Momentul când Mihai Petre ne-a spus în culise “a fost cel mai bun vals din această ediţie” a făcut să merite tot efortul ultimei săptămâni. E drept că încă nu dansaseră Andreea cu Antonio, iar notele de la vals nu au corectat eşecul de la folclor, dar în sufletul meu valsul acesta rămâne cel mai frumos moment de până acum de la Dansez pentru tine. S-a şi întâmplat să pice exact la miezul nopţii şi tot Mihai Petre i-a dat numele acesta.
A greşi
Joia trecută, când stăteam întins pe o canapea în Buftea, cu o perfuzie în braţ şi mă conversam cu doctorul Radu Berca, am primit un sms: “A scris Cristina Bazavan despre tine.” Am intrat imediat pe blogul ei şi ultima însemnare mi-a lăţit un zâmbet pe faţă cât stetoscopul bunului doctor.
Nu doar pentru că unul dintre oamenii pe care-i bănuiam, fără să le-o iau în nume de rău, că privesc cu condescendenţă Dansez pentru tine, tocmai se hotărâse să voteze, ci, mai ales, pentru că am descoperit în rândurile Cristinei motivaţia mea întreagă. I-am trimis imediat un mesaj: “Nici eu n-aş fi spus-o mai bine”.
Aşa că participarea lui la emisiunea Dansez pentru tine mi se pare o barieră aproape imposibilă pe care şi-a impus să o treacă: să se lase în voia sorţii şi să rişte să greşească în ochii a milioane de oameni.
Pentru unul ca el, e un adevărat coşmar numai gîndul că ar putea greşi. Singur, fără spectatori. Vă daţi seama ce presiune e în capul lui cînd ştie că are milioane de ochi care-l privesc?!
(…) Ştiu că, dacă trece de duelul ăsta, o să depăşească un pic bariera aceasta a autocotrolului obsedant. O sa înveţe să se relaxeze pe ringul de dans şi o sa înceapă sa se distreze cu ceea ce face.
Şi e o victorie mare. Pe care, uneori, o doresc şi pentru mine.
Haka şi duelul
:: filmul aici
Testamentul unui fumător
Amalia Enache şi Paula Herlo au realizat pentru “România, te iubesc” un material tulburător despre ultimii ani de viaţă ai lui Marius Ardeleanu, un fost fumător.
Amalia l-a cunoscut pe Marius în primăvara lui 2007. Deja îşi ştia boala, după ce în ianuarie îşi pierduse pentru prima dată cunoştinţa. Metastazele îi atinseseră creierul. Pornise lupta împotriva uneia dintre cele mai necruţătoare forme de cancer – cea la plămâni. Era conştient că şi-a auto-provocat boala, în anii în care fumase ţigară după ţigară, obsesiv, inconştient.
Au vorbit mult înainte să înceapă filmările. Aveau să spună lumii întregi povestea lui, să-l transforme în purtătorul de mesaj al celor pentru care avertismentele de pe pachetele de ţigări au devenit numele unui destin. Marius dorea să-i încurajeze pe români să-şi facă controale medicale periodic, astfel încât bolile să nu mai fie descoperite aşa de târziu, cum simţea în adâncul sufletului că i s-a întâmplat lui. I-a spus Amaliei că, dacă un singur om se va lăsa de fumat, după ce-i va vedea povestea, el va fi mulţumit că s-a lăsat filmat.
Aşa că a primit-o acasă, i-a prezentat soţia, părinţii, fratele şi a acceptat să-i fie alături în momente grele şi delicate: la spitale, la examenele RMN, la tomograf, la şedinţele cu citostatice. Au mâncat împreună căpşuni din grădina lui şi au stat împreună pe holurile Spitalelor Fundeni, Colentina sau Bagdasar-Arseni. Marius a crezut la un moment dat că întâlnirea lor îi va purta noroc în vindecare. Amalia a sperat acelaşi lucru. În ultima vreme, a simţit, însă, că prezenţa ei îl tulbura şi i-a respectat dorinţa de intimitate. Când starea lui s-a agravat, au mai vorbit doar la telefon şi doar când el dorea acest lucru.
Testamentul filmat al lui Marius a fost definitivat de colega Amaliei, Paula Herlo. Amalia se ataşase prea mult de Marius pentru ca să-l poată încheia ea însăşi după vestea morţii acestuia. Marius a vrut ca acest reportaj să fie difuzat. Familia lui, de asemenea.
Din punct de vedere al realizării jurnalistice, mi se pare o piatră de hotar pentru jurnalismul de televiziune. Dar vă invit să treceţi dincolo de această caracterizare şi să vă confruntaţi cu povestea spusă de Amalia şi de Paula cu vorbele şi cu viaţa lui Marius Ardeleanu. Dumnezeu să-l ţină în lumină!
