show_b79bd6dc874f1b(400, 326);
Tema editiei: vanatoarea
Pe Realitatea TV vineri, 5 octombrie, la 20:30
Reluare: sambata, 6 octombrie, la 11:30
Afla mai multe despre “Romania Verde”!
Romania Verde este sponsorizata de Unilever South Central Europe
show_b79bd6dc874f1b(400, 326);
Afla mai multe despre “Romania Verde”!
Romania Verde este sponsorizata de Unilever South Central Europe
Nu mai stiu daca se mai studiaza si astazi in liceu “teoria formelor fara fond” a lui Titu Maiorescu. Suparat pe generatia spontanee de jurnale, academii, scoli si muzee din a doua jumatate a veacului al 19-lea, junimistul le acuza intr-un articol intitulat „In contra directiei de astazi din cultura romana” ca nu sunt altceva decat „productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar”.
Pe vremea mea, pasajul cu pricina („teorie” e mult spus) era pus in rama si venerat ca o litera de evanghelie. Gandirea critica in scoala romaneasca era la acea data inca un tabu, asa ca nimeni nu punea la indoiala justetea criticii lui Maiorescu. Ideea dupa care „formele fara fond” care-i dadeau dureri de cap junimistului au construit, de bine, de rau, Romania moderna nu-si mai gasise loc in manual.
Intr-un graffiti celebru, sub textul
Dumnezeu e mort.
(Friedrich Nietzsche)
cineva a adaugat
Si Nietzsche e mort.
(Dumnezeu)
Urmand o logica similara, Academia Romana ar putea emite oricand un comunicat in care sa precizeze ca, desi Titu Maiorescu a devenit de mult o „stafie fara trup”, Academia, muzeele, scolile si celelalte „productiuni moarte” continua sa fiinteze bine mersi.
Din pacate, prea multi romani isi fac cultura din manuale si de la televizor, pentru ca rareori profesorii lor reusesc sa le faca biblioteca o optiune credibila si atractiva. Asa ca „teoria formelor fara fond” circula si astazi ca un bun de patrimoniu national, iar noile forme fara fond sunt puse la zid cu ajutorul acestei idei luate de-a gata acum aproape un veac si jumatate.
Nu cred ca exista tranzitie autentica in absenta „formelor fara fond” si cred ca alergia la formalismele carora le lipseste consistenta, la institutionalizarea precoce si la reglementarea prevazatoare este o forma de miopie istorica. O atitudine batranicioasa, care primeste sa se revizuiasca, cu conditia sa nu se schimbe nimic.
Mai ingrijoratoare mi se pare astazi lipsa nenumaratelor forme care ingaduie unei natiuni sa se numeasca civilizata, in vreme ce fondul care le reclama exista cu prisosinta. Exemplele sunt la tot pasul, am sa enumar doar cateva.
Avem o problema cu traficul si cu aerul devenit de nerespirat in marile orase, avem biciclete si biciclisti, dar ne lipsesc pistele pe care acestia sa poata circula in siguranta, iar acolo unde ele au fost amplasate, automobilistii le blocheaza fara ca cineva sa-i amendeze sau sa le atraga atentia.
Avem o Constitutie care proclama egalitatea in drepturi a cetatenilor, avem persoane cu deficiente locomotorii, dar chiar si la Palatul Cotroceni, si in multe alte locuri, lipsesc rampele care sa le permita accesul.
Avem peste un milion de rromi, dar ne lipseste un sistem educational care sa le acorde sanse egale cu ale celorlalti romani.
Avem arhitecti excelenti, dar ne lipsesc mecanismele care sa previna si sa trateze cacofoniile arhitecturale si urbanistice cerute de beneficiari.
Avem un paradis acvatic unic in lume, dar nu avem o infrastructura turistica pentru a-l exploata coerent si pentru a-l proteja.
Avem buni manageri si oameni cu idei scoliti la cele mai bune universitati din strainatate, dar ne lipseste sistemul electoral care sa-i motiveze sa devina politicieni. Iar exemplele pot continua…
Dar mai avem din pacate si cativa epigoni de-ai lui Titu Maiorescu si ne lipseste in continuare curajul sa le spunem de la obraz ca, in privinta „formelor fara fond”, se insala.
:: text: EvZ
:: caricatura: Mario Magnatti Mariom
Din 5 octombrie, Realitatea TV si Unilever prezinta “Romania Verde”, in fiecare vineri la 20:30 si, in reluare, in fiecare sambata la 11:30.

