Mircea Cartarescu despre the brave new world

• cu stangu-n dreptu • in media

In Jurnalul National de alaltaieri, MC face o analiza foarte lucida unei probleme care m-a frapat si pe mine: inmultirea intelectualilor de stanga in post-capitalism ca ciupercile dupa ploaie.

Un text asa de bun te face sa treci zambitor peste o suta de reactii isterice. Cititi-l pe tot aici. MC rulez!

“De curand, un tanar pe care-l cunosc, Dragos Bucurenci, si-a facut un fel de “outing” politic. A pledat pentru reinvierea stangii in lumea romaneasca, s-a declarat el insusi om de stanga, a vorbit despre teoria lui Marx ca despre instrumentul care-l ajuta sa cunoasca lumea. Scandalul pe care l-a starnit, mobilizarea “greilor” gandirii filozofice romanesti impotriva lui trebuie sa-l fi surprins extraordinar de tare. Daca a vrut sa epateze un pic, efectul a fost, in orice caz, cu mult mai mare decat cel la care ar fi avut dreptul sa se astepte, si a fost mai curand un efect pervers. In cursul polemicii declansate, tanarul autor a fost nevoit sa se radicalizeze ceva mai mult decat intra in vederile lui, sa arunce si el nume sonore, sa faca si el un pic de teorie. In realitate, raportat la mediul care-i serveste cu adevarat drept patrie, opiniile sale erau mai curand conformiste.

(…) Socialismul, comunismul chiar, in aceste medii, nu au deloc conotatia negativa cu care le insotim de obicei. Ele sunt un cuvant de ordine, o uniforma a tinerilor intelectuali. Lumea lor este o lume virtuala, de-istoricizata, lumea ecranelor de televizor si a celor de laptop-uri, din care sangele nu curge niciodata si suferinta reala este exclusa.

N-are nici un sens sa le vorbesti despre tragediile umane inspaimantatoare pe care regimurile de stanga, oriunde s-au instaurat ele pe pamant, le-au produs, despre milioanele de morti ale stalinismului, ale khmerilor rosii, ale revolutiei chineze. Acest limbaj nu este limbajul lor, asa incat el nu poate semnifica pentru ei absolut nimic.

(…) Prin activistii, umanitaristii, artistii de stanga pe care-i produce an de an, ca o bola antiimunitara, capitalismul se autodevora printr-un fel de ura de sine. Nepot al beatnicilor de altadata, noul intelectual de azi e scleroza in placi a capitalismului.”

Mircea Cartarescu

:: text: “Scleroza in placi a capitalismului”, Jurnalul National
:: foto: Cosmin Bumbutz, www.bumbutz.com

Ma tot duc

• mergi pe mana mea

Am fost a patra oara la spectacolul “Ma tot duc”, cu Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu. E un distilat de emotie care te tine in viata o ora si jumatate, o perioada foarte lunga pentru cei obisnuiti sa-si traiasca zilele murind cate putin.

Lipsesc decourile, lipseste recuzita, lipseste muzica, lipseste chiar si textul dramatic, pentru ca, puse pe hartie, replicile celor doi n-ar fi mai mult decat o insiruire de absurditati. Cei doi nu se adreseaza mintii si nici macar ochiului. Amandoi isi daruiesc o particica din suflet pentru sufletul fiecarui spectator din sala. Iar spectatorii, vorba Oanei, primesc sau nu primesc. E treaba lor.

Am plecat de fiecare data mai senin de la piesa asta. E foarte multa tristeste in spatele glumelor amare ale celor doi clovni, dar e si multa speranta in jocul lor entuziast. Se rade mult, se ofteaza tacut. Cel mai frumos este sa privesti chipurile spectatorilor la iesirea din sala. Unii sunt mai luminati, altii privesc parca mai crancen. Dar n-am vazut niciodata priviri indiferente. Parca toti au vazut un miracol.

Cred ca o sa mai merg de cateva ori.

De ce iubesc Dilema

• cei trei tenori • cu stangu-n dreptu • in media

Draga Radu,

In numarul de vineri, Dilema Veche publica un text pe care l-ai pus online la http://jesuismarxistetendancegroucho.blogspot.com/ si care a circulat o vreme pe net.

