Aflu de pe Metropotam ce dedicatie i-au facut Gavrila si Asociatii Sommet-ului Francofoniei:
E prea tare!!
Eliade vs Brancusi diseara pe TVR1
In seara aceasta il sustin pe Eliade la “Mari romani”, intr-o dezbatere cu Dan C. Mihailescu, sustinatorul lui Brancusi.
Documentarul despre Brancusi e realizat de Cornel Mihalache, iar cel despre Eliade de Andrei Morosanu.
In comunicatul TVR, Dan C. Mihailescu povesteste cum a distribuit la Targu-Jiu fluturasi cu indemnul “Votati Brancusi, cel mai mare roman!”, iar eu rememorez “sambata neagra”, cand am filmat pe strada Mantuleasa la ora 2 dupa-amiaza. Erau vreo 44 de grade si eu purtam sacou. Din fericire, in documentar nu se simte canicula 🙂 Alta poveste din timpul filmarii documentarului puteti citi aici.
Dezbaterea incepe la 22:10 pe TVR1. Modereaza Irina Pacurariu, Radu Naum si Florin Iaru.
Puteti vota online pe www.mariromani.ro/voteaza.php!
Nimicul public in dezbatere la “Cultura libre”
Dezbaterea de la Cultura libre din seara aceasta se articuleaza in jurul reality-show-urilor dambovitene. Invitati: Ernest (de la Big Brother), realizatorul emisiunii “Tradati in dragoste” la Prima TV, Dragos Vasile, Redactor-sef al revistei “Maxim” si Dr Mugur Ciumageanu, coordonatorul Centrului National de Sanatate Mintala.
Pornim de la vocile care au contestat din start reality-show-urile. Protestul “Bani de liceu”, realizat de PulaFashion si revista “Maxim”, a fost, probabil, cel mai cunoscut.
Vrem sa aflam unde trebuie trasata granita intre morala publica si cenzura audio-vizuala. Mai multe detalii aici.
Irinel Columbeanu, dupa cateva amanari, a refuzat sa participe.
Si tot la categoria “vesti bune”, istoricul Neagu Djuvara a confirmat prezenta pentru editia de saptamana viitoare, intitulata “Istorie, bibelou de termopan” si dedicata Centrului de Istorie a Romanilor infiintat cu sprijinul lui Gigi Becali. Celalalt invitat este istoricul Alex Mihai Stoenescu, coordonatorul Centrului.
“Merde alors” reloaded
Florin Dumitrescu preia drapelul de lupta impotriva fandacsiei francofone, iar Cristina Foarfa publica un grupaj cu opiniile celor doi contestatari pe Metropotam.
Si tot pe Metropotam, Mircea Vasilescu propune un strigat de lupta: VIVE LA FUCKOFONIE! M.V. si l-ar imprima pe tricou, cu rezerva “dar nu mai sint nici destul de tinar, nici suficient de cool pentru asta…”
Pana una alta, in Bucurestiul parasit de liftele bugetare se circula neasteptat de usor. Pe Magheru ai senzatia ca e duminica la pranz. Si, ironia sortii, a inceput poloaia asa ca sunt nevoit sa-mi las bicicleta la birou si sa ma duc acasa dupa masina. Motorul cu patru cilindri a castigat o batalie, nu insa si razboiul!
Merde alors! Pe ei, pe ei, pe mama lor!
Florin Dumitrescu a zis-o deja: “Sintem bucuresteni. Sintem – unii mai mult, altii mai putin – francofoni. (…) Fiecare zi este pentru noi, in felul nostru personal, o zi a francofoniei; o zi a francofiliei. (…) Dar… hélas! Asupra acestui oras binecuvintat de liberté se exercita presiuni teribile din partea unor francofoni care ni se pretind stapini. Ne-au impus reguli impilatoare, ne-au pus baraje si ingradiri. Ne-au intors traiul cotidian pe dos.”
Si eu sunt un francofil intratabil. Si totusi. Sommet-ul francofoniei s-a transformat intr-o cacofonie urbana. Nu e posibil sa blochezi o capitala intreaga intr-o tara europeana pentru ca presedintele Frantei trebuie sa se vada cu sefii, sefuletii si dictatorii francofoni din intreaga lume. Reuniunea e un prilej de nesfarsit festivism. Organizatia Internationala a Francofoniei este o non-organizatie pe scena politica internationala. Sommet-ul propriu-zis este un non-eveniment. Tema in dezbatere frizeaza absurdul: cum sa discuti cu Hosni Mubarak et ejusdem farinae despre noile tehnologii in invatamant? Oare Franta si-a pierdut cu totul umorul?
