Stanga necesara

• cu stangu-n dreptu • in media

Am omis sa trimit mai demult la doua reactii la dezbaterea despre comunism. O fac acum, cu regretul ca una a aparut in Ziua, ziarul care, intre timp, a gazduit porcaria cu plagiatul lui Liiceanu.

Diavolul rosu        © Roald Aron

Miruna Munteanu, Stanga nu e trendy dar e necesara in Ziua:

“Nu uniformizare fortata, ci egalitate de sanse, vrea stanga moderna. Profitul nu poate fi totdeauna miza finala si unicul criteriu de evaluare. Daca ar fi asa, posta nu ar mai ajunge in catunele izolate. Caile ferate ar renunta la multe linii secundare, nerentabile economic. Domeniile favorite ale stangii sunt, prin excelenta, sanatatea si educatia. Daca ele ar fi reglementate exclusiv de legile economiei de piata, doar cei bogati ar avea acces la tratamente medicale si numai progeniturile lor ar invata in scoli bune. Celor foarte saraci, o apendicita le-ar deveni fatala. Copiii lor ar fi condamnati la analfabetism si, implicit, la o viata de mizerie. Un adevarat cerc vicios. Mai exista, insa, si un altul.

«Banul, la ban trage». Zicala populara este confirmata de dinamica acumularii de capital. Cel care poate investi mai mult, va castiga mai mult. Necontrolata, aceasta dinamica erodeaza inexorabil clasa de mijloc, adancind prapastia dintre o minoritate de multi-miliardari si o majoritate de pauperi. Stanga crede ca, de la un anumit punct, statul trebuie sa intervina, asigurand o redistribuire mai justa a profiturilor. Nu prin mijloace de forta, ci prin parghii fiscale. Astfel incat sa asigure tuturor sansa unui trai decent. Chiar si celor care nu pot contribui la prosperitatea generala (batrani, persoane cu handicap etc.)”

C. Stanescu, Are cuvantul domnul Umbres in Cultura:
(nu pot pune link-ul, intrati pe site si dati search dupa “Umbres”)

N-avem de unde sti daca Marx s-ar fi identificat el insusi, in practica, nu in teorie, cu ideea marxista: e bine ca n-a avut ocazia. Altii au intrupat-o, asa cum au vrut ori s-au priceput. Insa identificarea cuiva cu o idee in forma intruparii ei – cum ar veni: printr-o privare de libertate a ideii incarnate! – s-a dovedit cam peste tot nociva si funesta. Despre acest straniu fenomen e bine sa luam aminte la reflectiile unui mare prozator, Marin Preda: «Ideile sunt viata noastra! Ne facem despre noi insine si despre lume o idee, sau un sistem de idei, si nu renuntam la ele nici atunci cand vedem ca din pricina lor ni se destrama caminul, ne pierdem prietenii si, uneori, in conditii exceptionale, de convulsie sociala, ne pierdem chiar libertatea si viata. Compromisul cu ideile e un lucru tragic, fiindca omul simte instinctiv ca ideea aceea e chiar el (…). Dar curand aceasta identificare devine intolerabila. Incepem sa pretindem ca toti ceilalti sa adopte ideea noastra si devenim cu atat mai agresivi cu cat ni se sugereaza de ici de colo un compromis cu alte idei, ale altor oameni».

Am mai aflat ieri un lucru de la Radu Cosasu. Ca una dintre regulile pe care Gerald Ford spera sa intemeieze un capitalism etic era ca salariul directorului unei fabrici sa nu fie mai mare decat salariul minim din fabrica inmultit cu 30. Astazi, un CEO care se plimba pe la conferinte despre capitalismul etic si responsabilitatea sociala a corporatiilor castiga de cel putin 100 de ori mai mult decat salariul minim dintr-o corporatie.

Gutza contra

• mergi pe mana mea

Raspund unei provocari lansate de Nenorocitu: ce poate fi spus in apararea manelelor? Multe, zic eu. Redau mai jos un interviu pe care i l-am luat acum mai multi ani unui prieten francez, actualmente traducatorul lui Alexandru Dragomir in limba franceza, student la Conservator si posesorul unui masterat in Filosofie.

L-am recitit si sunt in continuare de acord cu toate argumentele lui Romain. Sunt curios ce-or sa zica Teo si Andrei Rosca despre subiect, Textierul stiu deja ce parere are.