“Romania Verde” prezinta problemele mediului pe intelesul tuturor si iti arata ce poti tu sa faci pentru un mediu curat si sanatos. Nu ne ocupam numai cu dezastrele, cazurile disperate si accidentele de mediu, prezentam si exemple de buna practica, proiecte de succes, actiuni salutare.
Prima editie vorbeste despre acei barbati minunati si pustile lor ucigatoare, adica despre vanatori. AGVPS Tulcea tocmai si-a dat adevarata masura a interesului pentru protejarea faunei, dand startul la vanatoare in Delta cu doua luni mai devreme decat ceruse Administratia Rezervatiei. Detalii aici.

La prima editie a Romania Verde am vorbit cu zeita Artemis (Adriana Nicolae) despre faptele discutabile ale urmasilor ei din zilele noastre, am ingropat palaria bunului simt intr-un cimitir de mistreti si m-am lasat mitraliat cu o pusca de paintball, in incercarea de a le oferi vanatorilor o alternativa la sportul lor ucigas: daca renunta la gloante si le inlocuiesc cu bile de paintball, ma angajez sa conving si alti ecologisti sa joace rolul de vanat pentru a satisface instinctul de “search & destroy” al vanatorilor.
Invitat special in emisiune este Marius Vintila, unul dintre opozantii radicali ai vanatorii. Am vizitat cu Marius Muzeul Antipa si ne-am intrebat cate specii care traiesc inca in padure vor ajunge in curand exponate la sectiunea “disparute sau pe cale de disparitie”.
show_b79bd6dc874f1b(400, 326);
Vineri am incheiat campania de toamna a proiectului “Pune capac mizeriei din Delta”, derulat de Asociatia “Salvati Delta – AC” impreuna cu URSUS Breweries si Mobexpert.

In total, peste 600 de voluntari (jumatate au fost angajati ai URSUS Breweries si cealalta jumatate elevi din scolile tulcene) au strans aproape 4,5 tone de gunoaie, dintre care peste 100,000 de sticle tip PET.
Estimarile Administratiei Rezervatiei de anul trecut spun ca aproape 40 de tone de sticle de tip PET zac aruncate pe teritoriul Deltei.
Tabara de curatenie organizata asta vara de Asociatia “Salvati Delta – AC” impreuna cu Energy Holding a strans la randul ei peste 6 tone de deseuri.
Lucia Ana Varga, Philip Weller (Secretar General, Comisia Internationala pentru Protectia Dunarii), ES Donato Chiarini (Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania)In cadrul campaniei din primavara, sponsorizata de URSUS Breweries, compania a donat Primariei Murighiol o presa de balotat PET-uri, astfel ca toate ambalajele de plastic colectate de noi anul acesta au fost balotate si trimise la Tulcea spre a fi reciclate.
Dupa ce Primaria din Sf Gheorghe a refuzat sa-si duca la indeplinire sarcinile asumate in cadrul Taberei de curatenie, si PET-urile colectate la Sf Gheorghe au luat drumul Murighiolului, pe cheltuiala Asociatiei, de unde au fost trimise la Tulcea pentru reciclare.
La evenimentul de vineri au strans PET-uri, cot la cot cu voluntarii proiectului, ES Donato Chiarini, Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, Andrei Haret, Managing Director Interimar al URSUS Breweries, Philip Weller si Lucia Ana Varga, Secretarul General si Presedintele Comisiei Internationale pentru Protectia Dunarii, Daciana Sarbu, Lavinia Sandru, Cristiana Copos, Razvan Fodor, Liviu Mihaiu.
ES Donato Chiarini: “Am văzut multe ONG-uri, dar acesta este primul despre care aflu că pune mâna la propriu pe gunoi. Este minunat că învăţati un număr mare de tineri să fie responsabili faţă de mediul înconjurator. Ceea ce faceţi aici, la capătul unui mare râu european, sper că va fi un exemplu pentru toate ţările prin care mai trece Dunărea”Imagini din cadrul campaniei “Pune capac mizeriei din Delta!” vor fi difuzate vineri, la 20:30, pe Realitatea TV la “Romania Verde”.
In Dilema Veche de saptamana trecuta, Lucian Mandruta se plange ca nu mai are timp si ca mult visatul capitalism prezinta oarece inconveniente:
Nu mai am timp. Vă spun cinstit, că poate mă înţelegeţi pe undeva: dacă cineva mi-ar fi zis că drumul spre capitalism o să fie mai lung şi mai greu decît ăla spre comunism, nu mai plecam.
