Cea mai ciudată întrebare pe care o aud de când m-am apucat de programul de somn polifazic este
La ce-ţi trebuie mai mult timp?
Nu-mi trecuse prin minte că unor oameni le par mai degrabă un tip fără ocupaţie, cu timp berechet la dispoziţie, pe care nu mai ştie cum să-l omoare. Măi să fie…
Ieri dimineaţă am fost la răsărit pe lacul din dreptul Insulei Sacalin să privim păsările. Zeci şi sute de pelicani, stârci, egrete, piciorongi, raţe sălbatice, pescăruşi şi ţigănuşi îşi făceau siesta matinală în peisajul verde-albăstriu. N-am mai văzut demult atât de multă graţie, atât de multă delicateţe, atât de mult frumos. Ce balerină desăvârşită ştie să fie egreta şi ce aristocrat tacticos pelicanul…
Păsările sunt unul dintre miracolele Deltei pe care ne-am obişnuit să le privim de aproape mai mult în albume şi în cărţi poştale. Departe de ochii noştri, păsările adevărate suferă în tăcere. Distrugerea habitatelor, vânătoarea, afectarea rutelor de migraţie – toate acestea le împuţinează an după an şi ameninţă să ne lase din ce în ce mai singuri pe planetă, cu praful nostru de puşcă şi cu albumele noastre lucitoare.
Later edit
Parlamentul e din nou gata să voteze o lege care ar permite vânătoarea în ariile protejate. APCAPBC şi Petrom strâng semnături în sprijinul unei petiţii care le cere parlamentarilor să nu voteze această lege. Din păcate eu n-am găsit pe nici unul dintre siteurile indicate altceva decât ştirea despre această campanie. Dacă voi găsiţi locul unde chiar se poate semna, daţi-mi de ştire.
[youtube_1]zddbK7d3K4g[/youtube_1]
:: via sarcinaindoi.blogspot.com (nepotism pe faţă, recunosc)
[youtube_1]t9FweoRcuyE[/youtube_1]
:: via Copolovici via Cabral
Poate să fie începutul de săptămână, dar iar am impresia că experimentul ăsta reuşeşte. După înfrângerea din weekend, luni şi marţi au trecut nesperat de uşor. În prima săptămână greu de trecut erau seara de dinaintea somnului principal şi dimineaţa (noaptea) de după. Serile de ieri şi alaltăieri n-am mai fost, totuşi, aproape deloc somnoros. Au rămas problematice primele ore după trezirea din somnul principal.
Sâmbătă am vorbit pe scena căminului cultural din Mahmudia în faţa celui mai neobişnuit public din câte am întâlnit până acum. Copii, oameni mari, vârstnici. Oameni simpli, veniţi să vadă ce e cu tot tărăboiul făcut de echipa MaiMultVerde pe străzile din Mahmudia. Şi să-i asculte pe lipovenii care compun formaţia “Katiuşa” 🙂
Am răspuns, împreună cu alţi patru activişti ecologişti, întrebărilor adresate de Marius Balaci în legătură cu responsabilitatea faţă de mediu a companiilor. Răspunsurile au fost publicate pe responsabilitatesociala.ro.
Merită să le citiţi, fie şi numai pentru perlele lui Radu Mititean. Mi-era aşa un dor de oengiştii care nu se sfiesc s-o ia pe arătură:
Consideram inoportun ca firmele sa se preocupe (atat declarativ, cat si real) de problemele sociale, culturale, de mediu etc. Scopul unei firme este obtinerea de profit, orice activitate care vizeaza altceva este nu doar necredibila si inacceptabila moral, ci in Romania si ilegala.
Continuarea aici.
A patra n-a început bine – am dormit mai mult cu jumătate de oră noaptea, neplanificat, doar din snooze-ul deşteptătorului. Apoi am dormit în maşină înaintea unei întâlniri care avea loc la 10 (ora mea de trezire după repriza de dimineaţă) undeva pe centura Bucureştiului. Şi m-au trezit colegii veniţi la fix (eu credeam că întârzie 10 minute şi pusesem ceasul la şi zece). Am fost puţin fiară, dar am dat cu apă pe mine şi m-am mai îmblânzit. Overall, întâlnirea a decurs excelent, aşa că mi-a mai revenit şi mie buna dispoziţie.
Azi noapte când m-am trezit eram la fel de cârpă, aşa că am recurs la duşuri suedeze. După 10 minute, realitatea pulsa în jurul meu, semn că-mi recăpătasem întrucâtva şi eu pulsul.
Emi avea de lucru aşa că am contramandat ieşirea la Bellu. Am ieşit totuşi să-mi cumpăr un pepene galben de la OK, apoi am alergat 7 ture în faţa blocului.
Nu mai ştiu dacă am menţionat asta, dar excitantele nervoase sunt contraindicate în somnul polifazic, aşa că nu pot bea cafea (nici alcool, dar asta-i altă poveste). Nu-mi rămân decât citricele, exerciţiile fizice şi duşurile scoţiene.
Am fost în weekend la Tăşuleasa şi Edi mi-a dat fotografiile făcute prima dată când m-am jucat cu poi-urile cu flăcări:
Tot despre poi-uri aici pe blog.