Pictura quasi scriptura

• evenimentul zilei

Pentru pacatul homosexualitatii, Dumnezeu a ars Sodoma cu ploaie de pucioasa si de foc (Facerea 19:24), iar in Levitic se spune ca homosexualitatea este “spurcaciune” (18:22). Sf. Apostol Pavel ne invata ca Dumnezeu i-a lasat pe pacatosi la “mintea lor fara judecata” si i-a pedepsit cu “patima de ocara” a homosexualitatii, facandu-i “plini de desfranare, de rautate, de ucidere.” (Romani 1:26-31).

Chad White si Ryan Daharsh in revista Genre

Intr-un lung comentariu la acest pasaj, Sf. Ioan Gura de Aur, luminatorul si dascalul lumii, stalpul si intarirea Bisericii, spune ca “pederastul este necinstit si vrednic de a fi alungat de pretutindeni”, iar homosexualii sunt mai rai chiar si decat “omoratorii de oameni”. Aviz caldiceilor!

Biserica nu si-a indulcit acest discurs in cele 15 secole care s-au scurs de la comentariul Hrisostomului. Pentru cine mai are vreun dubiu, cartea de “Invatatura de credinta crestin ortodoxa”, tiparita in anul 2000 cu aprobarea Sf. Sinod si cu binecuvantarea PF Parinte Teoctist, ne invata ca homosexualitatea se numara printre acele pacate care sunt atat de grele incat se cer rasplatite de Dumnezeu chiar in lumea aceasta, caci ele izvorasc dintr-o “vadita rautate a firii”. Si mai pe inteles, Preot. Prof. Ilie Moldovan scrie in 2001 ca homosexualitatea, care “inmulteste raul din lume”, este un pacat care cere, “inca din viata aceasta”, “o anumita pedeapsa”: “si inca una groaznica”.

Pentru mine este putin important ce crede biserica crestina despre homosexuali, atata vreme cat o face in afara scolii. Stiu bine ca este infinit mai multa bunatate in religia lui Hristos, decat aceasta particica de “hate speech”, pe care adultii care merg la biserica aleg de multe ori s-o uite imediat dupa slujba.

Numai ca la scoala vin copii, nu adulti cu discernamant, si ei nu vin ca sa se roage, ci ca sa invete. Iar religia nu e ca stiinta, nu poate fi propovaduita ciuntit. Profesorul de religie nu poate renunta la ierarhia pacatelor asa cum renunta proful de fizica la Big Bang.

Religia crestina nu e un simplu sistem filosofic, nu-si poate declara fondatorii “depasiti” si nu se poate adapta din mers modelor politice. Si asta pentru ca Biserica isi bizuie invatatura pe adevar revelat, nu pe teorie si pe experiment. Or, nu te poti intoarce la Dumnezeu Tatal, rugandu-l sa-si revizuiasca opiniile, asa cum se intoarce omul de stiinta la experiment, atunci cand teoria da chix.

Sa recapitulam. Doctrina Bisericii propovaduieste ura si dispretul fata de o minoritate sociala acceptata si protejata de statul roman. Biserica nu este dispusa sa faca concesii la acest capitol, ba chiar il include in manualele dupa care elevii sunt indemnati sa studieze la orele de religie. Statul roman, ultima data cand am verificat, era un stat laic.

Ce cauta, atunci, in scolile publice obiectele de cult ale unei religii care indeamna la ura impotriva cetatenilor romani care au o anumita orientare sexuala? Ce credibilitate mai poate avea profesorul de educatie civica, atunci cand, vorbindu-le elevilor despre drepturile fundamentale ale omului, o face asezat, pitoresc, sub o icoana?

Atlet al unei tolerante cu iz de capra si varza, d-l Hardau refuza inca sa se pronunte in aceasta chestiune. Noroc ca exista CEDO si “fundamentalistii laici” care impart dreptatea la Strasbourg. Am credinta ca il vor ajuta pe d-l ministru sa iasa din dilema. Ajuta, Doamne, necredintei mele!


:: text: EvZ
:: foto: Genre magazine

Übercool

• alte articole • fashion • metrosex

In liceu eram un tip infect. Cu limba scoasa de-un cot, ii urmaream in pas de pudel pe cativa profi pe care-i idolatrizam. Purtam camasa, sacou si cravata intr-o vreme in care uniformele nu fusesera reintroduse in scoala. Militam in schimb impotriva disciplinei si a conformismului. Eram rebel. Eram si singurul care stia ca sunt rebel.

