Ce s-a ales de averile boierilor pământeni şi de cele ale marilor industriaşi din interbelic? Toni Dohotaru a cercetat şi a compus, pentru România, te iubesc, o poveste în trei părţi.
Am urmărit-o în primul rând pentru personaje: e o Românie care nu seamănă cu cea cu care ne-am obişnuit. Nu te întâlneşti la fiecare colţ de stradă cu cineva pe care-l cheamă Rosetti, Bălăceanu, Lahovary, Bragadiru, Sturdza, Ghyca sau Cantacuzino.
Ţineam apoi să aflu mai multe despre Radu Miclescu, de a cărui poveste auzisem de la un prieten: boierul Miclescu a avut ambiţia să reconstruiască la Călineşti, în judeţul Botoşani, conacul familiei sale, de unde a fugit când avea 10 ani pentru a evita să fie arestat. Este absolut impresionant ce a realizat acolo, de la renovarea clădirii, reamenajarea grădinii şi până la mobilă, lucrări de artă şi toate micile detalii ale amenajării interioare.
Pe de altă parte, deşi pare o poveste cu happy-end, reportajul îţi lasă un gust amar. În demnitatea cu care încearcă să regăsească rânduiala şi confortul unui trai pe care l-au trăit mai mult şi mai bine părinţii şi bunicii lor, ghiceşti întreagă cicatricea rănii pe care comunismul le-a pricinuit-o când erau copii. De fapt, nici nu trebuie s-o ghiceşti, Radu Miclescu recunoaşte:
Am simţit asta şi ca o datorie de familie şi ca o revanşă împotriva comunismului! Să le arăt că n-au putut să ne distrugă.
Nu, nu i-a distrus, dar le-a luat ceva ce nimeni şi nimic nu le mai poate da înapoi. Boierul Miclescu priveşte într-o parte şi recunoaşte: “Tinereţea. Asta mi-au luat.”


