Meditaţie despre fiţe

Când protestam împotriva căciuliţei cu franjuri, când înlăturam cu nesfârşită grijă caimacul din lapte (yuck!), când insistam să merg la frizer pentru că mi se părea că port în cap o mătură, când refuzam să plivesc stratul de ceapă pentru că nu-mi plăceau gândacii, râmele şi păianjenii, când aprindeam toate luminile din casă pentru că drumul pe întuneric mi se părea insuportabil, bunică-mea avea o vorbă:

“Ei, astea-s aşaaaaa nişte fiţeeeeeeee….”.

Vă jur, prelungea ultima silabă şi aproape o cânta, uşor nazal, ca un popă. Pentru morala proletară a bunică-mii, fiţele erau ceva de nedigerat, cam la fel cum era caimacul pentru mine.

Pentru că nu s-a obosit niciodată să-mi împărtăşească prea multe elemente de morală, altfel decât cu băţul şi cu migrenele care nu-i mai dădeau pace când făceam năzbâtii, n-am aflat niciodată de ce nu sunt bune fiţele la casa omului. Dimpotrivă, am crescut cu părerea că fiţele şi mofturile sunt o formă de răsfăţ şi că, dacă le cultivi cu grijă, te scapă de caimac, de întuneric, de păianjeni şi, eventual, chiar şi de migrene.

Sigur, fiţa e o izmeneală, e o marghiolie, un fason, un zâmbâc, o prosteală, dar daţi-mi voie ca între atâţia cititori serioşi să fiu eu cel care dă tonul la această nemaipomenită fandoseală şi să-mi asum răsfăţul. Cei care mai gândesc şi cu partea stângă a creierului sunt liberi să mi se alăture.

Continue reading…

Vilă superbă, disponibilă, nematerialistă caut domn generos

Un prieten (evident, mult mai de succes decât mine) s-a hotărât să-şi vândă vila de vacanţă de la Predeal şi a dat ştire pe mail. Eu n-am cum să-l ajut, n-am mulţi prieteni care să dispună de genul ăsta de lichidităţi, dar mă gândesc că poate mă citesc un milionar-doi.

Proprietarul îmi spune că poza nu este foarte comercială pentru că sunt încă în lucru cu acoperişul. Casa se va vinde cu acoperişul complet terminat şi tâmplăria exterioara montată.

Dacă vă interesează, scrieţi-mi pe dragos at maimultverde punct ro ca să vă dau adresa lui de mail.

Continue reading…

Faţa noastră cea de toate zilele

Scriam că a fost mare bucurie ieri seară, la Gala Femeia Anului, să pot sta alături de un număr de femei remarcabile, pe care le admir şi le preţuiesc.

Prinţesa Marina Sturdza, Monica Macovei, Victoria Asanache, Wajiha Haris, Simona Miculescu, Bianca Brad, Liana Maria Vislan, Mihaela Tise, Iana Matei – aflaţi aici ce a făcut fiecare dintre aceste doamne pentru ca societatea în care trăim să-şi recapete o fărâmă de bunătate şi de demnitate. Lor le alătur firesc pe Leslie Hawke şi pe Ruxandra Hurezeanu, alte două prezenţe speciale din seara Galei.

Ajuns acasă, eterna şi fascinanta România a dat iar buzna în viaţa mea, de data asta pe sms: cineva mi-a semnalat pro-iniţiativa Ţară, ţară, vrem fundaşe. Şi mi-am dat seama că ţara nu le va dori niciodată cu adevărat pe premiante, oricât aş încerca eu să mă amăgesc că altfel stau lucrurile.

Într-o ţară în care totul merge cu fundu-n sus, iar fundul ţine de prea multe ori loc de obraz, era şi firesc să măsurăm progresul în număr de fundaşe la hectar.

2011 sau Anul European al Voluntariatului

Ca urmare a unei campanii de doi ani și jumătate, implementată de Centrul European de Voluntariat (CEV) în scopul recunoașterii și promovării voluntariatului, Comisia Europeană anunță oficial pregătirile pentru Anul European al Voluntariatului 2011.

Oficializarea Anului European al Voluntariatului este rezultatul participării a peste 100 de milioane de cetăţeni europeni la acțiunile de voluntariat desfășurate în ultimii ani. Un sondaj Eurobarometru, realizat în 2006, arată că 3 din 10 europeni sunt activi în domeniul voluntariatului, iar 80% din respondenți consideră că activitățile de voluntariat sunt o parte importantă a vieții democratice din Europa.

Anul European al Voluntariatului 2011 a fost sprijinit și prin semnăturile a 22 de europarlamentari români şi a fost promovat din partea României de către Pro Vobis, în calitate de membru al CEV. Tot în anul 2011 se va serba și cea de-a zecea rezoluție ONU privind Anul Internațional al Voluntariatului.