E foarte bine scris, foarte bine argumentat si face o echilibristica de invidiat, care reuseste sa evite alunecarea facila in apararea falselor cauze. De altfel, stii deja lucrurile astea – ti le-am scris pe mail atunci cand mi-ai trimis textul.

Ceea ce m-a bucurat si ma face sa-ti scriu din nou este ca Dilema Veche ti-a acordat toata pagina 2 (banuiesc ca in Marea Britanie nu primesti editia tiparita), iar Andrei Plesu ti-a raspuns intr-un editorial intitulat “Despartirea de problema”.

Nu vreau sa reiau aici ideile asupra carora polemizati. Ma bucur doar sa vad ca o revista pe care am creditat-o mereu pentru ca a intretinut gustul dezbaterii in vremuri mai conservatoare decat cele pe care le traim noi acum reuseste sa ramana fidela programului ei de capatai.

Faptul ca Andrei Plesu, desi “refuza duelul” cu mine si se “desparte” de problemele tale, ne raspunde, totusi, amandurora, abordand un subiect aproape tabu e, iarasi, un motiv de bucurie.

Cand am citit textul tau, fraza care m-a tulburat cel mai tare a fost aceasta:

“De ce cresterea obiectiva a standardelor de viata nu se reflecta intr-o crestere subiectiva a starii de bine?”

Pe Andrei Plesu tocmai intrebarea asta pare sa-l fi suparat cel mai tare. I se pare, “de departe, cea mai tare” si o respinge sumar, acuzandu-te ca devii “metafizic”. Respingerea in sine conteaza mai putin. Faptul ca avem, si unii, si ceilalti, aceeasi masura cu care percepem esentialul, pe mine unul m-a inseninant.

Am luat Dilema vineri, inaintea plecarii in Delta. Cand vazut pagina 2 si raspunsul lui Andrei Plesu, am indreptat un gand bun inspre Radu Cosasu si Mircea Vasilescu, cei care au pus in pagina polemica. Numarul de vineri mirosea a tipar vechi si avea un aer pe care-l uitasem de mai multi ani. Le sunt recunoscator pentru aceasta aducere aminte.

Si a mai fost ceva. Cand citeam in liceu Dilema, se intampla uneori sa-mi placa asa de mult un articol incat sa-mi doresc sa fi fost eu autorul lui. Intre timp, am publicat si eu la Dilema, am scris si-n alte locuri cand am avut ceva de spus, asa ca dorinta s-a mai estompat. Vineri, recitindu-ti textul in pagina 2, mi-am dorit sa fi scris si eu ceva la fel de bun.

Best wishes,
Dragos

Basescu Gate

• cu stangu-n dreptu

“O alta valoare pe care cu totii o stim si o recunoastem este responsabilitatea sociala. Putini oameni, daca ne referim la noi, la romani, ar face ce a facut Bill Gates prin infiintarea Fundatiei Bill & Melinda Gates, fundatie in care si-a pus cea mai mare parte a averii. Obiectivul ei este sa intoarca un ajutor catre societatea din care a venit prosperitatea personala, sa intoarca un ajutor prin programe sociale. 



Si la noi vedem acte de caritate, dar adesea acestea par acte prin care se manifesta mila. Fundatia Bill & Melinda Gates distribuie sprijin plecand de la premisa ca parte din avere trebuie intoarsa societatii.”

(Traian Basescu decorandu-l pe Bill Gates cu Steaua Romaniei in grad de Mare Comandor)

:: sursa: www.csr-romania.ro

Mintea de pe urma

• delta dunarii • evenimentul zilei

De aproape trei ani de cand lucrez pentru salvarea Deltei, aud acelasi refren: specialistii de mediu si autoritatile locale cunosc bine problemele, au mereu la indemana o lista de solutii, dar stiu cu aceeasi precizie de ce nici una dintre solutii nu functioneaza.

Cu totii sunt oameni priceputi, pe care ii anima dragostea fata de locul de bastina, dorul de natura sau pasiunea pentru stiinta. Si totusi, multe dintre procesele esentiale de insanatosire stagneaza.