Privit prin ochii celorlalti, paream pur si simplu infect. Din pacate, am gasit si alti tipi infecti, impreuna cu care am umblat o vreme, pana cand ne-am facut cu totii mari, ne-am dat seama cat suntem de infecti si am incetat sa ne mai vedem. Dar asta a fost mult mai tarziu.

Pe vremea aceea, pentru ca nimeni nu ma iubea, am inceput sa ma iubesc singur. Si am facut-o cum nu se poate mai gaunos: pentru ca nu credeam ca ceva in mine poate fi luat in serios, am inceput sa-mi upgradez invelisul.

Am devenit narcisic. Am purtat sosete discromate la televizor. Am scris o carte despre drogati. Cu o mana mototoleam foitze si in cealalta tineam Dilema. Am fost cool. In clipele de extaz, m-am urat cu pasiune. Apoi am inceput sa visez trenduri. O vreme am alergat dupa ele, dar mi s-a taiat respiratia de la aerul rarefiat al inaltimilor si am luat o pauza. Am ajuns asemenea cainelui meu setter. Trend-setter.

Dupa toate ocolisurile astea, am obosit. Nu mai aveam resurse sa continuu. Am incetat sa ma detest. Am ajuns in punctul din filmele americane in care personajul invata sa se accepte. Invatul asta e mai mult un dezvat. E o privire in supa in care pluteste propriul trecut: patrunjelul ala erai tu si cartofii erau ceilalti. Si patrunjelul inceteaza sa se invinovateasca pentru ca nu e galbui si nu-si mai doreste sa se transforme in pastarnac.

Mi-a luat mult timp sa inteleg ceea ce ar fi trebuit sa vad cu ochiul liber la varsta potrivita: ca adevarata problema nu e culoarea zarzavatului sau a legumei, ci felul in care fiecare se raporteaza la polonic. A durat cam mult, dar a meritat. Ma uit la tine si ma-ntreb ce mare pastarnac ai de gand sa te faci in viata. Ma uit la tine si-mi zic, vorba lui Exarhu: la cum se-mbraca asta, tu-ti dai seama ce-i la el in casa?!

:: text: revista Vreau (decembrie)
:: foto: Roald Aron

Time Out de pus in rama

• delta dunarii • in media

In numarul de saptamana asta, Time Out face un dosar cu 12 “romani buni de pus in rama”:

Time Out nu face predictii. Stie singur cine va iesi la rampa si despre cine se va vorbi anul acesta.

Stiam ca urma sa fiu inclus in dosar, dar mi si-au taiat picioarele cand am vazut in ce companie am nimerit:

Razvan Radulescu, Horia Roman-Patapievici, Catalin Arbore, Razvan Mazilu, Cristi Puiu, Asociatia Oricum, Dorin Stefan, Mihnea Mircan, Roxana Theodorescu, Alexandru Darie si Electric Brother.

M-am bucurat ca, din conversatia purtata pe mail cu redactorul Time Out, s-a inteles care e subiectul care ma intereseaza cel mai mult in 2007:

Ecologistul din lista noastra e un tanar luptator pe mai multe fronturi (…). Anul acesta, prioritatea va fi impunerea Asociatiei “Salvati Dunarea & Delta – AC” ca un jucator activ pe piata de CSR (Responsabilitate Sociala Corporatista). Adica, cel mai influent si vizibil grup de lobby ecologist e hotarat sa il transforme si in cea mai importanta agentie de mediu pentru companiile din Romania. (…)

Delta uber alles!

Prea bolnav sa munceasca / Prea fricos sa fure

• mergi pe mana mea

Cronica unei senilitati premature

Ai orizonturi largi, insa e o mica problema
Caci fereastra camerei tale are vedere la ghena
Stai cu ochii in tavan, infipt in pat
Reflectezi beat la ce cacat mare ai finalizat

Ti-e lene sa te misti, constatzi ca putzi
Si nu ai nici o idee in cap de ce ai vrea normal sa futi.
Vecinii te plac si te prefaci ca ii respecti,
Dar esti satul de cainii si de copii lor infecti

Te pishi pe pereti gandindu-te la mancarea preferata
Si ce bine era in liceu cu vodka si tzigari la bucata

In noptile in care nu poti sa pui geana pe geana
Stai calare pe damigeana
Cu mana tremurand pe cana
Gandindu-te cum sa treci un kil de marfa prin vama

Ai sparge o banca, dar stii ca esti prea prost
Si nu poti sa iti faci de azi pe maine un rost;

Schimbi canalele tv,
dar nu schimbi sosetele
Cu zilele
Iti da ma-ta bani de tigari, bei cola cu kilele
Din calendar degeaba iti zboara filele.