Marina Sturdza

Rar mi-a fost dat să întâlnesc un destin mai spectaculos şi mai bogat.

A plecat din România pe vremea când era copil pentru a scăpa de persecuţiile la care noul regim i-ar fi supus familia. Şi-a făcut o carieră strălucită în lume, în care managementul s-a îmbinat cu televiziunea, artele plastice cu moda şi jurnalismul cu relaţiile internaţionale. A lucrat pentru UNICEF, Guvernul Canadei, a lucrat împreună cu Oscar de la Renta, a semnat în International Herald Tribune, The Globe and Mail, The Business Review.

Dar, dincolo de aceste realizări profesionale, Marina Sturdza şi-a câştigat un lung titlu nobiliar compus din participarea sa într-un număr impresionant de acţiuni caritabile.

Căci, imediat ce graniţele s-au deschis, ea s-a întors în ţară pentru ne ajuta să ne regăsim nu doar reflexele democratice, ci, mai ales, omenia.

Continue reading…

Rezervare

Bucureşti, ora 22:45

– Movieplex, bună seara.
– Bună seara, aş dori să fac o rezervare pentru strania… sau curioasa… sau misterioasa poveste a lui Benjamin Button.
– La ce oră?
– Păi e doar la 22:15
– A, da. Câte locuri?
– 2.
– Pe ce nume?
– Dragoş Bucurenci.
– Numărul rezervării d-voastră este 171678. Vă aşteptăm să vă ridicaţi biletele cu o oră înainte de începerea spectacolului.
– Poftim?
– Deci trebuie să veniţi să le achitaţi cu o oră înainte, altfel vi se anulează, aşa e regulamentul.
– Înţeleg, dar vă daţi seama că, în acest caz, rezervările nu mai au niciun sens, cu o oră înainte de spectacol eu găsesc oricum bilete.
– Deci aşa e regulamentul.
– Înţeleg cum e regulamentul, dar d-voastră înţelegeţi ce vă spun? Că nu mai are sens să fac rezervare dacă trebuie oricum să vin cu o oră înainte de începerea spectacolului. La ce-mi mai foloseşte să fac rezervare?
– Ba foloseşte pentru că noi anulăm rezervarea cu o oră înainte şi putem vinde biletele.
– Nu, domnişoară, vă explic că nu-mi foloseşte mie, că pentru mine e făcută rezervarea, nu pentru cinema. Înţelegeţi?
– Deci d-voastră faceţi cum vreţi, eu v-am spus, dacă nu veniţi să le achitaţi cu o oră înainte, eu le anulez.
– Ok, spuneţi-mi mai bine altceva, sunt şanse să găsesc bilete la filmul ăsta dacă vin cu un sfert de oră înainte? D-voastră ce credeţi?
– … Păi… sunt şanse că sala e goală la ora aia.
– Şi nu era mai simplu să-mi spuneţi asta de la bun început?
– D-voastră mi-aţi spus că vreţi rezervare.
– Bine, lăsaţi…

Amarcord

Neştiutorilor, România le pare o ţară de bani gata. Dar adevărul e că România contemporană s-a născut săracă, iar acum se chinuie prea tare să-şi uite trecutul.

EsquireUna dintre amintirile mele de la grădiniţă e legată de o coadă la alimentara. Nu mai ţin minte ce e se dădea, dar mi-aduc aminte că bunicul m-a trezit cu noaptea în cap, că am mâncat foarte pe fugă şi că am stat vreo oră la coada care se târa de-a lungul unui bloc, pentru a se încolăci apoi în magazin ca un şarpe cenuşiu şi flămând.

Motivul pentru care trebuia să particip şi eu la acest ritual matinal, deşi nu aveam nici măcar şapte ani, era că, în felul acesta, puteam cumpăra mai mult decât ar fi putut să obţină bunicul singur. După ce ne-am luat raţia, ne-am întâlnit cu un vecin, tot pensionar, care l-a întrebat pe bunicul dacă nu mă împrumută pentru încă o tură de coadă. Bunicul s-a scuzat că trebuie să-l refuze („întârzie la grădiniţă”), dar toată conversaţia avea un aer firesc, ca şi cum ar fi fost vorba de împrumutul unei umbrele pe o ploaie torenţială.

Continue reading…

11 ans après

Am văzut Revolutionary Road şi mi-au plăcut mult povestea, actorii, unghiurile, lumina, culorile, muzica, micile detalii şi mai ales ritmul. Dar, dincolo de filmul propriu-zis, mi-a plăcut povestea acestor doi actori, Kate Winslet şi Leonardo di Caprio, care s-au reîntâlnit pe peliculă la 11 ani după ce au jucat împreună în Titanic, ca să joace de data asta într-un film cu adevărat bun. Deci se poate.