La data la care veţi citi aceste rânduri*, dezbaterea despre brandul turistic al României, cel mai probabil, se va fi stins. Interesul românilor pentru acest subiect, stârnit de un scandal de plagiat şi de antipatiile tot mai numeroase pe care ministrul Turismului le-a acumulat, va fi dispărut aşa cum a şi apărut: peste noapte.

Am urmărit procesul construirii acestui brand, care a debutat acum mai bine de doi ani, sub mandatul premierului Tăriceanu. Am citit investigaţiile publicate de Gazeta Sporturilor în legătură cu atribuirea contractului, dar am vorbit şi cu unii dintre profesioniştii implicaţi în acest proces, ca membri în Consiliul de Brand sau ca aplicanţi în cadrul competitiţiei pentru realizarea brandului turistic, şi m-am convins că este unul dintre rarele procese în care un minister public chiar a luat în seamă opinia unor profesionişti competenţi din mediul privat.

Nu vreau să mă erijez în apărătorul Elenei Udrea. Şi eu cred că felul în care a gestionat comunicarea procesului de branding a fost neinspirat. Dar nu văd ce avem de câştigat dacă aruncăm la gunoi, împreună cu regretabila atitudine a ministrului, şi brandul turistic, la care au lucrat mai multe echipe de profesionişti şi de experţi şi pe care România a cheltuit deja o grămadă de bani.