Cormoranul, Uzlina, 3 februarie 2007

Gandirea logica, secventiala, a celor mai inteligenti dintre noi se impotmoleste uneori si da rateuri. Daca stii sa faci atunci un pas inapoi si sa incerci sa reconstruiesti problema intr-un fel cu totul nou, se poate intampla ca solutia sa ti se impuna cu o claritate nebanuita. Edward de Bono numeste genul acesta de abordare „gandire laterala”, si este ceea ce a incercat sa faca Asociatia „Salvati Delta – Academia Catavencu” cu problemele Deltei. Cu riscul de a contraria cateva „gulere albe”, o sa spun ca, in ciuda numelui pretentios, „gandirea laterala” nu e o inventie a lui de Bono.

In „Critica facultatii de judecare”, Kant spunea ca o intrebare prost pusa suscita in mintea ascultatorului o maniera gresita de a raspunde, oferind astfel spectacolul jalnic al unuia care mulge tapul, in timp ce altul ii tine ciurul. „Gandirea laterala” inseamna renuntarea la intrebarile prost puse.

Am selectat un grup de strategi si creativi din agentiile de publicitate si i-am imbarcat pe un think-tank, caruia i-am spus „Corabia Nebunilor”. Leo Burnett, GMP, 23, Mercury Promotions, Friends Advertisting, Cosmos Multimedia, Asociatia Oricum si Mobra Films ne-au oferit cu generozitate cei mai buni oameni ai lor, pe care i-am adus in Delta, la Uzlina, si i-am confruntat cu specialistii si cu autoritatile locale.

Le-am cerut tuturor sa ajunga la un limbaj comun si sa-si pastreze mintea limpede. Iar dupa ce am inventariat problemele, publicitarii au facut ce stiu ei mai bine: „brainstorming”.

Doru Mitrana de la Salvati Delta – AC

Pot sa va spun ca vantul care suiera pe balta a fost nimic pe langa furtuna de idei care s-a pornit atunci. Cu ajutorul colegilor de la Asociatie, am selectat un numar de zece idei, pe le-am articulat intr-un numar egal de proiecte care rezolva probleme punctuale ale Deltei. Aproape toate sunt abordari originale si nu ma indoiesc ca, puse in practica, vor functiona, pentru ca membrii think-tank-ului sunt oameni pragmatici, care se mai imbata uneori (riscurile meseriei), dar niciodata cu apa rece.

Leo Burnett credea ca spiritul creativ ar trebui sa fie cel putin la fel de important ca si banii pentru aceasta comunitate speciala formata din scriitori, artisti si profesionisti ai afacerilor. Interesul agentiilor care au raspuns apelului nostru si entuziasmul oamenilor care au gasit solutii noi la vechile probleme m-au convins ca o parte din acest spirit s-a pastrat intact si in publicitatea romaneasca.

Demonizarea unei industrii este la fel de pernicioasa ca si idealizarea banului, a creativitatii per se sau a publicitatii de dragul publicitatii. La Uzlina am descoperit ca este infinit mai rentabil sa convingi publicitatea sa lupte de partea cauzelor bune, decat sa te lupti cu publicitatea cauzelor murdare. Stiu bine ca, la Tulcea sau la Bucuresti, unii vor continua sa mulga tapul sau sa traga sturionul de coada, dar ma bucur ca, la Uzlina, i-am convins pe publicitari sa nu mai tina ciurul.

:: text: Evz

Intelectualul de stanga

• cu stangu-n dreptu

Intr-un comentariu la textul lui Mircea Platon, “Comunism subliminal?”, publicat pe www.presa-alternativa.ro in replica la scrisoarea pe care i-am adresat-o lui Andrei Plesu, N. Raducanu creioneaza un portret al intelectualului de stanga. Imi permit sa reiau aici textul d-lui Raducanu pentru ca schiteaza o agenda cu care ma identific aproape in totalitate, fara sa-mi propun, asa cum bine remarca si autorul textului, sa devin “purtatorul ei de drapel”.

