Dumnezeu şi Sfântu’ Petru împărţeau minte cu sacul. Sfântu’ Petru ţinea sacul, Dumnezeu împărţea minte cu polonicul. Spre seară, li se termină mintea.
– Ce facem, Doamne?, întreabă Sfântu’ Petru. Mai avem patru case, dar mai e puţin şi se-ntunecă. Mai mergem până-n Rai să mai luăm minte şi pentru ei?
– Câţi sunt cu totul?
– 16 suflete, Doamne.
– Lasă, Petre, atunci, nu mai batem drumul până-n Rai, ăstora le dăm nişte diplome.
Cine te-o suparat asa?
Pe o canapea toti suntem copii…
..stie el. se lupta cu morile de vant
Cred ca lupta pentru a face ceva important, oriunde in lume si mai cu precadere in Romania, trebuie sa debuteze si trebuie sa fie sustinuta cu o doza imensa de ambitie dar si un fel de autism, specific doar oamenilor de cursa lunga, asa cum imi pari si tu.
ps. domnule bucurenci, ia te rog o pauza: http://www.youtube.com/watch?v=9i8qy4gDsd0
e nou?
..frumos @ Madalin Ci…”oamenii d cursa lunga cu un fel de autism “…care simt tot ce li se intmapla si vad..ca un Uriash Pitic..sau Pitic Uriash..sensibili, marcati, copii batrani …:)…