Ele merg mai departe

• elle

Am fost părăsit şi am văzut bărbaţi părăsiţi de femei. Sunt convins că motivele pentru care o femeie iese dintr-o relaţie sunt aceleaşi cu cele pentru care bărbaţii fac acelaşi lucru. Dar felul în care părăsesc femeile, asta-i altă poveste…

Cele mai multe dintre femeile pe care le-am văzut părăsind un bărbat au făcut-o cu o demnitate aproape ritualică. Când o femeie se ridică şi pleacă dintr-o relaţie, în jurul ei se face o vreme tăcere. E ca şi cum n-am mai înceta să ne minunăm, din nou şi din nou şi din nou, că o fiinţă înzestrată cu atâta răbdare şi fineţe poate tăia nodul gordian dintr-o dată, cu hotărâre şi cu sânge rece.

Când suferă într-o relaţie de cuplu, femeia e asemenea dragostei din Epistola către Corinteni:

“toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.

Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”. Sau aproape niciodată. Când ajunge la capătul răbdării, când o ultimă picătură umple paharul, revolta ei e spectaculoasă. Şi e aşa pentru că, de cele mai multe ori, se revoltă în cunoştinţă de cauză. Nu bănuie, ci ştie că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi mers în acea relaţie. Pentru că ea, cel puţin, i-a dat toate şansele. În această certitudine îşi găseşte şi tăria şi hotărârea şi sângele rece.

În urma ei rămân un bărbat încă năucit de ce i s-a-ntâmplat şi un număr de privitori impresionaţi de ceea ce au văzut. Dar ea nu mai vede lucrurile astea, pentru că, după ce-a spus ce-a avut de spus, rareori mai priveşte în urmă.

Continue reading…

Dacă e vorba de vicii, omul, cât trăieşte,-nvaţă

• mergi pe mana mea • Uncategorized

În cele mai multe dintre interacţiunile cu prieteni şi colegi care lucrează în publicitate, am simţit întotdeauna ceva din psihologia junkie-ului. N-am îndrăznit niciodată să le vorbesc făţiş despre asta, pentru că m-aş fi simţit ca voluntarele Agenţiei Antidrog răcindu-şi gura cu pastilaţii din Mamaia.

Am dat, în schimb, de mărturia acestui insider, care spune lucrurilor pe nume mai percutant decât aş fi făcut-o eu vreodată. E veche de jumătate de an, dar e la fel de suculentă:

dincolo de credinta sincera in ideea numarul 3, dincolo de placerea lucrului bine facut, de prezentari cuceritoare si convingatoare, de rasfat din plin din partea tuturor, de aparitii la tv, de petreceri mondene sau de firma, eu unul am descoperit ca traiesc intr-o imensa minciuna, dintr-un motiv foarte simplu: confundam efemerul cu eternul. zeul caruia ma jertfeam se numea reclama.

au fost 7 ani in care puteam declara cu mana pe inima ca sunt un profesionist. jur ca nu stiam sa fac nimic altceva decat reclame.

Sega a fost deputy creative director la McCann.

Nu încălcați spațiul verde!

• bucuresti • ecologie • societate civila

Comisia pentru Administrație Publică a Camerei Deputaților supune astăzi la vot OUG 114/2007 privind protecţia mediului. Legea interzice transformarea spațiilor verzi în zone construibile și stabilește obligația autorităților publice de a asigura o suprafață de spațiu verde de minimum 20mp pe cap de locuitor până în anul 2010.

Abrogarea acestei legi de către Camera Deputaților oferă cadru legal distrugerii spațiilor verzi. Un raport al Primăriei Generale a Capitalei din 2008 arată că un bucureștean dispune de aproximativ 16mp de spațiu verde.

La inițiativa EcoAssist, mai multe ONG-uri de mediu au organizat de dimineaţă în Parcul Izvor un miting împotriva distrugerii spațiilor verzi din capitală.

Abuz de soare

• cei trei tenori • cu stangu-n dreptu

Conflictul de interese e o noţiune foarte elastică. Ochiometric vorbind, cu cât e mai citit intelectualul, cu atât e mai subţire conceptul şi, cu siguranţă, nu-l priveşte taman pe el.

Se face frecvent confuzie între abuz şi conflictul de interese. Eu cred că abuz este atunci când, luând decizii care ar trebui să urmărească interesul unui grup, iei decizii care favorizează interesul personal sau atunci când, exprimând opinii care ar trebui să fie imparţiale, tu acţionezi de fapt în numele uneia dintre părţi.

Conflictul de interese este starea premergătoare abuzului. Diferenţa dintre cele două este cea dintre şmecherie şi ticăloşie. Te afli într-un conflict de interese în situaţia în care interesul tău personal şi cel al grupului pentru care trebuie să iei decizii se intersectează. Sau atunci când trebuie să judeci imparţial, dar conştiinţa ta înclină încă dinaintea judecăţii înspre una dintre părţi.

Nimeni nu spune că orice conflict de interese degenerează într-un abuz. Dar despre cei care întreţin astfel de conflicte se spune, pe bună dreptate, că se scaldă în ape tulburi. Iar cine pescuieşte în astfel de ape nu prinde mare lucru.

Atunci când se justifică în legătură cu conflictele de interese de care sunt acuzaţi şi fac apel la încrederea publicului în conştiinţa lor aflată mereu deasupra oricărei bănuieli, intelectualii noştri se scuză, de fapt, pentru un abuz de care nu i-a acuzat nimeni. Conflictul de interese nu e o crimă în sine, e doar ceva urât. Ca şi caracterul celor care-l practică.

Continue reading…

Pleşu despre capitalism

• cei trei tenori • cu stangu-n dreptu

În Dilema Veche, Andrei Pleşu încondeiează trei tipologii ale capitalismului de Dâmboviţa.

Nu mă pot opri să nu remarc un schematism apologetic folosit cu succes de stânga şi preluat acum, văd, şi de intelectualii de dreapta: marxismul nu e rău, spun unii dintre socialiştii români, rău e cum a fost el aplicat la noi. La fel pare să judece, mai nou, şi Andrei Pleşu: capitalismul nu e rău, rău e cum l-am copiat noi.

Pare că suferim de ceva mai toxic chiar şi decât marxismul şi capitalismul la un loc: de românism. Pe orice-am pune mâna, stricăm…

Zice Andrei Pleşu:

La el acasă, adică în ţările dezvoltate, capitalismul încearcă să se reformeze, dezvăţîndu-se de rutina proprie. Caută soluţii noi, îşi exersează imaginaţia, îşi regîndeşte principiile, riscă, se recalibrează. La noi, capitalismul e în faza bolilor infantile. E zglobiu şi iresponsabil. Imită un model care nu mai există decît în închipuirea întreprinzătorilor locali. Kjell Nordström şi Jonas Riddersträle – doi experţi suedezi care au conferenţiat la Bucureşti acum trei săptămîni – definesc această imitaţie provincială a capitalismului drept “capitalism karaoke”: muzica e a altuia, cuvintele sînt ale altuia, tu te mărgineşti să cînţi (fals), cu ochii la adevăraţii protagonişti. Rezultatul acestui exerciţiu periferic e lumea în care trăim. Şi o tipologie umană nouă, ubicuă, dezamăgitoare.