Here goes…

Gutza contra

Romain e lyonez, are 20 de ani si a ajuns in Romania acum un an si jumatate. A lucrat / s-a distrat un timp in Silistea Sibiului, apoi a mai petrecut o vreme prin Maramures inainte de a se intoarce acasa. In toamna a revenit ca masterand Erasmus in filosofie la Universitatea din Bucuresti. L-a citit pe Tarski si l-a ascultat pe Gutza. Despre primul din pacate n-am retinut mare lucru. Cind a zis Gutza, insa, am ciulit urechile.

in romania a fost prima oara cind ai ascultat manele?

da, bineinteles. am ascultat ceva cintat de un anume ninel cristea.

si ce ti s-a parut asa de interesant?

in primul rind sa stabilim ca nu vorbesc despre marea majoritate a manelelor, care pot fi aruncate direct la gunoi si care sint un amestec intre o viziune nefericita asupra femeii, destul de raspindita, si o “ideologie” neghioaba, de aceeasi factura, care are ceva din rap, din hip-hop. acest gen de manele nu ma intereseaza decit intr-o foarte mica masura. in ce le priveste pe celelalte, eu reusesc sa vad in ele o prelungire a ceva ce pare ca s-a pierdut in muzica – un fel de filosofie simplista, populara, pe care nu o mai regasesti in alte genuri muzicale.

populara?

da, legata de viata de la sat.

vorbim de satul romanesc?

probabil ca in cea mai mare masura da, dar n-as spune ca vorbim de o cultura populara cu specific neaparat national. e vorba pur si simplu de o viziune usor fatalista – destinul tip “imi iubesc femeia, iar ea trebuie sa aiba grija sa n-o insel, si daca asta totusi se intimpla, ea trebuie sa stie ca eu voi iubi mereu” – ceva in genul asta.

cit e original si cit e preluare in viziunea asta?

este o influenta araba in manele, evident. insa diferenta intre tarile in care mai poti auzi manele si romania este ca in acele tari exista o importanta minoritate sau chiar majoritate musulmana, in timp ce in romania musulmanii sint abia citiva. manelele din romania au reusit sa preia, poate de-o maniera mai putin indemantica, viziunea musulmana asupra femeii si au combinat-o cu o etica simplista de tipul “omule, nu face rau, ca te vede Dumnezeu”. ori asta deja mie mi se pare ceva interesant.

unde ai ascultat cel mai mult manele in romania?

mai tot timpul in baruri, in barurile unde mergeam anul trecut se ascultau tot timpul manele. si nu intotdeauna manele proaste cu subiecte legate de povesti idioate de iubire.

ai vazut si tu ca romanii cu educatie peste medie isi permit, la o bauta prelungita, sa asculte muzica lautareasca moderna, care, sa fim sinceri, nu mai e demult muzica populara originala prelucrata cult. e muzica de restaurant, cu subiecte stupide, variatiuni pe temele lui gica petrescu. si aceleasi persoane refuza, dindu-si ochii peste cap, manelele… de ce crezi ca au o problema cu asta?

cred ca e vorba de faptul ca tinerii intelectuali de oras, care considera ca apartin unei culturi progresiste, care au calatorit deja prin alte tari si stau cu privirea atintita spre occident, au o cultura complet diferita de cea a oamenilor de la tara ori a muncitorilor. mi se pare ca manelele sint pentru ei acea romanie de care simt nevoia sa se detaseze, pentru ca cealalta romanie, aceea pe care ei o doresc, sa poata inainta.

e ceva atit de simplist in textele manelelor incit ei il simt, din start, ca pe ceva conservator. ori aici e, in fond, o poveste veche de 200 de ani – se spune de foarte mult timp ca in romania lucrurile nu merg cum trebuie din cauza unor probleme la nivelul spiritului, din cauza unui “mioritism”, a unui mod de gindire.

am ajuns sa vorbim despre manele pentru ca aduci din cind in cind vorba despre ele. realmente gasesti ceva special la, sa zicem, nicolae gutza, de care tot pomenesti?

nu, sa fim intelesi: nu am o afinitate cu genul acesta de muzica, melodic nu imi spune nimic, iar textul, evident, nu ma poate impresiona. dar nu pot ignora pur si simplu muzica unor oameni dintre care multi nu au nici macar bacalaureatul luat, dar care, cind cinta, o fac uneori cu lacrimi in ochi.

mie asta mi se pare un lucru emotionant, mi se pare ca muzica lor e ceva ce vine din suflet. si, desi nu pot spune ca mi-au placut foarte tare sau ca ii pricep cu adevarat pe manelistii de la sate, nu pot intelege nici reactia pe care oamenii de aici, colegii si prietenii mei, in majoritate studenti, considera ca e obligatoriu sa o ai vis-à-vis de acest fenomen.

:: text: Dilema

Vine, vine incalzirea globala!

• evenimentul zilei

Nu vine doar primavara, asa cum v-ati obisnuit, vine o schimbare climatica ce va rasturna definitiv zicerea ca “iarna nu-i ca vara”.

Si, spre deosebire de primavara, incalzirea globala nu tine doar trei luni. In scenariul cel mai pesimist, temperaturile vor creste in urmatorii 100 de ani cu peste sase grade Celsius. Incercati numai sa va imaginati ce ar fi insemnat sase grade in plus la canicula din august anul trecut.

