat foarte mult de Miruna in tabara de la Sf Gheorghe. Desi in toti acesti ani m-am gandit la ea din cand in cand, aseara cand am vazut-o la tv, mi-am amintit pe loc toate momentele frumoase petrecute in tabara, de actiunile facute de noi, de informatiile pe care le-am acumulat de la ea, dar si de tine, cand ai venit de la Bucuresti cu ziaristii si vedetele…..Si la lansarea manualului “Dunarea albastra” m-am simtit si eu o mica vedeta, atunci cand noi, elevii, am fost profesorii politicienilor, prezentandu-le o lectie despre Dunare…..aceste experiente nu se uita niciodata.

    te rog sa-i transmiti salutari Mirunei si iti urez, inca o data, multa bafta in tot ceea ce faci

    cu prietenie,
    Irina Florina Sima,
    Dr Tr Severin

  9. N-am sa incep aceasta postare a mea ,(prima de altfel), precum majoritatea, cu laude pentru pasul inainte care l-ai facut. Am sa las ” felicitarile muzica si Dansul” mai la finalul acestei postari. Am sa incep in schimb cu niste remarce si mustrari legate de starea de sanatate de care ai dat dovada saptamana aceasta(iau ca atare descrierile tale de pe blog). Avand in vedere simptomatologia descrisa de tine, imi permit(cu scuzele de rigoare) sa te intreb: tu mai manaci/bei ceva de cand cu acest concurs? Eu inteleg ca aceasta competitie este foarte importanta pentru tine, dar nici sa te joci cu sanatatea ta. Posibila hipotensiune descoperita in aceasta saptamana sa se datoreze faptului ca ori ai consumat foarte putine lichide (dupa 3 litri de perfuzii te-ai simtit ca nou) ori ca te-ai deshidratat pe fondul unui efort fizic intens. De asemenea, posibil ca, insuficienta lichidelor din organism, sa iti fi perturbat mecanismul de autoreglare termogenetica a organismului, fapt care poate explica hipertermia. Sfatul meu este sa respecti alimentatia echilibrata ca vorba aceea avem nevoie de tine strong & alive . Revenind la Concurs. Noi cei care te admiram (eu cel putin ) iti transmitem ca daca victoria fi de partea ta atunci admiratia noastra va fi la gradul superlativ iar daca nu vei castiga atunci admiratia noastra va fi tot la gradul superlativ pentru ca cel putin ai incercat (mi-am permis sa il parafrazez pe F. M. Dostoievski – Demonii/La Tihon). Nu am trimis SMS ca sa te votez, pe de o parte pentru ca stiam ca nu ai nevoie, iar pe de alta parte esti baiat mare si te descurci si singur. Nu uita ca intr-o competitie un competitor trebuie sa isi depaseasca adeversarii dar in acelasi timp si pe sine insusi, dar mai ales trebuie sa isi invinga galeria, atat pe cea pro din cauza careia s-ar “culca pe o ureche ” cat si pe cea contra care i-ar cauza un puternic blocaj psihic care atrage dupa sine si un blocaj fizic.

  10. Pe langa “frisonuri” pe care le-au remarcat si altii, as vrea sa iti spun ca “temperatura” avem toti, dar “febra” numai unii dintre noi.
    Cu simpatie…

  11. Pe langa “frisonuri” pe care le-au remarcat si altii, as vrea sa iti spun ca “temperatura” avem toti, dar “febra” numai unii dintre noi.
    Cu simpatie…Succes!

  12. sonicjuliette

    Awesome!
    E uimitor cum vointa si pasiunea reusesc sa treaca dincolo de fizic si sa ajute la crearea unui lucru atat de frumos ca dansul!
    Congrats!

  13. Salutare, Dragos, te-am urmarit vineri seara pentru prima data la “Dansez…” si mi-au placut povestea voastra si determinarea cu care ati luptat. Felicitari si mult succes in continuare!

Leave a Reply