Cand nu ai la ce sa renunti
Simti ca ai putea sa muti munti,
N-ai facut nimic, n-ai cu ce sa ne incanti.

O arzi ca un sinucigas, las, cu gandu’ la sfoara
Ca un gras in impas dupa o deceptie alimentara
Sa stii ca cei cu o sanatate mentala precara
Poate sa moara in pula mea daca asteapta sa moara

Asta e cronica unei senilitati premature
Si reactia intarziata a unei minti imature
Prea bolnav sa munceasca,
Prea fricos sa fure,
Prea mandru sa ceara,
Multumit sa indure.

:: versuri: Cheloo

Vicii

O carte ca sufletul unui copil

• mergi pe mana mea

Mi-a facut o prietena cadou Oscar si tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt si nu stiu cum sa-i multumesc pentru un dar asa de frumos. E o carte vindecatoare ca sufletul unui copil. M-am dus la librarie si mi-am mai cumparat cateva exemplare, pe care le-am facut cadou prietenilor.

Tot de Schmitt, am mai citit Milarepa si Domnul Ibrahim si florile din Coran. Ultima e si ea de pus pe rana. Cetiti-le noaptea!, vorba lui Minulescu 🙂

“Salvati zidurile” in Der Spiegel

• cu stangu-n dreptu • in media

Der Spiegel scrie despre Campania “Salvati zidurile noastre!”, pe care am realizat-o acum un an cu Pula Fashion. Pentru o traducere aproximativa in limba engleza puteti folosi Babel Fish Translations (copy paste link-ul http://www.spiegel.de/wirtschaft/0,1518,460684,00.html in casuta Translate Web page, selectati German to English si click Translate).

Mai multe:

Confessiones

• cu stangu-n dreptu • mergi pe mana mea

Am ascultat impietrit confesiunea lui Neculai Constantin Munteanu de la Europa Libera.

Rar mi-a fost dat sa aud o marturie mai crancena a unui om pe care, mi-e teama, elita formata in cele trei balcoane post-revolutionare (al Operei, al Universitatii si al Palatului Parlamentului) se va grabi sa-l puna la stalpul incorectitudinii politice.

Ascultati inregistrarea aici. Daca nu aveti Real Player instalat, mergeti la www.real.com/player, descarcati Real Player (butonul Real Player Free in dreapta sus) si, dupa ce instalati programul, porniti-l si, din meniu File alegeti Open Location, introduceti link-ul http://www.europalibera.org/rubrics/ro/2007/02/A88DC15B-5B24-45C5-99A1-9F0A18BE504F_3078159.RAM si apasati Open.

Redau mai jos transcrierea, desi lipsa timbrului vocal inconfundabil o face, poate, mai putin touchanta.

Eu si cainele meu, securitatea.

Un serial de Neculai Constantin Munteanu, numai la Radio Europa Libera.

Tot omul crede ca viata lui e un roman, daca ar sti sa-l scrie. Aidoma inteleptului, si eu om sunt si nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain. Si, cum in viata mea am dat si-n gropi, nu puteam lipsi la festin. Jenat, recunosc: viata mea e un roman. N-am sa-l scriu, se scriu destule carti proaste, nu contati pe mine. De povestit, pot povesti.

Da, am avut relatii cu Securitatea. Multe si contra naturii. A naturii mele. Din frageda copilarie. Copil fiind, eu n-am cutreierat paduri, dar m-am jucat cu Securitatea. Insa, prima oara pe mana Securitatii, m-a dat tata. Ati auzit bine. Tata. Un tata adoptiv, dar tata, si fratele bunicului patern. Eram sange din sangele lui si m-a turnat la Securitate. Stiu, li s-a-ntamplat si altora. Insa una e cand li se-ntampla altora si alta e cand ti se-ntampla tie. Deci, de mic copil am avut relatii cu Securitatea si m-a turnat tata. Incepe bine, melodrama curata. Ar mai lipsi sa zic: nu m-atingeti, sunt plin de lacrimi. E aproape adevarat, dar am sa ma tin.