(…) Cred ca ceea ce s-a inteles cel mai putin este ca incalzirea globala este efectul direct al consumului de combustibili fosili al fiecaruia dintre noi. Cand lasi lumina aprinsa in bucatarie pentru ca ti-e lene s-o stingi, cand conduci o masina de teren prin oras, cand reglezi centrala sa produca apa fiarta, pe care apoi o amesteci cu apa rece ca sa te poti spala, cand cumperi mancare fabricata peste mari si tari, desi ai putea sa folosesti productia interna, cand mergi de unul singur cu masina intr-un loc unde ai putea sa ajungi si cu trenul sau cu autobuzul nu faci altceva decat sa-ti aduci si tu contributia la incalzirea globala. E adevarat ca marile state producatoare de energie tin fitilul, dar consumatorii casnici sunt cei care le intind chibritul. (…)

:: Citeste articolul integral in Evz

Comunismul de marturie si marxismul de inventar

• cei trei tenori • cu stangu-n dreptu

Miercuri a avut loc la New Europe College dezbaterea despre comunism organizata de Andrei Plesu cu bursierii NEC si cu un numar de invitati.


Din pacate mi-am pierdut agenda imediat dupa dezbatere si nu mai am notitele. Incerc sa obtin inregistrarea audio, dar nu sunt sigur ca s-a facut una. Ideile de mai jos le reproduc din amintire. Nu reprezinta o sinteza a dezbaterii (a durat 3 ore), doar o parte dintre ideile care mie mi s-au parut importante. Daca am atribuit gresit idei sau daca ele nu reprezinta ceea ce a vrut sa spuna vorbitorul, rog sa fiu corectat. Imi scapa si numele unora dintre vorbitori. Daca obtin inregistrarea, voi reveni.

Intre invitati s-au numarat Anca Oroveanu, Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Bogdan Ghiu, Vasile Ernu, Eugen Ciurtin, Alin Ionescu, Victor Stoichita, Ion Vianu.

Idei cu care nu te poti juca

Andrei Plesu: Este o dezbatere intre doua generatii, cea care a trait comunismul si cea care incearca sa-l recupereze, fara sa-l fi trait.

Dragos Bucurenci: Exista idei care pot fi respinse de la bun inceput din marxism (teoria economica, plusvaloarea, predictiile istorice, revolutionarismul) si exista idei care cred ca pot fi recuperate: critica sociala, economica si politica a capitalismului, teoria alienarii omului prin munca, materialismul istoric, reflectia asupra proprietatii.

Poate ca tinerii sunt tentati sa recupereze teoria marxista pentru ca pericolul corporatizarii societatii si al concentrarii capitalului in mana catorva oameni (ceea ce anuleaza de facto democratia) li se pare mai aproape decat pericolul totalitar. E diferenta intre un risc iminent si unul latent.

Calin Goina (sociolog): Exista o perspectiva sociala care nu poate fi ignorata. In anumite sate din Ardeal, comunismul e vazut ca perioada in care multi au plecat tarani si s-au intors domni. Satul interbelic nu era un paradis al perspectivelor sociale.

Andrei Plesu & Ion Vianu (psihanalist): Si in interbelic, elitele au putut parasi satul. Procesul facilitat de comunism s-ar fi petrecut si in absenta lui, cum s-a petrecut peste tot in Europa.

Calin Goina: Nu si in Turcia.

Mihail Neamtu (istoric al religiilor): In scoli ar trebui sa existe o bibliografie obligatorie despre totalitarism. Generatia tanara trebuie vaccinata fata de acest pericol. Mai importanta decat reflectia asupra proprietatii este reflectia si experienta libertatii. Saracia este un dat al umanitatii. Vezi cuvantul Evangheliei: pe saraci ii veti avea intotdeauna cu voi (rumoare in “grupul marxistilor”).

Gabriel Liiceanu: Exista idei cu care nu te poti juca, care omoara oameni. Marxismul este o astfel de idee. Ceea ce-l diferentiaza pe Marx de Platon si de alti ganditori care au teoretizat schimbarea ordinii politice si economice este ca violenta este costructurala marxismului. De aceea Marx nu poate fi studiat inocent.

Marx a creat o teorie coerenta si unitara. Nu poate fi recuperat pe fragmente, cum vrea dl Bucurenci. Marxismul vestic este o teorie politica salonarda, care ignora hecatombele lasate in urma de comunism, oriunde a fost el aplicat.

Intelectualii de stanga trebuie sa inteleaga ca proprietatea si capitalismul reprezinta ordini naturale de organizare a societatii, ele nu sunt simple etape istorice, cum crede Marx. Omul trebuie sa se obisnuiasca cu starea de creatura cazuta. Noi nu traim in paradis. Capitalismul are multe hibe, dar este perfectibil si permite critica din interior. Liberalismul creeaza sisteme de perfectibilizare a capitalismului. Pentru speranta, omul are la dispozitie religia si promisiunea mantuirii.

