Unde-i voluntarul frate cu stejarul?

MaiMultVerde şi Ciuc Premium, cu sprijinul Romsilva, recrutează 50 de voluntari pentru o zi de plantat puieţi de stejar la Snagov, vineri, 19 noiembrie a.c.

Plecarea va fi vineri dimineaţa din Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, în parcarea de la Ateneu, de la ora 8:30, iar întoarcerea va fi în jurul orei 17:30. Organizatorii asigură transportul cu microbuzul, sandwich-ul de prânz şi apa, precum şi cele necesare plantării: puieţi, unelte, mănuşi de protecţie.

Dacă eşti frate cu stejarul şi vrei să-l plantezi ca să crească într-o zonă despădurită din Snagov, înscrie-te pe adresa voluntar[at]maimultverde.ro. Pune în subiectul mail-ului „plantare snagov” şi menţionează numele, prenumele şi numărul de telefon la care poţi fi contactat.

Vârsta minimă a voluntarilor ce vor fi recrutaţi la plantările MaiMultVerde şi Ciuc Premium de la Snagov este de 18 ani. Spor la plantat!

MaiMultVerde în „Liga Americană a Profesioniştilor în Comunicare”

Unul dintre cele mai frumoase complimente primite în ultima vreme a sosit de peste Ocean. „Liga Americană a Profesioniştilor în Comunicare” (LACP) a premiat Asociaţia MaiMultverde pentru Raportul Anual 2009 în cadrul prestigioasei competiţii dedicate industriei globale de comunicare şi relaţii publice, „2010 Spotlight Awards”.

MaiMultVerde a obţinut „Silver Award for excellence la categoria Raport Anual”,  „Bronze Award for Best In-House communications materials” şi locul 30 în Top 100 Communications Materials of 2010dintr-un total de 1100 de lucrări şi proiecte înscrise în concurs.

Continue reading…

Grădina din spatele frunzei

Explore the Carpathian gardenLa data la care veţi citi aceste rânduri*, dezbaterea despre brandul turistic al României, cel mai probabil, se va fi stins. Interesul românilor pentru acest subiect, stârnit de un scandal de plagiat şi de antipatiile tot mai numeroase pe care ministrul Turismului le-a acumulat, va fi dispărut aşa cum a şi apărut: peste noapte.

Am urmărit procesul construirii acestui brand, care a debutat acum mai bine de doi ani, sub mandatul premierului Tăriceanu. Am citit investigaţiile publicate de Gazeta Sporturilor în legătură cu atribuirea contractului, dar am vorbit şi cu unii dintre profesioniştii implicaţi în acest proces, ca membri în Consiliul de Brand sau ca aplicanţi în cadrul competitiţiei pentru realizarea brandului turistic, şi m-am convins că este unul dintre rarele procese în care un minister public chiar a luat în seamă opinia unor profesionişti competenţi din mediul privat.

Nu vreau să mă erijez în apărătorul Elenei Udrea. Şi eu cred că felul în care a gestionat comunicarea procesului de branding a fost neinspirat. Dar nu văd ce avem de câştigat dacă aruncăm la gunoi, împreună cu regretabila atitudine a ministrului, şi brandul turistic, la care au lucrat mai multe echipe de profesionişti şi de experţi şi pe care România a cheltuit deja o grămadă de bani.

Continue reading…

Oamenii străzii

Pentru cea de-a cincea ediţie a emisiunii „Voluntar de profesie”, am făcut echipă cu Dobro şi am fost pentru o noapte voluntari ai organizaţiei Samusocial, care oferă asistenţă persoanelor fără adăpost.

A fost o ediţie care ne-a tulburat pe toţi, pentru care am pătruns într-o lume de vis urât, pe care cei mai mulţi dintre noi preferăm s-o ignorăm.

Cel mai mult mă bucură faptul că, în timpul filmărilor, Dobro s-a împrietenit cu cei de la Samusocial şi a demarat câteva proiecte împreună cu ei. Despre unul a şi scris la el pe blog.

Continue reading…

Copiii din instituţii nu îşi trăiesc viaţa

O campanie la care ar trebui să vibrăm cu toţii. Departe de ochii noştri, drama copiilor instituţionalizaţi continuă. Ceva poate fi făcut.

Pentru copiii abandonaţi din instituţii copilăria nu e o bucurie. Ei nu îşi trăiesc viaţa, ci execută activităţi. Nu au pe nimeni şi nimic al lor.

Aceşti copii au dreptul la o viaţă normală.

:: Fă ceva!

Anunţ umanitar

Petru Zoltan Egyed suferă de distrofie musculară progresivă congenitală şi are o situaţie materială precară. Are nevoie de ajutor financiar sau în produse pentru consolidarea casei, până la sosirea iernii.

:: citeşte despre cazul lui Zolty
:: află cum poţi să ajuţi

Ţara lui Andrei plantează la Moineşti

Voluntarii din Ţara lui Andrei se întrec la plantat puieţi sâmbătă, 13 noiembrie a.c., la Moineşti, jud. Bacău. Dacă vrei să te alături efortului plantării celor 21 500 de puieţi, înscrie-te la voluntariat pe www.taraluiandrei.ro.

Plantarea de sâmbătă este organizata împreună cu MaiMultVerde şi Primaria Moinesti. Spor la plantat!

:: află mai multe detalii despre plantare

„Voluntar de profesie”, a treia ediţie

Invitatul celei de-a treia ediţie a emisiunii „Voluntar de profesie” a fost Şerban Huidu, prezentatorul emisiunii „Cronica Cârcotaşilor” de la Prima TV, împreună cu care am fost pentru o zi voluntari ai Fundaţiei Sfantul Stelian, organizaţie care desfăşoară activităţi de ajutorare a persoanelor în vârstă şi a celor cu posibilităţi materiale foarte reduse.

Ne-am început ziua la Cantina socială din Sectorul 5 unde le-am servit prânzul copiilor proveniţi din familii defavorizate, am fost apoi la cumpărături şi am pregătit mai multe pachete cu alimente pe care le-am dus câtorva vârstnici din acest sector. Am aflat în felul acesta povestea Niculinei Voicu, o femeie de 75 de ani care nu are venituri, locuieşte în spălătoria unui bloc, într-un spaţiu de nici 6 metri pătraţi, şi pe care vecinii vor s-o evacueze pentru a folosi fosta spălătorie ca spaţiu de depozitare.

Continue reading…

Conexiunea dulce, voluntari aduce!

MaiMultVerde a pregătit două canale de comunicare online pentru ca toţi cei interesaţi de voluntariat pentru mediu să fie mereu la curent cu acţiunile noastre. Începând cu această lună, te poţi abona la aceste ştiri pe Facebook sau prin intermediului unui e-newsletter.

Comunitatea voluntarilor te aşteaptă la un Like distanţă, iar ştirile despre acţiunile la care te poţi înscrie ca voluntar îţi stau la dispoziţie prin noul nostru e-newsletter (creat cu ajutorul celor de la eMgels.com).

Vei afla mai uşor când şi unde poţi face voluntariat pentru protejarea naturii, vei găsi prieteni noi şi oportunităţi de voluntariat alături de ei.

Celor care se abonează la e-newsletter le promitem că vor primi doar anunţuri despre acţiunile în care se pot înscrie ca voluntari şi niciodată mai mult de două mesaje pe săptămână.

Continue reading…