Tratamentul homeopat al hoţiei

Aparenţele trebuie, totuşi, să fie salvate. Vom pune, deci, la vedere, pixuri, dar pixuri defecte, pixuri ornamentale, aşa încât hoţul potenţial să fie, la o adică, păcălit. Un întortocheat spirit civic ne spune că hoţia nu trebuie, pur şi simplu, evitată, prevenită, eradicată. Ea trebuie mai curând acceptată, dar în aşa fel încât hoţul să fie fraierit. Tratamentul optim al hoţului e să-l furi! Să-l faci să creadă că a luat un pix, când, în realitate, şi-a riscat libertatea pentru un simulacru.

Andrei Pleşu despre pixurile stricate care sunt lăsate în bănci la dispoziţie clienţilor “ca să nu se fure”.

Fericirea calicului (II)

(continuare de aici)

Până la urmă, salvarea mi-a venit de unde mi s-a tras şi necazul: de la păcătosul de zbor care decola tot spre München cu două ore mai târziu. Porcuşorul sălbatic şi zburător şi-a dat mâna cu oamenii de la Lufthansa şi mi-a găsit un loc în acest al doilea zbor, care promitea să-mi îngăduie la mustaţă conexiunea cu zborul München-Bucureşti. Mi-au redirecţionat şi bagajul, care nu plecase cu primul zbor. Cu ocazia asta am aflat şi eu una dintre tainele aeroportului: codul de bare al fiecărui geamantan este scanat şi niciunul nu pleacă spre aeronavă dacă pasagerul nu a trecut de poarta de îmbarcare.

Mulţumit că-mi regăsisem întrucâtva drumul spre casă, m-am îndreptat iar spre bar ca să dau pe gât un Guinness. De data asta, n-am mai întârziat la îmbarcare, dar am greşit poarta. Ca element pitoresc, menţionez că, vâzându-mi paşaportul, neamţul mi-a grăit într-o românească uşor distorsionată: “Ăsta merge la Frankfurt, München pleacă de la 4″.

Continue reading…

Poveştile nu-s încă toate spuse…

Dimineaţa începe copios: aflu de la soru-mea că hobbitul Emil Brumaru are blog. M-am dedat bunătăţurilor acestui poet înca de la vârsta când liceenele congenere dădeau în floare, iar eu citeam “România Literară”, deschizând-o mai înainte de orice altceva la rubrica Cerşetorului de cafea. Mi-a lăsat apoi gura apă după el în volum, am suferit ca atâţia alţii când a început să scrie proză şi m-am bucurat ca un copil când şi-a regăsit tastatura poetică.

Ca unul căruia Brumaru i-a intrat demult în venă, vă poftesc să-i degustaţi acum şi online delicioasele compuneri. Poveştile nu-s încă toate spuse…

Duminica-i cu mandarine moi pe tavă…

În lucruri nu mai este nici o grabă,
Cuierul flutură ca pe un steag capotul,
Mînerele-n sertare-și bagă botul
Și-amușină, despăturind cearceafuri,
Peste dulapuri cad încet-încet vechi prafuri…

Continue reading…

Fericirea calicului (I)

Una dintre chestiile care mă sperie când vine vorba de cheap flight-uri este lipsa garanţiilor. Bagaje pierdute, întârzieri la îmbarcare, refuz de îmbarcare – toate sunt acoperite de o garanţie limitată, asta când nu sunt acoperite deloc. Hotărât lucru, cheap flight-urile sunt pentru oameni cu capul pe umeri, nu pentru distraţi ca mine.

În primăvara trecută, am zburat cu Whizzair la Londra şi aş fi pierdut avionul de întoarcere dacă cei doi prieteni cu care eram n-ar fi fost mai vigilenţi decât mine. Nu vreau să mă gândesc la complicaţiile care ar fi urmat.

De data asta am călătorit singur aşa că mi-am găsit un zbor cu escală, la fel de ieftin ca Whizzair-ul, dar operat de Lufthansa. Bine am făcut.

Continue reading…

Un nou blog verde

Blogging-ul are multe in comun cu ecologia: amandoua au inceput prin a fi o moda si au continuat prin a deveni un mod. De viata.

zice Daciana Sârbu pe noul ei blog. Noi doi ne-am cunoscut acum vreo cinci ani, la prima acţiune de curăţenie organizată în Deltă, şi m-am bucurat să văd, de-a lungul timpului, că Daciana a luat tot mai în serios problema mediului până când şi-a făcut din ecologie propria agendă politică de europarlamentar. Bine ai venit în blogosferă, Daciana, la cât mai multe însemnări şi la cât maimultverde!

Irina despre iubire

de ziua ei

Nu am deosebit niciodata iubirea de cuplu de aceea care se naste intre prieteni. Calitativ, mi se par foarte apropiate. Consider la fel de valoroase iubirile scurte, intilnirile puternice, de tipul blitz-krieg, in care oamenii se devoreaza, se consuma, produc o combustie foarte speciala si se despart; imi plac situatiile in care oamenii se despart cu loc de buna-ziua desi, daca iubirea este foarte mare, nu mai incape buna-ziua.

Continue reading…

Cântec de dor

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

(Nichita Stănescu)

La mulţi ani, Oana!