Violenta nu trebuie acceptata sub nici o forma. Pentru mine este de neconceput cum poate o fiinta umana sa palmuiasca alta fiinta umana, care este motorul care misca palma si o lipeste de epiderma celuilalt. Indiferent in numele caror idealuri nobile este pusa in practica, violenta incita la violenta si duce la hecatombe.

[nu am retinut numele]: Dar violenta pusa in opera pentru lichidarea proprietatii trebuie comparata cu violenta de care a fost nevoie si de care este inca nevoie pentru apararea proprietatii.

Mihail Neamtu: Dar exista o violenta legitima si una ilegitima. (rumoare in “grupul marxistilor”).

Marxismul este o filosofie a sperantei

Adrian Papahagi (lingvist): S-a dovedit, nu cunosc detalii, dar stiu ca s-a dovedit ca marxismul este o teorie economica gresita, asa cum socialismul este un sistem politic falimentar. Peste tot unde a aparut a adus dezastru, noroc ca au venit apoi liberalii sa repare.

Sorin Vieru (logician si filosof): Argumentele dlui Liiceanu sunt fragile. Marxismul este cel mai putin coerent si unitar sistem de istorie. Cea mai importanta critica a marxismului a fost facuta de catre ganditorii marxisti, de aceea putem azi vorbi de o teorie marxista contemporana.

Singurul sistem coerent si unitar este marxism-leninismul, care este definit, in Dictionarul Blackwell, ca doctrina oficiala a PCUS. Acesta a imprumutat din marxism doar cateva teorii, iar restul este opera ideologilor sovietici.

Ceea ce se uita, de prea multe ori, este ca marxismul este o filosofie a sperantei, care da fragilei fiinte umane o alta deschidere in fata vicisitudinilor prezentului.

Daca Marx este un ganditor hegelian de stanga, ma intreb de ce nu i se face o inculpare si lui Hegel.

Noica spunea ca, daca nemtii l-ar citi si l-ar intelege cu adevarat pe Hegel, lucrurile ar fi in ordine. Cred ca daca lumea intreaga l-ar citi si l-ar intelege cu adevarat pe Marx, lucrurile ar incepe sa fie in ordine.

[nu am retinut numele]: Din ce s-a discutat pana acum retin ca exista un comunism de marturie si un comunism de inventar, care incearca sa recupereze teoria (Andrei Plesu: Exista si un comunism de lichidare!)

Reflectia asupra proprietatii nu este o inventie a lui Marx. Se facea si in timpul lui Locke, care se chinuia sa dea un raspuns intrebarii: ‘Cand Adam ara si Eva tesea, Lordul unde era?’

Sorin Costreie (filosof): Cand Adam ara si Eva tesea, Lordul se nastea si Iisus se numea. (rumoare maxima in “grupul marxistilor”. Vasile Ernu comenteaza: Pana si noi avem bancuri mai bune…)

Calin Goina: Totusi, ideea ce proprietatea nu e un drept natural nu vine de la Marx. Si Proudhon credea ca proprietatea e un furt.

Gabriel Liiceanu: Cum, domnule Goina, apartamentul meu de doua camere e un furt?

Dragos Bucurenci: Riguros, da.

Andrei Plesu: Iti atrag atentia, Gabriel, de la “riguros” la lichidare nu e decat un pas…

Stanga fashionista

Vasile Ernu (scriitor): Este bine ca, in sfarsit, se discuta toate aceste lucruri. Ceea ce este important este ca reflectia sa fie permisa si sa fie facuta serios. Dl Papahagi a vorbit ca un om de stiinta sovietic cand a spus ca s-a dovedit ca marxismul este falimentar. Asa se spunea si in URSS: “Dumnezeu nu exista. Am fost si in Cosmos. Intrebati-l pe Gagarin. Nu era nimeni acolo.”

Noi nu vrem sa lichidam nimic, dar dati-ne voie sa reflectam. Poate ca proprietatea nu este cel mai bun lucru, cu siguranta ea nu este un drept natural.

Bogdan Ghiu (scriitor): Comunismul intelectualilor din Vest nu este “salonard”, este expresia unei preocupari reale. Dar in Romania, comunismul nu a fost asumat. Noi n-am fost in stare nici macar sa facem ceva cu aceasta groaznica patanie istorica. Arhivele nu au fost instrumentalizate, ele au fost facute de comunisti pentru comunisti. Or, ele trebuie folosite, trebuie creat un intreg esafodaj de cercetare in jurul lor. Experienta comunista trebuie asumata si depasita, pentru a putea vorbi cu intelectualii din vest.

Dragos Bucurenci: Ma bucur ca am aflat ce cred un numar de intelectuali de dreapta despre marxism. Dati-mi voie sa deconstruiesc cateva mituri ale anticomunismului romanesc, pe care le-am auzit rostite aici.

