Ieri pe la prânz m-am decis: îmi place gerul. Pentru că menţine zăpada în stare solidă, aşa că e mai puţină mizerie, mai puţină mocirlă, mai puţin maroniu. De ani de zile, nu m-am mai bucurat când ningea pentru că ştiam porcăria care avea să urmeze pe străzi, prin curţi şi pe trotuare. Dar aşa, criogenat, Bucureştiul e suportabil, ba chiar are şarm. Îmi aduce aminte de iernile copilăriei, pe care le reţin mai mult albe.
Anunţ umanitar
In cadrul Institutului Clinic Fundeni, isi desfasoara activitatea sectia de Pediatrie (cea mai mare din tara) unde se trateaza copii diagnosticati cu leucemii, limfoame, copii care fac dializa, copii cu talasemie, copii cu hepatite cronice. Anual sunt inregistrate peste 5.000 de internari, iar aria de acoperire este toata suprafata Romaniei. Dupa fiecare cura citostatica, copiii fac aplazie medulara (starea de sanatate se inrautateste, ei fiind mai predispusi la infectii).
Pentru a interveni prompt, medicii trebuie sa dispuna de logistica necesara. Un aparat echograf ar asigura o mai buna functionare a sectiei de Pediatrie unde sunt tratati copiii cu aceste afectiuni. Acest aparat este esential pentru decelarea modificarilor aparute la nivelul ficatului, rinichiului sau al altor organe importante. Daca aceste modificari nu sunt descoperite la timp, multe vieti sunt curmate.
:: află aici cum poţi contribui pentru ca secţia de Pediatrie de la Fundeni să poată achiziţiona acest echograf, atât de necesar.
Blues de sezon
Vremea de-afară mi-aduce aminte de o melodie de-ale lui Andrieş, Blues de sezon, aia cu “avem calorifer la şcoală, da’ nu ne-avem bine cu cei de la centrală, aşa că primim pe ţeavă ferm şi logic… buletinul meteorologic: la munte ninge, la mare ninge, la vară ninge”.
Cum am învăţat să dansez tango
Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat temeinic în copilărie a fost că sunt „anti-talent”. Nu se prindeau de mine nici limbile străine, nici patinajul pe gheaţă, nici vreo altă activitate sportivă sau artistică.
Părea că îmi lipsea nu doar ambiţia intelectuală, ci şi banala dexteritate. „Pe ce pune mâna, strică”, se lamenta bunică-mea celor dispuşi s-o asculte, iar eu băgam la cap, puneam mâna şi stricam mai departe.
Soră-mea, în schimb, era premianta familiei: făcea balet, era favorita profei de franceză, patina cu graţie, o adevărată pacoste. Când, după înşiruirea realizărilor cultural-artistice ale soră-mii, musafirii doreau să ştie cu ce mă pot eu lăuda, bunică-mea mă mângâia compătimitor pe cap şi răspundea în locul meu: „Ei, Dragoş săracu’, parcă nu ştiţi, el e aşa un anti-taleeeent…”
Cu vremea, am iertat-o pe soră-mea pentru că familia o distribuise într-un rol aşa de plicticos, dar n-am uitat cu aceeaşi uşurinţă eticheta pe care mi-o lipiseră mie pe frunte. Mi-am dat repede seama că nu sunt vreun prost făcut grămadă, dar am înţeles că singura probă la care pot concura este aceea a „deşteptăciunii”: pentru toate celelalte eram, pur şi simplu, netalentat.
Aşa se face că n-am mai practicat de atunci nici un sport şi nici n-am îndrăznit vreodată să învăţ să cânt la vreun instrument muzical, deşi mi-am dorit foarte mult acest lucru. De dansat, am învăţat să dansez ca toată lumea, adică să mă bălăngăn mimetic după ingerarea unei cantităţi apreciabile de alcool, fără să fi învăţat vreodată paşii unui dans de societate. Asta a fost o dorinţă şi mai puternică decât cea legată de pian sau de vioară, dar mi-am reprimat-o cu aceeaşi hotărâre: ce să caute un „anti-talent” ca mine pe ringul de dans?
