Am tras o fugă de-o zi până la Ruse, la vecinii noştri bulgari, cu gând să descopăr patina acestui cândva prosper orăşel de graniţă, să arunc o privire la Dunăre şi să mănânc ceva bun. Nu pot să mă plâng, orăşelul merită cu siguranţă o vizită. Dar nu despre atracţiile lui vreau să scriu, ci despre masa pe care am luat-o la restaurantul Cosmopolitan.
O româncă din Giurgiu, acostată pe stradă, ni l-a recomandat călduros, împreună cu un altul, al cărui nume nu l-am putut reţine, aşa că a fost imposibil să-l şi găsim. Restaurantul Cosmopolitan e genul de restaurant de hotel de 3,5 stele de provincie pe care-l găseşti la tot pasul şi-n România. Cu diferenţa că aici se mănâncă chiar bine.
De cum am intrat, am aflat că toate mesele din salonul principal fuseseră rezervate (“you know, it’s the 14th”, s-a scuzat chelnerul), dar ne-a fost oferită cu amabilitate o masă în al doilea salon, mai puţin pavoazat, dar la fel de încăpător. Aici o masă de vreo 10 persoane era deja ocupată, iar comesenii strigau unii la alţii în dulcele grai românesc. Nu mi s-a părut de bun augur, dar n-aveam opţiune.