1. Marxismul nu este o “critica a saraciei”, este o critica a inechitatii bunastarii.

2. Saracia nu este un “dat al umanitatii”, asa cum nici somajul nu este. In perioadele de boom economic, s-a constatat ca, daca s-ar interzice orele suplimentare si s-ar angaja someri care sa lucreze peste program, s-ar ocupa toata forta de munca. Doar ca atunci motorul competitiei, care este spectrul somajului, ar disparea.

3. Marxistii nu fac apologia comunismului totalitar. Nimeni in aceasta incapere nu contesta criminalitatea regimurilor care s-au revendicat de la doctrina marxista de-a lungul istoriei.

4. Comunismul, asa cum a fost el teoretizat de Marx, nu a fost aplicat nicaieri in lume. El trebuia sa succeada unei etape de bunastare a capitalismului care ar fi sfarsit prin a-si limita propriile mijloace de productie. Prin exilarea productiei in tarile lumii a treia, am iesit din orice scenariu prevazut de Marx. Dar esecul economic al regimurilor asa-zis comuniste nu poate fi un argument impotriva comunismului ca sistem economic.

5. Comunismul si fascismul nu sunt cele mai groaznice crime ale umanitatii, decat daca limitam judecata la nivelul crimelor comise de un regim politic impotriva propriilor cetateni. Dar daca privim lucrurile global, capitalismul liberal este vinovat de mai multe morti (care au loc in tarile lumii a treia) decat comunismul si fascismul la un loc. Iar aceasta judecata extinsa este indreptatita de faptul ca noi consumam bunuri produse cu mana de lucru ieftina din lumea a treia. Nu fac un lamento pentru londonezul care nu are alta alternativa decat sa se prostitueze in corporatia X sau in corporatia Y, dar destinul copiilor indieni care nu au alternativa atunci cand se angajeaza intr-o fabrica de tipul celei care a mutilat 700 de indieni acum cativa ani, fara urmari juridice, ar trebui luat in calcul atunci cand vorbim de crime impotriva umanitatii. Faptul ca Organizatia Internationala a Comertului nu recunoaste Carta Drepturilor Omului si recentul esec al Rundei Doha indreptatesc o discutie despre criminalitatea capitalismului contemporan.

6. Capitalismul nu se intemeiaza numai pe dreptul de proprietate. Se intemeiaza pe vanzarea muncii ca marfa, pe exploatarea lumii a treia, pe sistemul injust de comert international, pe dreptul de proprietate si pe dreptul de mostenire.

7. Marxismul nu considera religia un instrument de manipulare al claselor exploatatoare. O considera o secretie a claselor exploatate, care le permite sa-si traiasca mai putin dureros alienarea.

8. Exista o reticenta in randul intelectualilor de dreapta in a-si asuma anumite idei de stanga. Gabriel Liiceanu a vorbit un cateva randuri ca un bun marxist (rumoare in sala. Andrei Plesu: Asta e de bine sau e de rau!?). Dl Liiceanu deplange precaritatea sistemelor de asistenta medicala si lipsa fondurilor pentru cultura. Dar stie foarte bine ca la aceasta situatie se ajunge atunci cand sistemul permite partidelor sa fie finantate de mediul privat: democratia pluripartinica devine un simplu nume, iar alegatorii doar o masa de manevra.


Andrei Plesu: Din tot ce s-a spus astazi, ultima interventie a dlui Bucurenci a fost cea mai vehementa. Spre deosebire de noi, care doar am schimbat idei, pe dl Bucurenci discursul sau il obliga la fapte.

Eu v-am cunoscut deja, dle Bucurenci, prin 1976 in Germania. Am intalnit atunci multi oameni de stanga, multi comunisti, care practicau un discurs chiar si mai vehement decat al d-voastra. Astazi sunt toti directori de multinationale si ii doare undeva de India si de lumea a treia. Va prezic un destin similar.

Pericolul discursului de stanga este ca el este “fashionable”. Sper ca cei care au vorbit astazi aici nu au facut-o doar pentru a fi “fashionable”.

Un cuvant despre comparatia care se face intre crestinism si comunism. Totusi, in cartile fundamentale ale religiei mele nu apare nici un indemn ca oamenii sa-si omoare semenii. Inchizitia a fost un derapaj. Spre deosebire de crestinism, in sursele fundamentale ale comunismului, indemnul la violenta este explicit.

Nu-mi fac iluzii ca cineva va pleca astazi de-aici cu alte idei decat cele cu care a venit. Dar e bine ca dezbaterea a avut loc.

(intru acestea, Seherezada, vazand zorii zilei mijind, sfioasa tacu… iar Andrei Plesu pofti lumea la un pranz proletar cu fasole si carnati)

Fado impromptu la Lisboa

• locuri

Desi n-o duc tocmai bine economic, portughezii nu arata deloc rau. Sunt volubili, galagiosi, zambesc, canta pe strada si, mai ales, canta fado. Au un cartier intreg de carciumi unde poti sa-i asculti. Nu canta doar cei platiti s-o faca, daca ai noroc poti s-o aculti si pe bucatareasa, si pe omul de la garderoba si chiar si pe unul sau doi dintre clientii localului.