Oscar şi tanti Roz
Am scris mai demult aici pe blog despre Oscar şi Tanti Roz, romanul lui Eric Emanuel Schmitt că e o carte ca sufletul unui copil. Am văzut săptămâna trecută la Bulandra spectacolul cu piesa creată de Chris Simion după această carte şi pot spune că i-a reuşit un spectacol frumos ca sufletul Oanei Pellea.
De altfel, Oana joacă o tanti Roz cu care aş muri de gât, iar Marius Manole un Oscar pe care l-aş adopta fără să clipesc.
Aviz cinicilor, e un spectacol foarte emo, pentru oameni cu sufletul curat, dornici nu doar să privească, ci şi să primească. Dacă vă încadraţi în această descriere, mergeţi negreşit!
Tăierea mieilor
Am văzut duminică un reportaj despre veşnicul subiect care ne frământă în preajma Paştilor – carnea de miel – şi m-am gândit că Săptămâna Patimilor e un nume mult mai potrivit pentru carnagiul care urmează. “Săptămâna Luminată” sau “Săptămâna Mare” sună pur şi simplu inadecvat când te gândeşti la râurile de sânge, la hălcile încă picurânde şi la ochiul fix şi sticlos care-şi va privi din galantar potenţialul consumator.
Creştinismul nu e singura religie care-şi asezonează marile sărbători cu masacre în rândul necuvântătoarelor, dar e cea în cazul căreia alăturarea pare cu totul stranie.
Următorul dialog nu mi s-ar părea deloc improbabil în această perioadă:
“Cum v-aţi pregătit anul acesta pentru sărbătoarea Învierii?”
“Am hăcuit fiecare după puterile noastre, femeile au tranşat şi ele până în zori, au mai ciopârţit şi copiii cât au putut…”
De altfel, mielul de Paşte are prea puţin de-a face cu creştinismul, este un simbol tras de păr de tradiţie. Christos le-a dat Apostolilor să mănânce pâine şi vin, nu ciozvârte, iar când le-a spus “Acesta este trupul Meu” tot despre pâine vorbea, nu despre berbecuţul înfipt în proţap.
Am subliniat zilele trecute în White Teeth un pasaj din Zadie Smith, în a cărui opinie mă regăsesc cu totul:
If religion is the opiate of the people, tradition is an even more sinister analgesic, simply because it rarely appears sinister. If religion is a tight band, a throbbing vein, and a needle, tradition is a far homelier concoction: poppy seeds ground into tea; a sweet cocoa drink laced with cocaine; the kind of thing your grandmother might have made.
Bună cuviinţă, bune maniere, etichetă
“Buna ca viaţa”, ediţia despre bună cuviinţă, bune maniere, etichetă, mitocani, ţoape şi ţopârlani.
Cu Dobrovolschi, Adina Buzatu şi Maurice Munteanu.
“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.
Oameni şi şobolani
Ieri seară, la departamentul de gardă al Spitalului Matei Balş s-a prezentat un domn muşcat de un şobolan. Curioşi, doctorii au dorit să afle unde anume a avut loc incidentul.
“În scara blocului.”, răspunde păţitul.
“Blocul dumneavoastră?”
“Da, blocul meu.”
“Eu i-am spus să-l omoare, intervine şi soţia domnului, dar el a insistat să-l dea afară şi atunci l-a muşcat.”
“Cum?!”
“Chiar aşa! Tocmai plecaseră nişte musafiri şi s-au întors îngroziţi – E un şobolan în scară. Am luat mătura şi am coborât cu ei. Când l-am văzut, am vrut să-l omor chiar eu, dar el – nu şi nu! – cică trebuie să-l invităm să iasă afară…”
“Chiar aşa a zis? Să-l invitaţi!?”, întreb şi eu, fericit că nu doar omenia, dar nici politeţea n-au murit cu totul la scara de bloc.
“Da, chiar aşa, bine că nu l-a chemat şi la masă”, pufneşte doamna, fără să mai îmi lase întreagă nicio iluzie.
Hai la prima plantare!
După o iarnă grea, printre ghiocei, vrem să vedem şi copăcei! Vino miercuri, 31 martie la plantare la Snagov. Plecarea e din faţa fostului restaurant Cina din Bucureşti la ora 8:30. Întoarcerea va fi în jurul orei 18:00. Sperăm să te vedem printre cei 50 de voluntari pe care-i aşteptăm miercuri la plantare!
Dacă vrei să te înscrii şi tu trimite un mail la asociatia@maimultverde.ro cu nume, prenume, un nr. de telefon la care te putem contacta, precum şi o adresă de mail la care-ţi putem scrie.
Pe miercuri! 🙂
Process Communication în “Cariere”
www.cariereonline.ro
Daniela Oancea de la revista “Cariere” a participat la ultimul curs Process Communication Model pe care l-am organizat în februarie. A povestit despre experienţa ei şi despre ce a aflat nou la acest curs în revistă şi pe site-ul publicaţiei.
În povestea Danielei apar şi două dintre cursante: Bianca Dordea, Brand and Communication Director la BRD – Groupe Société Générale, şi Diana Klusch, Corporate Affairs Director la Ursus Breweries.