Când lucrurile nu merg ca pe roate
Pentru penultima achiziţie făcută cu cardul BRD ePayment, mi-am pus colegii de la MaiMultVerde să aleagă între o maşină de pâine şi un expressor. Toată lumea a votat pentru maşina de pâine, mai puţin Doru, directorul nostru, aşa că, cu toate că-l iubim foarte mult pe d-l director, m-am văzut silit să iau şi maşină de pâine şi expressor.
Pe dinafară-i vopsit Mastercard-ul şi-năuntru e RomCard-ul
Dar aceste ultime cumpărături n-au fost lipsite de peripeţii. Pentru prima, am zis să folosesc din nou emag.ro, ca să verific şi experienţa clientului care revine. Lucrurile au decurs rapidissim de data asta, pentru că toate informaţiile fuseseră salvate.
Când să introduc, însă, codul de securitate MasterCard, aflu că e greşit. Nu se poate, îmi zic. Sigur e corect codul. Cer indiciul creat de mine, primesc textul “VHWndeS8TckusM+xBPp0+w== hoyQlzaPYgmSV/xSrveB4y6uhyCB1A3xuqvn9QmR/uc=”. Sun la BRD, sunt trimis la RomCard. Acolo un nene îmi spune că bănuieşte despre ce e vorba, promite să verifice şi să mă sune înapoi. Peste vreo oră şi ceva, sun eu din nou. Răspunde un portar: “staţi să vedeţi, că nu mai e nimeni pe-aici” (era ora 5 şi ceva). Într-un târziu, găseşte pe cineva care-mi spune că s-a rezolvat, îmi şi explică ce s-a întâmplat, ce probleme au avut ei cu serverele şi mă pune să încerc din nou. Încerc din nou şi merge. Ce n-am înţeles e de ce mi-a explicat ceva ce nu-l rugasem să-mi explice şi de ce nu m-a sunat omul care a zis că mă sună?
Achiziţia cu ghinion nu s-a oprit aici. Azi, când am pus în funcţiune maşina Rohnson R295, am constatat, după ce pusesem toate ingredientele în cuvă, că nu-i funcţiona una dintre cele două palete. Am sunat la service, m-au îndrumat către eMag, de unde m-au trimis la formularul online de pick-up & return. Am împachetat maşina la loc, cu tot cu aluatul nedospit în ea, iar acum aştept să vină s-o ridice.
Mai mult electro, mai puţin fun
Expressor-ul l-am luat de pe electrofun.ro, site găsit tot în lista asta. Procesul de achiziţie e gândit oleacă cu picioarele. După ce introduci o dată datele tale, datele de facturare şi datele de livrare, formularul GeCAD ţi le mai cere o dată şi nu le preia decât fragmentar şi eronat pe cele deja introduse. Le-am completat conştiincios ca nu cumva, Doamne fereşte, să ajungă expressorul prin vecini.
Mâncare bio sau organică
Ştiu că suntem tot mai mulţi cei preocupaţi de hrana sănătoasă. Deja există mai multe locuri în Bucureşti de unde poţi să găseşti alimente netoxice. Nu întotdeauna ieftine şi nu întotdeauna cu regularitate. Sunt afaceri mici, care trebuie să-şi amortizeze investiţiile, care nu-şi permit stocuri de supermarket şi care nu-şi pemit nici foarte multă promovare. Multe dintre ele se luptă încă se devină cunoscute.
Cred că e în interesul tuturor ca ele să supravieţuiască, aşa că vă propun să strângem rândurile în jurul lor. Lăsaţi-mi unul sau mai multe comentarii cu locul/locurile unde găsiţi mâncare bio sau organică (ce găsiţi acolo, cum sunt preţurile, neapărat adresa exactă şi site-ul, dacă au aşa ceva), eu le centralizez şi revin cu o însemnare mai largă pe tema asta.