Dar altceva e mai rău: acum chiar că nu mai avem de ales. Chiar şi-n vremurile cele mai negre ale partidului unic, exista, undeva, o a doua soluţie. Aveam măcar iluzia unei insule, cum ar fi zis poetul azi senator PSD. Aveam RFG-ul, America, Franţa, refugii pentru constructorii obosiţi ai socialismului. (…)
Azi, dacă te-ai săturat de construcţia capitalismului, eşti pierdut. N-ai unde să pleci: Cuba şi Coreea de Nord sînt oarecum incomode pentru cine s-a obişnuit cu cafeaua Illy şi maşina cu piele pe scaune, pusă acolo de constructor, nu de şofer. Poţi doar să evadezi, cîte o săptămînă-două, în zone în care capitalismul e temporar suspendat, asta pînă cînd instalează şi-n Tahiti full coverage 3G. Poţi să te fofilezi sub şezlong în Grecia, să te ascunzi în bordel în Tailanda, poţi să tragi chiulul în biserică în Malta.
Însă te vor găsi: Securitatea e mic copil faţă de capacitatea clienţilor sau a patronilor de azi de a da de tine la capătul concediului. Unde deja ai întîrziat prea mult, na, uite că s-a umplut hard-ul de mailuri!
La final, imi arunca si mie o manusa:
Frumoasă ironie: tocmai sistemul care pretinde că fiecare e unic şi trebuie tratat ca atare, tocmai sistemul ăsta individualist a reuşit cumva să treacă în planul doi viaţa indivizilor.
De fapt, care viaţă? Nu e prinsă la pachetul salarial, nu e negociată cu contractul colectiv de muncă. Nimeni nu-ţi caută în powerpoint-ul din şedinţă poze din week-end. Nici un şef nu te întreabă ce-ai mai citit, ce-ai mai visat. La ce bun?! Şi pe ei îi presează alţii, peste ei alţii, şi tot aşa, în straturi concentrice fără capăt, la fel ca universul.
Nu credeţi că scriu la nostalgie. Nu mai există oameni de stînga – au murit toţi intoxicaţi cu hamburgeri buni şi proaspeţi. Iar ăştia care mai trăiesc sînt simulanţi. Chiar şi amicul meu Bucurenci, cu Che Guevara pe tricou, are o problemă cu munca pentru edificarea capitalismului: filmează de la 7 dimineaţa!
Hai că exagerăm, Dragoş: păi, doar în ziua de defilare ne mai trezeam la ora aia!
N-am ridicat manusa, vorba lui Plesu, nu pentru ca n-am purtat in viata mea tricouri cu Che Guevara (am obosit sa tot repet: a fost un infanticid ordinar), ci pentru ca ma bucur ca mai exista si capitalisti cu fata umana si liberali inimosi ca Lucian, pe care ma bucur sa-l demasc cu aceasta ocazie, la cati stangisti simulanti infloresc in Ro.
Si acum dezlegarea intamplarii: Lucian detine Sign Factor, compania care produce “Linia verde” si “Patrula de mediu” pentru TVR1. Si, da, recunosc, am avut cateva zile de filmare cand am plecat din Bucuresti chiar si la 6 dimineata pentru ca altfel nu mai reuseam sa inghesui tot ce am de facut in 24×7. Oricum, stangistul care se trezeste de dimineata departe ajunge… in capitalism sau aiurea…
Mi-am luat bicicleta! Un Focus Black Forest cu cadru XL.
La recomandarea lui Radu (sar’naaaa!), am mers la magazinul AsSport din Pantelimon, unde un domn pe nume Mircea mi-a explicat de ce cadru are nevoie “Inaltimea Mea”. Si colegii lui au fost cat se poate de intelegatori cu intrebarile si nelamuririle mele de neofit si m-au ajutat sa-mi accesorizez biciclul (obsesia “full option” ma urmareste chiar si cand cobor sub 4 roti).
Am circulat deja vreo trei zile cu ea, dintre care una a fost zi de filmari. Am facut Baneasa-Bucuresti in vreo 15 minute la ora 18 si mi-am multumit in oglinda pentru alegerea facuta.