Pe o strada din Lisabona o femeie in varsta canta fado acompaniata de un chitarist. O fac pentru ceva maruntis. Un domn bine imbracat se opreste langa ei si canta in duet cu batranica. Doamna care il insoteste pare sotia lui. Are un bas care atrage toti trecatorii. Cantecul e un dialog intre o mama si fiul ei. Pare ceva in genul “si George nu mai vine”. Nu-i nevoie sa intelegi versurile. E doar un sentiment crancen care se transmite dincolo de bariera de limba. E trist. E fado.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hclQB12C_Jw]

Cea mai frumoasa catedrala romanica pe care am vazut-o

Nu e despre legalizarea cannabisului, e despre legalizarea avortului

Orasul maur. Fara mauri

• locuri

Desi istoric e cu 30 de ani inaintea Romaniei, economic Portugalia ne-a luat-o doar cu vreo cinci ai inainte, iar Polonia, Cehia si Ungaria ii sufla deja in spate. Diviziunea nord/sud – bogatie/saracie functioneaza la fel ca si in Italia. Algarve e singura regiune din sud care o duce mai bine: britanicii au transformat-o intr-un backyard cu terenuri de golf, cazinouri si plaje ingrijite.

Vilamoura (orasul maur) e cea mai bine cotata statiune. Numele spune totul: e singura localitate din Algarve care n-are nimic maur si, de fapt, aproape nimic interesant, cu exceptia unor vestigii romane. In Silves s-a pastrat destul de bine un castel maur, iar Lagos, de unde ar fi plecat Vasco da Gama si Amerigo Vespucci, e o colectie de bibiluri, unele induiosatoare, altele doar stridente: case acoperite cu faianta colorata, stricate de invazia kitsch a magazinelor de souveniruri.

Noroc cu oceanul, care se insinueaza mereu in peisaj si compenseaza pentru uratenia turismului necontrolat cu iz de Vama Veche.

Oceanul la Vilamoura

Lagos. De aici ar fi plecat Vashcu dî Gama si Amerigu Vespucci 🙂

Castelul maur de la Silves. Perimetrul s-a pastrat aproape intact.

Silves

Castelul maur. Incinta

Calota boltita in sistem maur (caramizile sunt asezate in plan inclinat si se sprijina una pe greutatea celeilalte)

Basilica din Silves

Lagos

O betie cu Marx

• mergi pe mana mea

Batrine Marx tu pe aceste meleaguri
vei fi degraba barbierit si trimis la reeducare.
Pina si faptul ca vacile estice
care au pascut pe lânga linia ferata
se cred vagoane de locomotiva si nu mai dau lapte,
ti se pune tot tie în circa.
Bine-ar fi sa cada orasul pe mâna negustorilor,
să nu mai puta piata atât a retorica,
sa vina berarii, pastramagiii, laptarii
cu dialectica orzului fermentat
si a brinzei inchegate.

Deocamdata taranul ar cam iesi la cosit
sepia verde din parul punkistilor,
deocamdata, banuind ca esti mort,
noii filosofi se imbata cu ideea ca polemizeaza cu tine.
N-au nas sa simta cum colcaie drojdia
ce umfla societatea
si pune în functiune alambicul
prin care razvratitul Con Bendit
s-a condensat intr-un primar cumsecade.

In fond chiar si eu care sint un ins banal
ies ca limaxul din sintaxa si logica
si visez acea boala ciudata de stomac
din pricina careia te poti imbata cu o bucata de piine.
Ia si gusta.
Sintem pe drumul cel bun:
la Berlin ceasurile au inceput sa mearga anapoda.

Mircea Dinescu

:: foto: Wikipedia

Lisboa, 17 februarie 2007

Robinson Claxon

• evenimentul zilei

Certitudinea incheierii unui capitol negru din istoria circulatiei pe drumurile romanesti o am aproape in fiecare zi in cateva locuri din Bucuresti, unde grupuri de politisti amabili ii ajuta pe soferii mai slabi de minte sa travereseze intersectia.

Soferii despre care vorbesc nu sunt neaparat din specia mitocanilor: privindu-i zi de zi cum se blocheaza unii pe altii cu orele doar ca sa evite o asteptare de cateva minute, devine destul de evident ca nu o fac cu rea-vointa, ci ca pe multi dintre ei pur si simplu nu-i duce mintea.

Sigur ca tot niste militieni sunt de vina pentru ca am ajuns in aceasta stare deplorabila in care distributia carnetelor de conducere pare invers proportionala cu IQ-ul populatiei.

Dar ma bucur cand progeniturile lor, politistii de soi nou, se silesc sa indrepte greselile antecesorilor si-i ajuta, cu duhul blandetii, pe impetuosii mei colegi de trafic sa-si vina in minti.

