Responsabilitatea socială în RO

Am răspuns, la invitaţia lui Dragoş Dehelean, la o anchetă despre CSR în România. Au mai răspuns Sorin Roşca Stănescu, Victor Ciutacu, Pavel Lucescu şi Andreea Roşca.

Întrebările au fost:

  • Care sunt primele trei companii pe care le apreciati pentru implicarea lor sociala si de ce?
  • Care este cauza sociala in care ati vrea ca o companie pe care o cunoasteti sa se implice? Numiti compania si spuneti de ce ar trebui sa se implice.
  • Ati scrie despre o companie, daca v-ar demonstra ca e preocupata si are programe de impact referitoare la o cauza in care credeti?
  • Numiti trei lucruri negative care v-ar face sa considerati ca implicarea unei companii in cauze sociale este doar din ipocrizie sau din motive strict legate de imagine.

Rezultatele anchetei le puteţi citi pe www.responsabilitatesociala.ro

Rezon!

Am ruginit de tot de la ploaia asta. Nu mai am nici nervi să mă plâng. Sunt deprimat ca o bucată de bordură uitată de muncitori deasupra unui capac de canal. Amicul Crişan, care nu-mi citeşte blogul, deci n-o să afle că l-am dat în fapt, mă-ntreabă de ce sunt trist. “Pentru că nimeeeeeeni nu mă iubeeeşteeee…”, mă plâng eu. Inspirat pesemne de noaptea mai mult ploioasă decât furtunoasă, Crişan comite o replică demnă de Ipingescu: “Bine, asta ştim.”

E tare, e prea tare…

Tudor Giurgiu despre succesul lui Mungiu

Tudor Giurgiu pe HotNews:

Romania traieste un moment de gratie, unic in istorie. Un film romanesc a cistigat aseara Oscarul european si deocamdata cinema-ul romanesc e cel mai “vorbit” si aplaudat din lume. Fiind in sala, eram deopotriva mindru si furios. Mindru ca sint roman (ceea ce nu mi se intimpla foarte des) si furios pentru ca am realizat ca nu stim sau nu vrem sa ne apreciem cum trebuie eroii.

Cristi, Anamaria, Maia stateau la o masa relativ stingheri alaturi de alti necunoscuti, presa si televiziunile din Romania erau cvasiabsente si asta in conditiile in care un film romanesc concura la cele mai importante categorii ale Academiei Europene de Film.

Citeşte mai departe.

Moş Niculae în Ţara Prinţeselor

Doamna din tura de noapte de la butic, cu care am de câteva luni o relaţie aproape familială, mă-ntreabă dacă mi-aduce Moş Niculae ceva. Păi Moşul a trecut deja pe la Tăşuleasa şi mi-a adus o pereche de păpuci Haix (foarte tari, Moşule, nu-i mai dau jos din picioare!), mi-a făcut Moşul un buget beton la organizaţie şi peste-o săptămână mă trimite Moşul în concediu aproape medical peste mări şi ţări. Să-mi tihnească!

Acum, domniţelor care citesc blogul, Moşul le aduce un test pentru prinţese, tălmăcit de Şerban Foarţă. Să facă bine domniţele să completeze testul, să dea butonul o dată peste cap şi, dacă află ce soi de prinţese sunt, să-mi spună şi mie.

Iar domnii care pesemne că au şi strâmbat din nas citind asemenea năzbâtie să afle că un moştrofonţ e un pichiponţ puţin mai mare ca un fârlifus. Asta e o înţelepciune de mare folos la casa omului, mai ales dacă are de-a face cu prinţese ca Zulu Zazu şi nu-i stă în fire s-o fasolească.

Cum am făcut primul milion

Pregătim Raportul Anual al Asociaţiei “Salvaţi Delta”. Am tras linia şi am adunat. Bugetul pe 2007 e aproape 1,100,000 de euro. Anul trecut a fost 170,000. Cum ar veni, o creştere de 550%.

Cu excepţia unui grant de 20,000 obţinut de la AFM, toţi banii din 2007 au fost obţinuţi ca sponsorizări de la companii private. Îi zic lui Doru, directorul de programe: “Îţi dai seama, bre, că lucrăm la un one-million-euros-NGO?” “Da, bre, zice el, acum putem să povestim şi noi cum am făcut primul milion…”

Continuarea poveştii (cu surse de finanţare cu tot) în Raportul Anual.

Eliade fără Eliade

Mircea EliadeDezbatere la NEC despre Mircea Eliade şi istoria religiilor în anul Eliade, care se apropie de final.

Tinerii de la Asociaţia Română de Istorie a Religiilor, care editează de 10 ani două periodice internaţionale şi au organizat anul acesta Congresul Internaţional de Istorie a Religiilor la Bucureşti, se luptă de un an şi ceva să înfiinţeze un Institut de Istorie a Religiilor în România, unde, la nivel instituţional, disciplina e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

Continue reading…

Ora et labora

Am descoperit o nouă formă de studiu care îmbină utilul cu plăcutul: cititul la masă. Ies în oraş la un prânz de lucru sau la o cină de lucru cu mine însumi şi citesc. Mai scap de pizza, de Snack Attack, de iaurturi, de brânza Făgăraş şi de sandwich-uri. Și nici nu mai am cum să mă plâng că nu mai apuc să văd lumea. Văd o groază de lume.