Si cum e posibil sa ma indemne Calin Popescu-Tariceanu sa-mi parasesc orasul pentru ca d-lui are putina treaba de graseiat cu messieurs les Présidents? Orasul meu? Ca sa se plimbe dictatorii din Congo si din Burkina Faso la sosea? De ce fel de reflexe bananiere ma banuieste primul ministru?
Eu vad asa lucrurile: noi avem nevoie de sprijinul Frantei in UE. Franta avea ceva de sarbatorit cu prietenii ei vechi si n-avea unde (la ea acasa tocmai zugravise). Noi, amabili si saritori, am zis sa nu ratam momentul: “Veniti la noi. Nici o problema. La noi inca se varuieste…”. Toate bune si frumoase. Dar nu vii la mine in casa sa-mi redecorezi dormitorul, sa-mi stressezi ciobanescul si sa nu ma lasi sa ma duc la baie, ca tocmai ti-a venit tie cheful sa borasti in chiuveta. Poate la d-l Tariceanu acasa asa se procedeaza. Dar la noi acasa, in Bucuresti, nu mi se pare civilizat.
Acum un an, scriam in Dilema Veche”, incitat de discursul noului ambasador francez, ca francofonia nu e o boala. M-am inselat amarnic. La Bucuresti, francofonia s-a transformat intr-o adevarata ciuperca.
Si nu-mi inchipui nici un moment ca de vina ar fi francezii. Cei care au facut dintr-o reuniune internationala fara miza publica o mancarime nationala sunt tot romanii nostri ultra-zelosi, cei pe tunsoarea carora se mai vede si astazi urma chipiului de plotonier. Sales conards!
Unde Dumnezeu si-a pictat singur biserica
In ultima zi de filmare a documentarului despre Eliade, am ajuns la manastirea Colelia. Andrei Morosanu, regizorul, vazuse cateva fotografii alb negru ale locatiei si insistase sa filmam penultima scena la aceasta manastire parasita, greu accesibila si pe care nimeni din echipa nu o vazuse cu ochii lui.
Tot ce aveam erau cele cateva fotografii alb-negru (niste xeroxuri, de fapt) si niste indicatii nu foarte precise despre drum. Pe Google Earth am gasit satul Colelia, dar nu si manastirea. Stiam ca fusese parasita dupa razboi si distrusa de furturi si de trecerea vremii. Si totusi, in fotografii arata mai demna decat ruina din Chiajna.
In fine, adaugand o zi speciala de filmare si cu ajutorul localnicilor, am reusit sa ajungem la manastire, unde ne-au intampinat maica Dumitra, maica Constantina si maica Mirela. Nu o sa vorbesc despre paraclisul pe care maicile l-au improvizat in cortul donat de Armata pentru ca nu sunt o persoana religioasa si demersul lor duhovnicesc, atat cat este, nu ma priveste. Dar o sa spun ca m-a impresionat prima tentativa a Bisericii Ortodoxe de a-si implini misiunea sociala: maicile vor sa faca la Colelia un azil de batrani. Si m-a mai impresionat ca lucrarea lor incepe, ca in anii de gradinita ai crestinismului, in pustie.
Din biserica au ramas intacte zidurile, dar nu mai exista tavan. Maicile au improvizat o bucatarie in fostul altar si doua chilii in exonartex. Noaptea bezna se intinde pe mai multi kilometri. Si, cu toate ca intunericul pare nesfarsit, noaptea la Colelia nu te-apuca groaza.
Cand pasesti in Biserica, in noptile fara nor, peretii se continua cu un tavan de stele. E atata maretie in felul in care Dumnezeu si-a pictat singur lacasul parasit de oameni, incat aproape ca-ti vine sa le crezi pe maici cand iti vorbesc despre minunile care li se intampla zilnic.
Dar adevarata minune este pictura tavanului unei biserici care n-are tavan. O pictura care se roteste o data cu ceasurile, lunile si anotimpurile. Daca la Roma Michelangelo a pictat metafora creatiei, la Colelia Dumnezeu a pictat creatia insasi.
Minunea nu va mai dura, insa, mult. Pentru a-si implini misiunea, maicutele, impreuna cu maica stareta Renata, vor reconstrui sfantul lacas. Raman cu bucuria ca am vazut cu ochii mei aceasta “minune laica” inainte ca ea sa devina o amintire frumoasa. Daca aveti drum spre Constanta, mergeti si la Colelia. N-o sa va para rau.
:: Imagini: Corina Stan
* * *
La intoarcere, am aflat ca viitoarea manastire are si un site, dar cel mai mult m-am bucurat sa gasesc niste fotografii frumoase pe Flickr, realizate de Xtremist si de CSavules:
Foto: Xtremist
De fapt, manastirea se vede si pe Google Earth, daca stii unde sa cauti:
Et in Colelia ego 🙂
Andrei Oisteanu la “Cultura libre”
Diseara, sau – mai bine zis – un sfert de ceas inainte de miezul noptii, Andrei Oisteanu, Eugen Ciurtin si Mihai Neamtu, de la Asociatia Romana de Istorie a Religiilor sunt invitati la Cultura libre pe TVR1.