Aici ar fi nevoie si de ceva ticalosie. Avem. M-am jucat cu Securitatea, normal era sa devin si Securist. Nu, am devenit ceva si mai rau. Am devenit turnator. Am devenit nu inseamna ca am si fost. M-au facut altii. Se poate mai rau? Se poate. Ce-ati zice de un agent Bond de Ciorogarla plasat de baietii tovarasului Plesita la Europa Libera? Se face. S-a si facut. Gratie unor frustrati de-aici si a unor ticalosi de acolo, impartasesc aceeasi soarta cu alti patru colegi de la Europa Libera. Faptul ca nu sunt singurul acuzat ca as fi fost un securist plasat la Europa Libera nu ma-ncalzeste cu nimic. Nici pe prietenii si pe colegii mei. Dar ei cu ale lor, eu cu ale mele.

N-am terminat cu mine. Deci, relatii cu Securitatea de mic copil, l-a turnat ta-su, a fost turnator si agent infiltrat la Europa Libera. Hotarat lucru, sunt un om rau si negru intr-o tara curata, care geme de caractere de bronz. Si de procurori.

Ar mai ceva de spus? Ar mai fi. Sunt homosexual.

Aici ar trebui o pauza, pentru cei care nu stiu si pentru cei sufocati de indignare. “Cum, domnule, si asta?” sau “Trebuia sa ne spuna si asta?”. Trebuia. Pentru ca e adevarat. Pentru ca acum pot spune acest adevar unor oameni toleranti dintr-o tara europeana care au invatat, sper, ca aproapele tau poate fi si altfel decat tine, dar om, totusi. Si ca toleranta nu e un cuvant bun doar pentru stabilimente de profil.

Trebuia sa spun si acest lucru pentru ca, in lunga infruntare cu regimul comunist, cu bratul lui lung si cu mintile lui tampe, homosexualitatea mea i-a obsedat permanent pe tovarii Plesita, Merce si urmasii. Ca orice regim totalitar, regimul comunist avea morala, cum sa-i zic, morala fundului. Medicii propagandei credeau ca numai ceea ce ei considerau detracat poate fi si anticomunist. Erau prosti si se inselau. Altfel, cum de m-ar fi ascultat ani si ani milioane de oameni? Eram homosexual si atunci cand eram apreciat pentru limba ascutita, gura mare si ca eram negru in cerul gurii cand vorbeam de comunism, de realizari si de minciuni, de /inaudibil/ lui cei mai buni si de jarvre.

Niciodata n-am amestecat homosexualitatea cu locul de munca. Iar de muncit am muncit ca orice om normal. Iar la Europa Libera am fost angajat pentru calitatile mele profesionale si pentru ce aveam in cap. Si ce aveam in cap am spus seara de seara alaturi de colegii mei, cu care am alcatuit echipa vocilor noptii, care au adus in casele d-voastra o informatie, o atitudine, o geana de speranta in intunecata epoca /inaudibil/.

Pe unii i-a preocupat si ii mai preocupa inca homosexualitatea mea. Sa fie sanatosi. Au o problema. Eu nu. Oricum, homosexualitatea e o chestiune de viata privata. Tot ce pot spune e ca nu stiu daca e drumul pe care l-am ales, sau drumul care m-a ales pe mine. Sunt si lucruri mai rele ca homosexualitatea. De pilda, sa fii un ticalos. Sau un comunist. Chiar asa! Mai bine homosexual decat comunist.

Si cu asta, basta! V-am scandalizat destul. Saptamana viitoare trecem la lucruri serioase. Si la javre. Pana atunci, al d-voastra Neculai Constantin Munteanu va ureaza sa auzim numai de bine!

Moft

• in media • mofturi

Am fost la emisiunea lui Gheorghe de pe Realitatea sa vorbim despre scrisoarea intelectualilor si s-au cam incins spiritele. De fapt, conflictul s-a iscat tocmai din absenta lui: pana la urma, eram cu totii in mare de acord in ce-l priveste pe Basescu. Nuantele, insa, au contat enorm.

Tudor Octavian, genial ca de obicei, a reusit sa schiteze intriga concis si la obiect:

“Noi, in seara asta, am fost ca niste insi care se uita impreuna la un pahar de plastic si sunt cu totii de acord ca nu e o opera de arta. Dar fiecare are motivele lui.”