Adica sa nu mai intre intr-o intersectie pe jumatate blocata, sa nu-si mai claxoneze colegul din fata care asteapta pe verde deblocarea intersectiei si sa nu mai vireze in intersectii decat de pe banda de langa bordura.

Politistii de soi nou nu-i cearta pe soferii care gresesc si rareori ajung sa-i amendeze. Sunt, pur si simplu, mai multi si nu-i mai lasa sa greseasca.

Am incredere ca, prin repetitii zilnice, colegii nostri de trafic mai slabi de minte vor dezvolta un numar de reflexe conditionate care ii vor face sa semene cu soferii inteligenti. Insist asupra faptului ca nu cred ca avem de-a face cu mitocani, ci cu simpli netoti, care nu trebuie pedepsiti, ci ajutati.

In fiecare zi, baletul politistilor in fata hoardelor de soferi indisciplinati imi aduce aminte de emotia cu care am urmarit, cand eram mic, pe diafilm, domesticirea lui Vineri de catre Robinson Crusoe.

Cu mitocania claxonagiilor e insa o alta poveste. Daca-i intrebi de ce claxoneaza, majoritatea soferilor nervosi din Bucuresti iti vor spune, cu naduf, ca se grabesc undeva. M-am intrebat adeseori unde se grabesc ei?

Pentru ca la toate intalnirile la care merg eu, romanul intarzie. Deci romanul nu se grabeste ca sa se intalneasca cu mine. Asta n-ar fi in sine o tragedie. Dar am intrebat si in jurul meu si am aflat ca romanul nu se grabeste nici ca sa se intalneasca cu altii. El intarzie cu larghete oricand si oriunde.

Desi aglomeratia din Bucuresti n-a aparut de ieri, de azi, claxonagiul refuza cu indarjire sa-si ia o marja de timp de rezerva atunci cand are de facut drumuri cu masina. Trezindu-se blocat in trafic, descopera brusc virtutile punctualitatii si, intr-o perfecta inlantuire logica, incepe sa claxoneze sau, daca vremea permite, chiar sa-njure.

Nu te-njura pentru ca stai pe verde ca sa nu blochezi intersectia, nici pentru ca lasi sa intre o masina venita de pe un drum fara prioritate si nici macar pentru ca astepti o batranica sa treaca strada. Te-njura, de fapt, pentru ca tu nu te grabesti.

Te-njura pentru ca esti prevazator si pleci cu suficient timp inainte ca sa ajungi la o intalnire sau pentru ca stii sa suni si sa spui ca intarzii, ca sa nu mai ai de ce sa te grabesti. Claxonagiul te-njura pentru ca te porti civilizat.

Diferenta, ca sa ramanem in insula lui Robinson, intre prostie si mitocanie e diferenta dintre Vineri si canibali. Iar tratamentul pe care-l merita fiecare ar trebui sa fie si el diferentiat: batul lui Robinson pentru primii si pusca lui Robinson pentru cei din urma. Pentru inceput, as propune o pusca de paint-ball.

:: text: Evz

Jurnalul citeaza bloguri

• in media

Reluand declaratia lui Neculai Constantin Munteanu, Jurnalul National scrie:

Soc media. Cunoscutul jurnalist Neculai Constantin Munteanu face, dupa ani de zile, afirmatii socante despre activitatea pe care a avut-o cu fosta Securitate. Surprinzator este ca Munteanu recunoaste totul, in direct, intr-o emisiune a postului la care le-a vorbit romanilor mereu despre libertate, Europa Libera.

Pentru mine, “socul media” a fost sa vad ca JN citeaza blogul lui Comanescu si blogul meu ca surse pentru inregistrarea audio si pentru transcrierea ei. Faptul ca media clasice folosesc blogurile ca sursa de informatie si le crediteaza ca atare e o bretelutza mica pentru blogul meu, dar una cat doua bretele de-ale lui Tuca de mare pentru media romanesti in general. Comanescu zice ca s-a mai facut. Cu-atat mai bine! Ura!

O problemă de ataşament

• alte articole • scrieri

Să nu-ţi închipui că sărbătorim ziua de 14 februarie. Lasă-mă să te asigur de la bun început că îl detest pe Sf Valentin, cu inimioarele lui de pluş rozaliu, cu propaganda lui idioată pentru iubirea consumată între două Big Mac-uri.

Fii absolut convinsă că nu pentru asta m-am gândit să ieşim la un vin… Pentru că e de bon ton şi pentru că mi s-ar părea de prost gust să gândesc altfel, aş putea chiar spune că, după ziua mea, 14 februarie este cea mai puţin suportabilă zi a anului. Prin urmare, azi nu sărbătorim ceva. Facem, mai degrabă, un gest simplu de aducere aminte. Un requiem pentru o zi anume a anului trecut. Întâmplător, chiar ziua de 14 februarie.