Cred ca si eu, si d-l Raducanu, avem lucruri mai importante de facut in viata fiecaruia. Dar uneori e bine sa precizezi unde te situezi ca sa nu fii luat in calcul orbeste de catre cei care judeca optiunile ideologice dupa numarul de subordonati sau dupa cheia de la masina. Nu ma refer aici la Andrei Plesu, care o face sub rezerva anecdotei, ci la cei care folosesc asemenea criterii cu maxima seriozitate. Meteahna nu e nici noua, nici originala: au patit-o milioanele de atei, agnostici sau nepasatori care au ingrosat randurile BOR la recensamant din cauza cruciulitei de la breloc, a icoanei decorative din bucatarie si a incredibilei incapacitati de a rosti un cuvant tabu.

E util si reconfortant sa le spui celor care te confunda, “Nu contati pe mine!”, si ii multumesc d-lui Raducanu pentru ca facut-o intr-un text de maxima concizie.

Intelectualul de stanga

«(…) As dori sa prezint cateva trasaturi ale intelectualului de stanga, care il deosebesc de cel al dreptei liberal-conservatoare.

In primul rand este vorba despre atitudinea sa fata de paturile cele mai oprimate ale societatii. El isi exprima, atunci cand poate, atasamentul fata de cauza muncitorilor, micilor functionari, a taranilor, sustinand totodata doleantele saracilor de tot felul si a celor exclusi. El intelege ca este in esenta democratiei sprijinirea cerintelor legitime ale acestora, iar nu numai a celor apartinand asa-zisei elite.

Intelectualul de stanga e de parere ca principiile revolutiei franceze izvorate din sloganul “libertate, egalitate, fraternitate” nu si-au pierdut din actualitate. Libertatea nu e incompatibila cu egalitatea, dupa cum fraternitatea (ce poarta acum numele de solidaritate) este cimentul social al lumii moderne. Libertate nu inseamna liberalism, deoarece individualismul preconizat ca valoare fundamentala a spiritului liberal, trebuie permanent corectat prin masuri de asigurare sociala. Iar apararea principiului egalitatii, pe langa ca reprezinta un apanaj esential al drepturilor omului, neaga ierarhizarea naturala a oamenilor in societate, in care crede cu sfintenie omul de dreapta.

Intelectualul de stanga combate misticismul religios, nationalismul sovin, exploatarea neingradita a individului, inegalitatea intre barbati si femei*. El respinge gandirea unica ce isi aroga dreptul de a decreta ce este sau nu este acceptabil pentru spiritul vremii, contesta conformismul si automatismul mental ce este atat de des impus prin mass-media, dar si pe alte cai.

Intelectualul de stanga nu crede ca – politic – prezentul se deschide spre trecut si ca, atat experienta antebelica, cat si cea a comunismului mai pot constitui surse de inspiratie in elaborarea unor solutii valabile pentru ziua de azi.

El neaga teza liberalista ca, odata cu prabusirea comunismului, stanga nu ar mai avea perspective si ca deci nu mai ramane decat o atitudine de resemnare. In realitate, la noi ca si peste tot in lume, stanga isi trage seva din realitatile sociale, din contradictiile care in timpul comunismului au fost ocultate si care acum se dovedesc ca au supravietuit si ies la suprafata cu toate ascutisurile lor. El e constient ca societatea dominata de economia de piata poseda nu numai calitatile, ci si defectele capitalismului.

Omul de stanga manifesta rezistenta fata de incercarile liberaliste de a reduce treptat rolul statului, deoarece a inteles ca tocmai acesta este chemat sa impace concurenta cu justitia sociala, initiativa privata cu solidaritatea, fiind capabil totodata de o mai echitabila distribuire a avutiei nationale intre toti membrii societatii.

Desi angajat politic, intelectualul de stanga nu este neaparat inscris intr-o miscare sau un partid, optiunile sale exprimand predilect o orientare de gandire. De aceea el este deschis fata de alte puncte de vedere decat ale sale, cu conditia ca acestea sa nu poarte un mesaj retrograd sau antiuman.