A, si tot la AsSport am cunoscut un tip, Catalin, care mi-a promis ca ma duce cu ea pe teren si ma invata s-o folosesc la adevaratul ei potential. Pai numai Ralu sa se rupa in figuri cu motorul…
Ce-am observat: intrebarea cea mai frecventa a prietenilor si cunoscutilor legata de mersul pe bicicleta prin Bucuresti – si… nu ti-e frica??? Recunosc ca sunt genul care se gandeste mereu la drobul de sare, dar chiar nu mi se pare un risc teribil sa mergi cu bicicleta prin oras. Ma rog, stiu de ceva vreme ca asigurarea de sanatate nu acopera accidentele pe bicicleta, dar tot mi se pare usor exagerata temerea asta…
Intre timp, am incarcat pe Trilulilu editia “Linia verde” (TVR1, 10 iulie) despre poluarea urbana (cu Mihaela Radulescu, Sanda Tatarascu Negropontes, Geanina Corondan, Artan, Liviu Mihaiu si Serban Huidu.). Filmarea asta m-a convins sa-mi iau bicicleta si sa merg macar 1-2 zile fara masina:
show_8493ce1e5bf503(400, 326);
La AdFel, festivalul de publicitate neconventionala, organizat de iQads si 24fun, Asociatia “Salvati Delta” a protestat “adfel” impotriva poluarii.
Ioan Colbeanu si Maria Alexe au organizat o parada a modei in cadrul careia modelele au purtat tinute realizate din deseuri si materiale reciclabile.
Vestimentatiile au fost prezentate pe scena mare a Festivalului, de pe Terasa La Motoare a Teatrului National, incepand cu ora 20:00:
Mai multe detalii pe blog-ul Asociatiei “Salvati Delta”.
Un text savuros de Tudor Chirila in Jurnalul National despre reclamele Aviva si alte cretinisme:
Umbli prin oraş şi vezi panouri galbene pe care citeşti că vei trăi mai puţin decât ele, respectivele plăci. Te uiţi bulversat şi te întrebi cine ar putea să-ţi jignească speranţa de viaţă şi bunul tău simţ comparându-te cu un panou galben. (…)
Îţi vine să urli dar nu oricum ci vorbindu-le pe limba lor de mârlani: cum pizda mă-tii îţi permiţi să-mi agresezi simţurile vizuale cu slogane băşite prevestitoare de moarte sumbră care vine mâine, căci scrie că mâine eu nu voi mai fi acolo dar panoul învingator, ca Stefan cel Mare ieşind din casa Vrâncioaiei, va fi? Hamletiano-urbani, băieţii ăştia.
Si Razvan Exarhu mediteaza in EvZ despre moarte in reclame:
Contemplarea morbidului o contine vreun secret compensator, care ii poate face pe unii sa se bucure mai tare de ciorbita de langa care au tasnit cand au auzit prohodul. Recunosc ca acest tratament hardcore din copilarie ma ajuta sa-mi pastrez uneori umorul, dar si dezgustul pentru acest gen de lipsa de pudoare si de masura. Ieri am citit ca in municipiul Arad a fost interzisa circulatia cortegiilor funerare. Si am salutat in gand acest inceput al unei normalitati in care spatiul public nu este transformat in loc de bocit.
ProTV a inceput o campanie foarte buna impotriva torturarii animalelor.
Ai fost martorul unor scene tulburatoare in care animale nevinovate erau schingiuite? Acum tu poti opri acest cosmar.
Semneaza petitia pentru infiintarea Politiei Animalelor. Peste 30.000 de oameni au facut-o deja. Nu lasa ca animalele sa fie chinuite. Denunta-i pe cei care le tortureaza!
Mai multe informatii gasesti aici.
Hotnews a avut o campanie similara pentru salvarea ursilor. Aici si aici. Respect!
La finalul emisiunii pe TVR1, am facut o retrospectiva a problemelor de mediu cu care se confrunta Romania, asa cum au fost ele vazute la Linia verde.
Ultima editie e filmata la Camera de Garda a Spitalului Floreasca, pentru ca legatura dintre mediu si sanatate nu trebuie niciodata subestimata. Mediul nu e o moda, un moft, un lifestyle 2007, e o strategie de supravietuire.
La sfarsitul emisiunii, am luat toate problemele mediului si le-am pus la propriu pe masa ministrului Attila Korodi. Am primit, in schimb, un cadou: un bradut adevarat, care ma vegheaza chiar acum din biroul de la “Salvati Delta”.
Din pacate, ora de difuzare a fost schimbata de la 21:20 la 20:20 asa ca banuiesc ca unii telespectatori au mai prins doar finalul. Emisiunea poate fi vizionata pe site-ul TVR (ai nevoie de RealPlayer, care poate fi descarcat gratuit de aici).
Romania Verde in fiecare vineri, la 20:30, si in reluare sambata, la 11:30, pe Realitatea TV.
Prima editie e despre acei barbati minunati si pustile lor distrugatoare, adica despre vanatori.
Din 5 octombrie pe Realitatea TV si pe Trilulilu.ro.