Azi continuă dezbaterile la Wall- Street! De data asta, invitaţii sunt Horia-Roman Patapievici si Cosmin Alexandru, iar tema discuţiei este: “Ce fel de elite şi pentru cine?”.
Pană la ora dezbaterii, vă invit să citiţi articolul de pus pe gânduri scris de Cosmin pe tema asta pe Wall Street.
Puteţi particip cu întrebări aici.
Dezbaterea începe la ora 14.
Am pornit astăzi, alături de Andi Moisescu, în căutarea noilor monumente de for public care urâţesc Bucureştiul. Iniţial urma să parcurgem un traseu care acoperea mai multe sectoare, dar ne-am oprit, în cele din urmă, în sectorul 4 pentru că ne-am dat seama că fiecare sector merită o poveste a lui.
După distrugerile de dinainte de ’90, Bucureştiul se confruntă cu un nou flagel: entuziasmul edilitar al primarilor generali sau de sectoare nu mai conteneşte să producă “opere” de cel mai îndoielnic gust, pe care fiecare le amplasează unde-i tună sau unde se nimereşte.
Oraşul începe să semene cu o mare sufragerie de bloc comunist, în vitrina căreia găsim bibiluri, macrameuri, gadget-uri defecte şi ambalaje lucitoare.
Am pornit de la Bellu, unde am admirat complexul statuar din gazon şi plastic, acest mini-Jurassic al Bercenilor. Am coborât la Tineretului ca să admirăm trăsura din gazon cu doar patru cai frumoşi (măcar dacă erau şese), apoi am păstrat un moment de stupefacţie la Budapesta, unde “ceasul integrării”, mutat de la Piaţa Universităţii, domină intersecţia. Periplul s-a sfârşit la “coada de balaur” de la fosta Piaţă Sf. Vineri, unde o desfăşurare hidoasă de gresie, inox şi marmură încearcă să compună un memorial indecent al legendarei biserici Sf. Vineri.
Urmărind în detaliu acest mic fragment al unui traseu turistic care s-ar putea face la scara întregii Capitale, am identificat, cred eu, problema acestor edili neinspiraţi: urâţenia pe care ctitoriile lor o răspândesc vine dintr-o sinceră şi naivă pornire către frumos. Toate aceste orori care înkitschoşează Bucureştiul sunt acea formă periculoasă a frumuşelului sau, dacă vreţi, a mai mult ca frumosului.
Frumuşelul este o mare pacoste. Greşeşti dacă crezi că ar fi o treaptă în drumul spre frumos. În staţia Frumuşel, cine ajunge este tras pe linie moartă. Şi stă acolo la căldicel, consumă ceai de muşeţel şi se ţine de degeţel cu alţii ca el.
(Irina Nicolau, Talmeş-balmeş de etnologie şi multe altele)
Emisiunea se difuzează duminica viitoare la 13:15 pe ProTV.
Ediţia a II-a a Green Biz Forum are loc pe 13 octombrie la Hotel Intercontinental din Bucureşti şi promite:
Fundaţia Dan Voiculescu a anunţat anul acesta că
ofera finantare unui tanar admis la programul Harvard Business School a (sic!) Universitatii Harvard, SUA , pentru promotia 2009-2011
Bogdan Gogu a candidat pentru această bursă. Între timp, a fost admis la programul MBA al HBS. Este singurul român de la HBS din această promoţie.
După candidatură, Bogdan n-a mai primit niciun semn de la Fundaţia Dan Voiculescu. Când i-a întrebat de sănătate, a aflat că nu se calificase nici măcar pentru interviul cu Dan Voiculescu întrucât:
Criteriile de selectie pe care noi le aplicam acelor persoane care depun dosare pentru a obtine burse sunt cu adevarat foarte restrictive, iar interviul final il sustin numai acele persoane care au facut dovada unui portofoliu consistent de rezultate dar dovedesc si utilitatea si contributia pentru societatea romaneasca a programelor de studiu pe care doresc sa le urmeze utilizand bursa din partea noastra.
O să trec peste faptul că Bogdan este singurul român care a fost selectat dintre cei 9093 de candidaţi de anul acesta de la HBS. Pot să admit că Fundaţia DV are criterii mai restrictive chiar şi decât acestea. Întrebarea este – care sunt ele? Pentru că aşa-zisul “Regulament” (foto) nu le explicitează, iar eu nu le-am găsit nicăieri pe site-ul Fundaţiei.
Dacă aţi văzut filmul Amintiri din Epoca de Aur, băgaţi un ochi şi la conferinţa asta de la MŢR: Amintindu-ne comunismul. Perspective teoretice asupra memoriei comunismului.
Discuţiile, zic organizatorii, nu vor ocoli subiecte precum nostalgia şi condamnarea comunismului, nume de străzi şi bibelouri, comunismul la muzeu şi în cărţile şcolare, memorie generaţională, memorie vizuală, memorie colectivă sau istorie orală.
Mâine, joi, 1 octombrie, conferinţa se va deschide cu avanpremiera filmului documentar Bucharest Past Present (43 min.) regizat de antropologul Alyssa Grossman (University of Manchester, UK). Filmat în grădina Cişmigiu, documentarul este o meditaţie asupra prezenţei memoriei în România post-socialistă.
Detalii pe Blogul Ţărănesc.
Nu e treaba prietenilor să te facă să te simţi mândru, ei au cu siguranţă altă menire pe lângă casa omului, dar e tare plăcut când se întâmplă şi asta.