In fine, intelectualul de stanga face o distinctie intre nationalism si patriotism, fara a contesta valorile unificatoare ale conceptului de natiune. El cultiva identitatea nationala, dar nu crede ca intr-o lume din ce in ce mai interconectata, vreo tara, grup, partid sau individ s-ar putea dispensa de intelepciunea restului omenirii.

Combatand rasismul si sovinismul, promovand in schimb toleranta, consensul si spiritul de compromis, intelectualul de stanga sprijina faurirea unei noi culturi politice, caracterizata prin acceptarea confruntarii civilizate de opinii, fara o ciocnire distructiva cu adversarii de idei.

Cele pe care le-am scris mai sus mi se par sunt lucruri bine cunoscute. Numeroase alte trasaturi ale intelectualuluide stanga le-am neglijat sau puteau fi mai bine exprimate. Dar uneori este necesara reamintirea valorilor de la care se reclama acest intelectual, deoarece – sub avalansa faptului divers si a ideilor dreptei – se uita ca stanga este cea mai veche miscare existenta in Europa pentru imbunatatirea vietii omului simplu.

O spune de pilda convingator Michel Onfray in cartea “La politique du rebelle”: “Unde sunt filosofii care au facut teoria mizeriei, care au facut din conditia saracilor si a muncitorilor un obiectiv de studiu filosofic tot atat de demn politic ca si cel al drepturilor omului, dreptului de ingerinta sau a sfarsitului istoriei, despre care ni se vorbeste astazi? Astept un contemporan de vaza, mai putin grijuliu cu moda, sa devina pentru timpul acesta ceeace Proudhon a fost pentru timpul sau, scriind “Filosofia mizeriei”, lucrare ce ramane prototipul muncii politice: acela de a expune in termeni clari ceeace pentru un ganditor este un scandal major. Sa dai o locuinta celor fara adapost, sa dai de lucru somerilor, sa faci mai viabila conditia celor exploatati, sa umanizezi existenta in toate formele ei, iata obligatiile politice ale stangii“.»

* si, as adauga eu, discr
iminarea altor minoritati sociale (n.m., d.b.)

:: text: www.presa-alternativa.ro
:: foto: Mirelamiada

Moft

• mofturi

Ieri noapte, pe la 1, a inceput sa ninga, e drept, nu cu foarte multa convingere. Din intersectie in intersectie, cate un echipaj de politie, voluminos si reflectorizant, lucea in luminile farurilor mai puternic decat ninsoarea. La Romana, deja nu mai puteai sa-ti dai seama daca ninge cu fulgi sau cu politisti de zapada.

Duminica am facut schnitzele

• la vita e bella

Mi-a picat acum o saptamana sub ochi Lectia de bucatarie din Bucataria pentru toti. Lectia trata despre schnitzelul vienez. Sunt novice in ale gastronomiei si nu trecusem pana de curand dincolo de paste, orez, prajituri si clatite. Si totusi, procedura descrisa in revista parea destul de simpla. Asa ca duminica mi-am infrant reticenta si am facut schnitzele: am sunat cativa prieteni pentru sfaturi suplimentare si i-am chemat pe-ai mei la masa (unele lucruri e bine sa le-ncerci mai intai in familie).

O fi fost geniul tutelar al lui Razvan Cucui, care editeaza Bucataria pentru toti, o fi fost umbra benevolenta a fostului chirias, mare gastronom, pe care o banui si astazi ca bantuie printre cratitzi, o fi fost poate sfatul Ainei cu privire la prepararea pesmetului… nu se stie… Dar, in ciuda previziunilor pesimiste, experimentul s-a soldat cu un rezultat comestibil, ba chiar foarte gustos.


Pe undeva, ma simt ca atunci cand m-am lasat de fumat: simteam ca, daca am depasit pragul asta, restul vor fi floare la ureche. Acum mi se pare ca, daca am facut schnitzele, cele mai complicate retete din lume imi vor cere doar un efort suplimentar de timp si o cantitate mult mai mare de vase de spalat. Noroc cu umbra fostului chirias, pe care-o simt ridicand neincrezatoare din spranceana… Asa ca inchid usa de la bucatarie si o las sa bantuie in liniste.

