Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a decis să renunţe la petrecerea cu ocazia nunţii de diamant, scrie săptămânalul londonez Sunday Mail. Suverana a considerat inoportună serbarea a 60 de ani de la căsătoria cu prinţul Philip într-un cadrul fastuos, în timp ce ţara se află în pragul recesiunii.
De aici
Cu sinceritate, sincer le spun tuturor oamenilor care folosesc această expresie să renunţe la ea. Și să le facă vânt cu această ocazie şi introducerii “părerea mea proprie şi personală” şi agasantelor preveniri “nu vreau să spun că”, “nu vreau să par”, “nu vreau să insinuez că”.
Toate aceste decoraţiuni verbale sunt ca bretelele transparente de la sutien: pretind că nu vor să fie văzute, deşi nimeni nu le-a cerut aşa ceva, şi eşuează tocmai în sarcina pe care şi-au propus-o pentru că prostul gust sare în ochi oricui.
Summit-ul NATO cel spre ordine şi curăţenie
Dă-ni-l nouă şi urbei noastre
Şi acum şi la anul şi-n vecii vecilor
Amin
Şi nu ne mai lăsa pe mâna nici unui primar
Şi ne izbăveşte de tot cel viclean
Copacul de hârtie anunţă amânarea plantării din 19 aprilie pentru o dată care n-a fost încă precizată (posibil 10 mai).
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fXPIvTqkkSk]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=khZtXiC1lVA]
La 14 ani îl citeam cu sfinţenie în Dilema şi-i urmăream fascinat pastilele despre proasta folosire a limbii române, difuzate de TVR şi de PRO TV (“Doar o vorbă săţ-i mai spun”, parcă aşa se numeau). Mi-aduc aminte de un 22 decembrie, în plină guvernare ilesciană, când a spus că dedică ediţia acelei seri tinerilor care au murit pentru libertate şi că vrea ca mesajul lui să fie un scuipat în obrazul celor care au confiscat puterea în 1990. Era ceva greu de rostit pe canalele TV ale acelor timpuri.
Din păcate, după numărul Dilemei cu Eminescu a început s-o ia binişor pe arătură. Avea în continuare savoare, dar avea şi derapaj de idei. I-a plăcut politica şi a făcut poştă aproape toate partidele. Nu l-a deranjat să fie ales nici măcar pe listele înspre care scuipase cu câţiva ani în urmă.
[youtube_1]6NylyK9qcPg[/youtube_1]
La cererea publicului admirator (care a asaltat casa de bilete a Teatrului Metropolis, a trimis scrisori de ameninţare directorului teatrului, l-a hărţuit cu petiţii pe ministrul culturii şi a făcut greva foamei în faţa Preşedinţiei), am hotărât să mai jucăm două reprezentaţii ale spectacolului de teatru de amatori
Pas de deux. Perechi în pragul unei crize de nervi
Luni, 7 aprilie şi marţi, 8 aprilie
Ora 19:30
Teatrul Metropolis
– Adică eu n-am simţul umorului, asta vrei să zici?
– Tu n-ai timp ca să ai simţul umorului…
Pe vremea când lucram la British Council, locul fumătorilor era în garaj. Acolo am găsit-o, pe unul dintre rafturile cu scule ale lui Adrian: o scrumieră de sticlă, neverosimil de mare, nefolosită, cu o inscripţie simplă şi elegantă: “E II R”, cifrul Reginei Elisabeta a II-a.
Scrumiera, mi s-a spus, aparţinuse primului director al British Council, Claus Henning. Fusese un fumător pătimaş, după cum dovedea şi scrumiera, capabilă să găzduiască chiştoacele a mai mult de două pachete de ţigări. Când Claus s-a îmbolnăvit grav şi a renunţat la fumat, scrumiera a fost exilată în garaj. La vremea când am descoperit-o eu, scrumiera zăcea în continuare nefolosită, deşi Claus plecase demult din România şi nu toată lumea mai ştia povestea scrumierei.