Cei doi prieteni despre care vorbesc sunt foarte diferiţi şi nu s-au cunoscut niciodată. Dar amândoi au tras tare ca să ajungă unde sunt acum şi fiecare a scris cu viaţa lui o lecţie despre puterea optimismului. De fapt, dacă mă gândesc bine, singurul lucru pe care-l au în comun este zâmbetul. Sunt oameni pe care nu mi-i imaginez altfel decât zâmbind.
Când l-am cunoscut pe Emi, acum aproape doi ani, i-am prezis că va ajunge milionar la 30. Nu părea tipul clasic de whiz-kid wannabe. Emi chiar este un whiz-kid. Anul ăsta, în jelania generală căruia i-am ţinut şi eu isonul, e singurul pe care-l auzeam că dezvoltă, că vinde, că se dezvoltă. Între timp, Emi s-a mutat la Londra, unde tocmai a câştigat Seedcamp, una dintre cele mai prestigioase competiţii pentru start-up-uri. Concret, asta înseamnă o investiţie garantată şi nişte uşi deschise în locuri care-l vor ajuta să meargă mai departe. Mult mai departe. Deci Emi e în grafic cu predicţia mea. N-are decât 23 de ani.
Mihai e singurul manichiurist pe care-l cunosc. Că şi-a ales o meserie pe care o practică mai mult femeile n-ar fi mare lucru. Dar Mihai a avut ambiţia să-şi deschidă propriul salon şi s-a aruncat în aventura asta într-o perioadă în care mulţi l-ar fi sfătuit să stea cuminte. Clientela lui din lumea bună a Bucureştiului l-a urmat pentru că zâmbetul şi firea lui Mihai sunt cu lipici, aşa că, la doar un an de la deschidere, salonul lui e un succes. Dar acum douăzeci de ani, Mihai nu visa la nimic din toate astea. Acum douăzeci de ani, cel mai îndrăzneţ vis al lui Mihai era o bicicletă. Pentru că la căminul de copii o bicicletă e, de cele mai multe ori, un vis de neatins.
Dar e ceva şi mai frumos în povestea asta. De zece ani, de când s-a făcut om mare şi munceşte la visul lui, Mihai se îngrijeşte şi de visurile celor prea adesea uitaţi: copiii şi bătrânii. A înfiinţat o fundaţie prin care le dăruieşte în fiecare an celorlalţi puţin din zâmbetul lui. Deşi în copilărie n-a avut cine să-i predea lecţia despre generozitate, Mihai este unul dintre cei mai buni oameni pe care-i cunosc.
Even as climate modelers have been reaching consensus on the view that the threat is worse than we realized, economic modelers have been reaching consensus on the view that the costs of emission control are lower than many feared.
So the time for action is now. O.K., strictly speaking it’s long past. But better late than never.
Un editorial deştept din NY Times despre Casandrele ecologiei. M-am simţit vizat, vi-l recomand cu căldură.
Paul Krugman este profesor de economie şi afaceri internaţionale la Princeton.
Cei care mă urmăriţi de ceva vreme ştiţi că anul acesta m-am certificat ca trainer al unui model de comunicare extrem de apreciat în SUA şi Europa, introdus acum şi în România – Process Communication.
Este o teorie a personalităţii şi un model contemporan de comunicare care te învaţă cum să te faci ascultat, nu doar auzit de ceilalţi. Este folosit cu succes de mii de profesionişti din întreaga lume, de la astronauţii NASA la comandantul suprem al forţelor NATO, g-ralul Wesley Clark, de la manageri şi preşedinţi de multinaţionale la preşedintele SUA, Bill Clinton.
Felul în care oamenii percep lumea, canalele prin care comunică, impulsurile care-i motivează şi felul în care se comportă sub stress diferă în funcţie de personalitatea fiecărui individ. Modelul Process Communication te învaţă cum să comunici cu oamenii “pe limba fiecăruia”, astfel încât să te faci înţeles şi plăcut chiar şi de oameni cu personalităţi foarte diferite de a ta.
Primele două cursuri au loc la sfârşitul lui octombrie. Cursul durează trei zile şi pune accentul mai ales pe partea practică: important e ca la sfârşitul cursului să comunici mai eficient şi cu mai mare uşurinţă.
Detalii suplimentare găseşti pe site-ul cursului www.cumcomunici.ro:
Există şi un site oficial al Process Communication® România, unde găseşti mai multe detalii despre modelul PCM şi lista tuturor trainerilor certificaţi pentru România.
Am creat un tarif special cu o reducere de 100 EUR pentru cei care nu au împlinit 25 de ani pentru că, dacă la vârsta lor aş fi descoperit un model atât de util şi de eficient ca Process Communication, aş fi scăpat de multă bătaie de cap.
Absolvenţii Erisma beneficiază şi ei de o reducere de 10%.
Blog Action Day invită bloggerii la cel mai mare social change event de pe web cu tema schimbărilor climatice, pe 15 octombrie 2009.
Bloggeri de pretutindeni sunt invitaţi să scrie, în aceeaşi zi, o însemnare pe subiectul schimbărilor climatice şi a implicaţiilor sociale produse de acestea.
Blog Action Day şi-a propus să atragă atenţia şi să sensibilizeze opinia publică asupra cauzelor sociale şi ecologiste prin mijloacele online şi social media.
:: detalii pe blogactionday.org
