Până ieri seară, credeam că văzusem toate ținutele posibile la un concert la Ateneu. Am o educație burgheză care mă împiedică să accept că se poate veni în jeanși decolorați, cămașă cu mâneci scurte, fustă-pantalon sau tricou într-o sală de concert. Dar îmi spun încontinuu că important este că oamenii vin să asculte muzică și că, până la urmă asta e cea mai mare mulțumire pentru artiști, deși sunt convins că și între ei sunt unii de modă veche care-și dau ochii peste cap când privesc spectacolul vestimentar din sală.
Betonul educă indiferența
Așa sună reacția unui francez în fața demolărilor iresponsabile din București.
Metoda e simplă și lipsită de riscuri. Se cumpără o clădire veche pe care actualii proprietari n-o mai pot întreține. Se lasă în paragină. Eventual se angajează niște băieți care distrug noaptea elementele de rezistență. Se pune un semn cu “Pericol de prăbușire”. Apoi se obține autorizația de demolare sub pretextul “pericolului iminent”. Pe locul liber se înalță o construcție nouă, din fier-beton și sticlă. “E un abuz!”, protestează câțiva vecini. “N-am făcut nimic ilegal!”, se apără în cor proprietarul, dezvoltatorul și constructorul. Și unii și alții au dreptate. E un abuz de drept, adică o interpretare permisă de litera legii, dar care contrazice spiritul ei. O șmecherie. Un tun. O românească. Sunt peste tot în jurul nostru, atât de comune încât ne-am obișnuit cu ele. Mai ciulim urechile doar atunci când “șmecherul” nu e un afacerist oarecare. Așa cum s-a întâmplat cu clădirile de pe strada Buzești și cu hala Matache.
N-am ars gazul
Joi m-am plimbat cu un I-MiEV, automobilul electric creat de Mitsubishi. Nu, n-am renunțat la Prius, dar am vrut să arunc o privire scurtă în viitor și să-mi clarific câteva curiozități în legătură cu acest nou mijloc de transport urban.
Primul mit demolat a fost cel legat de dificultatea alimentării cu energie electrică. I-MiEV se încarcă de la o priză obișnuită, așa că oricine are garaj sau care-și poate trage o priză în curte își poate încărca automobilul peste noapte la fel de simplu cum își încarcă mobilul.
În Green
Curtea unde locuiesc înghesuite una în cealaltă o librărie, o sală de teatru independent, o …
Fortul groazei
La 9 km de București dispare încet, dar sigur, un fragment de memorie recentă pe …
Islamul cel dulce
Dacă te plimbi într-o seară de vară pe Calderon, n-ai cum să ratezi locul. Sunt …
Începutul și sfârșitul modernismului
“Nu vă supăraţi, de unde sunteţi dumneavoastră?” Portarul a apărut pe nesimţite, camuflat de corul …
Așa merg lucrurile
:: by Rusu+Borțun Brand Growers
Plimbare la șosea
E o ironie și în același timp un lucru cu tâlc faptul că cea mai pariziană arteră a Bucureștiului are nume rusesc. O promenadă pe șoseaua care poartă numele generalului civilizator de la începutul Epocii Moderne e suficientă ca să înțelegi cum de i s-a putut spune orașului de pe Dâmbovița “micul Paris”. De altfel, ideea de “plimbare la șosea” e suficient de anacronică ca să nu producă aglomerație, așa că ți-o recomand cu încredere ca alternativă de weekend la Herăstrău.
Avangarda din fundul curții
Arhitectul Augustin Ioan a observat odată că această clădire care găzduieşte câteva instituţii reprezentative ale …