Style guru
Redactorul-şef al revistei Elle, Roxana Voloşeniuc, una dintre cele mai frumoase şi, după gustul meu, cele mai bine îmbrăcate femei din România, are acum şi un blog dedicat în principal chestiunilor de modă şi de stil. Nu e, probabil, singurul, dar vi-l recomand tocmai pentru că în vacarmul media pe care-l fac nenumăraţii stilişti, consultanţi vestimentari, designeri şi, horribile dictu, “creatori” locali, vocea Roxanei e, de cele mai multe ori, rezonabilă, echilibrată şi încurajator de bine acordată cu ce se întâmplă în lumea modei şi a adevăraţilor creatori de modă.
O ştiu de aproape doi ani, de când scriu pentru Elle, şi îmi aduce mereu aminte de o vorbă atribuită mamei lui Churchill, Jennie Jerome Churchill:
“You may be a princess or the richest woman in the world, but you cannot be more than a lady.
Apropos de revistă, tot luna asta Roxana a lansat şi site-ul Elle, pe care-l aşteptam (cam) de multişor. Să-l vizitaţi cu folos!
Zăpada. De Oprescu. Nu de Pamuk.
Cred că v-am mai spus asta, îmi lipsesc pacea interioară, echilibrul şi înţelepciunea ca să mă pot bucura de zăpadă în Bucureşti. Conduceam azi pe o stradă centrală din Bucureşti, derapam pe zăpada groasă de câteva zeci de centimetri şi prietenul cu care eram îmi spune: “Parcă suntem la ţară”. Avea perfectă dreptate. Suntem încă la ţară.
Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci
M-apucă râsul când mă gândesc la ce mi-am dorit eu să devin când o să mă fac mare. Reiau doar câteva dintre opţiuni, ca să vă faceţi o idee despre cât de hotărât am fost în ce priveşte cariera: în plin regim comunism, prin ’86-’87, deci pe la 5-6 ani, planul era să ajung secretar general, să mă plimb cu elicopterul şi să apar la televizor (există o infamă înregistrare video a acestei declaraţii, despre care mi se tot povesteşte, dar pe care eu n-am văzut-o niciodată şi de care nu-mi amintesc, să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!).
Venirea democraţiei mi-a spulberat proiectul politic, dar nu mi-a ucis speranţele de mai bine. Pe la 8 ani visam să devin diplomat. Eram varză la meditaţiile de franceză şi abia mă mişcam la cele de engleză, dar îmi făcea teribil cu ochiul sintagma “vizită oficială”. Mama Ralucăi, o bună prietenă, m-a deconseillat: “Ţie ţi se văd toate emoţiile pe faţă, orice, numai nu diplomat…”
Am vrut, apoi, să mă fac ce-am văzut în jur: învăţător şi apoi profesor. Dintre profesiile liberale, mă vedeam când jurnalist, când fotograf, când actor, când scriitor, dar cel mai adesea director. La sfârşitul gimnaziului, directoarea m-a pus să-i promit că dau la ATF. Nu i-am promis şi n-am dat.
Liceul a adus cu sine opţiunile “serioase”. După o rătăcire de-o vară, timp în care am vrut să mă fac preot, m-am resemnat să mă înscriu în tradiţia familiei (pe linie maternă) şi să inaugurez a treia generaţie de chimişti. Într-a zecea, chimia mi se părea deja neinteresantă şi mă vedeam fizician. Apoi i-am descoperit pe Thomas Kuhn şi pe Horia Patapievici şi mi-am spus că merit un destin chiar şi mai măreţ. Părinţii au fost consternaţi să afle că odrasla se hotărâse să devină filosof.
Aaaaaghhhhh
Până la ea, am cunoscut doar femei care m-au făcut cel mult să plâng. Odată cu Cori, am aflat că există şi femei care te pot face să strigi de durere.