“Orice stat, orice politician care subordonează, pune sub control, libertatea presei,
se pregăteşte pentru pasul următor: acela de a lua libertatea poporului”
Traian Băsescu, 13 decembrie 2004, primul discurs ca preşedinte al României
Citesc şi mă cutremur cum a cumpărat Monica Ridzi ştiri de 270.000 de euro cu ea şi cu Elena Băsescu pe canalele ProTV, ale Antenelor şi ale Realitatea TV.
Limba lui de lemn se plimbă-ncet prin vechea noastră limbă:
Mihai Barbu şi-a propus să ajungă în Mongolia şi să se şi întoarcă de acolo cu motocicletul lui BMW F650GS Dakar pe următoarea rută:
România - Mongolia şi retur
Povesteşte despre asta la el pe blog, mongolia.ro. Aici puteţi să-i citiţi poveştile şi să vedeţi cu ochii lui (sau, mai bine zis, prin obiectivul lui) lumile pe care le vizitează.
Am cumpărat, alături de alţi 20 de prieteni de-ai lui Mihai, 500 de kilometri din această aventură, ceea ce înseamnă că voi primi povestea şi fotografiile acestei bucăţi de drum. Când îmi va veni rândul, le voi împărtăşi cu voi. Până atunci, urmaţi-l pe Mihai pe mongolia.ro:
Mihai Barbu
:: Foto: Andrei Pungovschi
Detalii despre campanie şi un model de scrisoare găsiţi pe www.viatadupacolectare.ro.
Cânta băiatul ăsta la radio când am intrat la 1:30 pe poarta casei:
(câtă dreptate am avut să fug cu noaptea în cap de duminica asta ploioasă)
Nu mă mai întrebaţi dacă a fost scump.
Vă spun: se putea face şi mai scump!
Monica Iacob-Ridzi
Am urmărit cu sufletul la gură filmul evenimentelor din Comisia Parlamentară de Anchetă, aşa cum s-au văzut ele pe blogul lui Tolo.
N-am avut nicio treabă cu ministerul condus de Monica Ridzi, cu toate astea am simţit că scandalul ăsta mă priveşte direct. “Banul public e banul meu” e un clişeu care a căpătat în cazul Ridzi o dureroasă concreteţe: m-am simţit furat, ţepuit, prostit în faţă, făcut şmechereşte ca ultimul fraier.
Am văzut-o pe Monica Ridzi o singură dată în viaţă şi n-am vorbit nimic, dar de când cu serialul lui Tolo am senzaţia că ne cunoaştem de-o viaţă. Indiferent de ce scrie în raportul majoritarilor şi în cel al minoritarilor, indiferent ce vor decide ministrul, prim-ministrul, procurorii sau judecătorii, această anchetă şi-a atins ţinta: a ajutat-o pe Monica Ridzi să-şi dea arama pe faţă şi să ne arate că nu e doar hoaţă şi incompetentă, e şi mincinoasă, neruşinată şi tupeistă.
Ministrul Ridzi ne-a băgat tuturor mâna în buzunar până la cot şi, când am prins-o de mână, ne-a dat cu tifla: “Nu pune mâna pe mine, ţărane!”. Nu-i ajunge că ne-a furat, acum vrea să ne şi prostească.
Alexandra Gătej, fost preşedinte al Unilever South-Central Europe, a fost numită de Traian Băsescu consilier prezidenţial pentru mediul de afaceri intern şi internaţional.
O idee excelentă, cred eu.
:: foto: Ziarul Financiar.
Tramvaiul cu care mergeam la căminul de copii de la periferia cartierului Bucureştii Noi era aproape gol. Ne ţineau companie câţiva navetişti îmbrăcaţi în haine cenuşii, câte un purtător de salopetă mirosind a băutură ori câte un cerşetor care moţăia, lăsându-se legănat de hurducăturile vagonului.
Coboram la capăt de linie. Aici, unde şina descrie un cerc perfect pentru a se reîntoarce în centrul civilizat, ne aşteptau străduţele desfundate, maidanul plin de praf sau înnoroiat de ploaie, casele derăpănate, instalaţiile industriale lăsate în paragină, şina de tren abandonată, cu buruieni înalte crescute printre traverse, şi haitele de câini ai nimănui, foarte periculoşi după lăsarea serii.
În acest peisaj dezolant, trebuie că eram o apariţie cel puţin insolită. Eu purtam un parpalac bej şi o şapcă în carouri, iar în mână duceam o servietă de piele neagră din anii ’50. Poate că ţinuta vintage mi s-ar fi potrivit dacă n-aş fi avut decât 17 ani. Andreea, fata care mă însoţea, era studentă în anul I la Litere, purta ochelari, o haină trei sferturi, o geantă elegantă şi cizme din piele întoarsă. Motivul descinderii noastre în acest capăt de lume nu era, nici el, mai puţin neobişnuit.
Azi merg la un seminar de strategie ţinut de Graeme Douglas şi Paul Colman, senior plannerii de la Wieden+Kennedy, agenţia care a semnat bijuteriile astea:
Seminarul e organizat de Smark.
… care apare în ultimul număr din VIVA! vorbind despre relaţia ei cu Dana, o fetiţă de 9 ani de la un centru de plasament, şi pozând în câteva cadre pe care invit audienţa masculină a acestui blog să le deguste în revistă…
… vorbeşte despre viaţa deşeurilor după colectare şi vă îndeamnă să scrieţi primăriilor şi să le cereţi pubele de colectare selectivă la uşa locuinţei:
Detalii despre campanie şi un model de scrisoare găsiţi pe www.viatadupacolectare.ro. Revista VIVA! o găsiţi la chioşc 🙂
Acum un an, când lansam Cicloteque, centrul de închiriat biciclete deschis de MaiMultVerde în parteneriat cu Unicredit Ţiriac Bank şi cu Universitatea din Bucureşti, le-am răspuns celor care mă întrebau “Dar nu e totuşi periculos să mergi cu bicicleta în Bucureşti?” că, de fapt, cu cât vom fi mai mulţi biciclişti pe străzi, cu atât va fi mai sigur mersul pe bicicletă prin oraş, pentru că bicicliştii vor deveni mai vizibili, iar şoferii se vor obişnui cu ei.
National Geographic publică luna asta un material amplu, Cursa cu obstacole (de Cătălin Gruia), în care am găsit următoarea informaţie:
Conform Poliţiei Române, numărul de accidente rutiere în care au fost implicaţi biciclişti continuă să scadă: pe măsură ce apar mai mulţi biciclişti pe străzi, şoferii devin mai atenţi.
Q.E.D.
Istoria bicicletei in Romania (dupa National Geographic)