Ciorapel

• evenimentul zilei • irina nicolau • mergi pe mana mea • remember

La numai cateva zile dupa insangeratul decembrie, cand lupta pentru putere pune deja in umbra memoria eroilor si a eroismului, Irina Nicolau a facut, impreuna cu cativa prieteni, prima carte despre Revolutie.

Albumul cuprinde intre copertele sale o marturie care este cu atat mai graitoare, cu cat sursele ei stau sub specia efemerului: autorii au copiat sloganurile vopsite sau sprayate pe zidurile, vitrinele si gardurile din Bucuresti, au transcris fonetic strigatele coloanelor de revolutionari, au mers la cimitir si au inregistrat bocete, au adunat, pe scurt, tot ceea ce tinea de vocea bruta si neslefuita a strazii. I-a interesat mai putin cine a furat Revolutia si au salvat clipa. Albumul s-a numit «Ne-a luat valul», a aparut in samizdat in primele zile ale lui ianuarie ’90 si a fost re-editat la Nemira sub titlul «Vom muri si vom fi liberi».

Cand fenomenul Piata Universitatii capata amploare, Irina Nicolau si-a luat din nou prietenii, i-a inarmat cu reportofoane, si a mers in Piata. Nu ca sa strige «Jos Iliescu» si nici ca sa recite in genunchi «Tatal nostru» (desi avea aceleasi optiuni politice si de credinta cu ale «pietarilor»), ci ca sa surprinda, din nou, ceea ce risca sa treaca neconsemnat: nu extazul si agonia, ci tusa, mai putin spectaculoasa, a omenescului, a cotidianului.

Cartea Irinei e singura sursa care da marturie despre aerul pe care-l respirau cei veniti sa protesteze, sa cante sau sa se roage la cel mai mare fenomen de masa de dupa Revolutie, pe care Irina l-a numit asa de frumos «gradinita sperantelor noastre».

Irina Nicolau este foarte des pomenita in legatura cu Muzeului Taranului Roman, unde a construit, alaturi de Horia Bernea, cea mai originala instalatie muzeala din Romania, distinsa in 1996 cu prestigiosul premiu «Muzeul European al Anului». Marile expuneri si conceptia generala i se datoreaza lui Horia Bernea, dar urma de nesters a Irinei si a dialogului indragostit dintre cei doi persista in fragmente si in detalii.

Ioana Popescu povesteste ca «era un domeniu in care nu-i placea sa colaboreze cu Horia, cand visa ea o anume expozitie mica, o salita. Astepta sa plece el din tara si incepea: „Acum, repede! Am doua saptamani, pe cai, hai s-o facem!“ Aduna obiecte din gunoaie, de pe strada, chema pe toata lumea – veniti, veniti, acum e momentul! – se facea, se termina si venea Horia Bernea. Si el se uita si zicea: „Iar ai facut un ciorapel…“».

Irina a profesat intreaga viata o poetica a prieteniei si a intervenit cu gratie salvatoare in destinul mai multor tineri pe care i-a invatat sa fie «trebnici», adica «sa nu balteasca». Ii placea sa-si spuna «scriitoare», nu etnolog, si, cand scria, o facea cu dragoste de oameni si de povestea pe care o inchega in jurul lor. A lasat in urma atatia prieteni indragostiti de cartile ei, incat este de necrezut cum de nu s-a incumetat inca nici unul sa scrie o carte despre
Irina Nicolau.

E drept ca, in fiecare an, suntem mai multi cei care o pomenim intr-un interviu inedit, intr-un comentariu academic, intr-un articol de ziar. Poate ca asta e destinul cartii despre Irina Nicolau: sa se adune de la sine din bucatele lipite laolalta, din ceea ce ea iubea cel mai mult, talmes-balmesul si fragmentul.

Astazi ar fi implinit 61 de ani. Le propun prietenilor ei sa-i facem un cadou anul viitor, pe vremea asta, o carte-obiect care sa-i poarte chipul in buzunar: daca ati cunoscut-o, daca aveti o amintire frumoasa cu ea, n-o lasati sa se piarda. Scrieti-mi.

:: text: EvZ
:: foto: Muzeul Taranului Roman