Era seara târziu, îmi ştergeam ultimele mail-uri, când am deschis ataşamentul unui mail de la PR-ul revistei Tabu. Am făcut-o mai mult din obligaţie, ca să arunc un ochi scrutător şi să le scot apoi ochii fetelor din redacţie cu vreo greşeală de gramatică, o exprimare mai puţin fericită sau vreun slogan de-a dreptul idiot, după cum se poate nimeri de la un mail la altul.

Ataşamentul acesta era o prezentare în PowerPoint, cuprinzând o serie superbă de fotografii de cuplu semnate Cosmin Bumbuţ. Frumuseţea lor, excesivă aş spune, uşor preţioasă, m-a pus în gardă: mă aşteptam ca sub ele să curgă o naivă dulcegărie despre sentimente, iubiri, Valentini, Valentine şi alte asemenea bestii.

De data asta, însă, trebuie să recunosc, fetele de la Tabu au reuşit să mă ia puţin prin surprindere: în locul vrăjelii obişnuite din revistele glossy, cineva (şi aproape că bănuiam cine) scrisese câteva lucruri de bun simţ, dintre care unul mi-a atras cu precădere atenţia:

“Eşti educat să nu-ţi asumi riscuri emoţionale, spunea textul. «Cine nu riscă, nu câştigă» e deviza lumii moderne în orice altceva, mai puţin în dragoste. În dragoste, e o dovadă de slăbiciune. Aşa că n-ai curaj să-i spui celei pe care-o întâlneşti pe stradă, pe care-o vezi în autobuz, că o placi.

Povestea începe cu adevărat doar în momentul gestului decisiv. Pentru care ai nevoie de curaj. Curajul de a-ţi învinge prejudecăţile şi frica de refuz.”

Fără aceste consideraţii, cam nelalocul lor într-un mail, totuşi, de PR, sloganul final n-ar fi sunat mai inteligent decât cele pe care le mai întâlnisem în încheierea acestui gen de prezentări. Iar sloganul, care era cam prea puţin creativ, dar suficient de aspiraţional pentru gustul oricărui publicitar, suna aşa:

“De Sf Valentin, îţi dorim să ai curaj să-ţi mărturiseşti dragostea!”.

Cam pe-aici, pe sub jocul de lumini şi umbre din fotografia alb-negru a lui Bumbuţ, mi-a sunat şi mie un fel de “Bingo!” emoţional, venit pesemne, direct din creierul reptilian: “Sunt la sfârşitul unei zile în care îmi mi-am spus răspicat părerea în faţa câtorva oameni care nu se aşteptau la aşa ceva, iar asta nu este în nici un fel o noutate. Este ceea ce fac în fiecare zi, este mare parte din ceea ce înseamnă, de fapt, slujba mea. Dar nu sunt în stare să te scot la un vin şi să-ţi spun că, deşi mă tem că tu nu simţi nici pe departe acelaşi lucru, e totuşi posibil ca eu să mă fi îndrăgostit de tine.”

Incapacitatea de a-mi asuma riscuri emoţionale, cum spunea respectivul slideshow, mi s-a impus cu atâta evidenţă încât am vrut să pun imediat mâna pe telefon şi să-ţi formez numărul. Din nefericire, partea raţională s-a eliberat rapid de sub domnia emoţionalului şi mi-a adus aminte că ne aflam în binecuvântata zi de 14 februarie şi că nimic mai kitschos nu putea fi imaginat în această zi decât o declaraţie de dragoste.

Aşa că am pus telefonul la locul lui, pe birou, şi ţi-am evitat încă o seară compania, iar acum au trecut, iată, 365 de zile de la acest act ratat.

Pricepi acum de ce te-am invitat în seara asta: nu ca să sărbătorim, ci ca să-mi împărtăşesc cu tine aducerea aminte. O să bem vin, iar eu o să-ţi vorbesc puţin mai mult despre actele, spusele şi privirile ratate pe care n-am îndrăznit să le risc în ultimele 12 luni din viaţa mea.


:: Textul e un exercitiu de clasa de la un seminar de scriere creativa pe care l-am urmat in februarie anul trecut. Ca orice factition care se respecta, exista si o bucata de realitate. Prezentarea Tabu despre care vorbesc insotea dosarul revistei din februarie anul trecut si era ilustrat, intr-adevar, cu fotografii semnate Cosmin Bumbuţ. Fotografiile sunt, de fapt, din doua dosare ale revistei: unul dedicat cuplurilor atipice si unul cuplurilor care s-au indragostit la prima vedere. Primul slide incepea cu “Iti ocupi timpul de dupa un esec amoros stand mult la birou”. No shit! Era 11 n
oaptea si eu citeam mailuri… la birou… fara nici un esec amoros, dar totusi…

:: Am redat slide-urile cu amabila permisiune a revistei Tabu.
:: foto: Cosmin Bumbuţ