Zilele astea are loc la Bucuresti Congresul European de Istorie a Religiilor, eveniment care re-pune Romania pe harta acestei discipline. Spun “re-pune” pentru ca cel care a facut-o prima data a fost Mircea Eliade, romanul pe care-l sustin in Top 10 Mari Romani.
Diseara discutia va porni de la un fapt amutitor – in Romania nu exista o catedra de istorie a religiilor la nici una dintre universitatile de stat sau particulare. Mai departe vom incerca sa aflam ce se poate face pentru ca mostenirea celui mai important roman din afara granitelor tarii sa fie cunoscuta si multiplicata si la noi in tara.
Jos din cui de-acum, oglinda!
“Mari Romani” e un program de televiziune. Si inca unul care face audienta. In caz ca nu stiati sau va faceti ca ati uitat, cultura nu face rating pe televizor.
TVR Cultural are o audienta de nisa, iar emisiunile culturale de pe canalul 1 abia salta peste unu-doua puncte de rating. De altfel, din toamna, au fost, la rindul lor, saltate in grila putintel inainte de miezul noptii, asa ca probabil ca si punctul acela de rating se va subtia pina la semi-punct. Citiva dintre d-voastra o sa spuneti ca e revoltator. Acelasi lucru l-am spus si eu la aflarea vestii.
Foto: Mirelamiada
Apoi mi-am amintit o vorba care circula prin redactii si prin lumea media pe vremea cind Tudor Giurgiu tocmai fusese uns presedinte la TVR. Tot felul de “spirite lucide” ii urau numai de bine, dar nu uitau sa mentioneze ca ii va fi greu sa-l depaseasca pe Valentin Nicolau, care fusese “totusi un bun manager”, adica crescuse profitul televiziunii de citeva ori de la preluarea mandatului.
“Totusi”, adica in ciuda scandalurile legate de obiectivitatea stirilor TVR si cacealmaua programelor electorale, toate patronate de fostul presedinte-director general. Acestea contau acum mai putin – Valentin Nicolau era brusc judecat dupa profitul pe care-l adusese institutiei.
Cred ca va dati bine seama ca avem aici de-a face cu o duplicitate. Pentru ca, pe de o parte, cerem televiziunii publice sa-si asume rolul educativ si sa promoveze cultura si, pe de alta parte, judecam performanta echipei manageriale dupa profit, adica, in cele din urma, dupa rating.
Un caz similar de duplicitate exista in invatamintul preuniversitar acum citiva ani: pe de o parte, se cerea scolii sa formeze gindirea critica, pe de alta parte, criteriul de evaluare la examenele de admitere la facultate era capacitatea de memorare a informatiilor. Rezultatul, desigur, a fost ca profesorii “buni” de liceu scoteau pe portile scolii mini hard-disk-uri, care luau cu brio examenele de admitere, dar stirneau apoi comentariile intristate ale profesorilor universitari: bobocii nu gindeau aproape deloc.
Foto: Mirelamiada
Televiziunea publica va face profit, daca asa o cere poporul
Nu cred, prin urmare, ca avem dreptate sa ne lamentam cu privire la ponderea, calitatea si orele de difuzare a emisiunilor culturale atita vreme cit evaluam televiziunea publica asemenea unui post comercial si ii reprosam frecvent colectarea taxei tv (ca si cum n-ar putea sa se intretina doar din publicitate). Televiziunea publica va face profit, daca asa o cere poporul. Si nu-mi fac nici o iluzie ca acesta va fi criteriul de evaluare in Parlament a lui Tudor Giurgiu, si nu calitatea productiilor culturale pe durata mandatului sau.
In aceste conditii nu tocmai favorabile unei explozii culturale pe micul ecran, emisiunile care reusesc sa impace cultura cu rating-ul sint absolut meritorii. “Lumea citeste” si “Mari Romani” sint astfel de productii. Reteta fiecareia a imprumutat citeva ingrediente din compozitia emisiunilor de mare popularitate (natia musca iute daca i-arunci dive si topuri), insa i-a turnat pe deasupra telespectatorului cultura cit cuprinde.
Daca in cazul emisiunii lui Ioan T. Morar cistigul e evident, sint constient ca, in cazul campaniei “Mari Romani”, ideea e inca disputabila intrucit partea cea mai consistenta a campaniei abia urmeaza sa se difuzeze. E vorba despre cele 10 documentare si dezbateri dedicate primilor 10 clasati. Dar chiar si fara acestea, cistigul poate fi contabilizat in numarul dezbaterilor difuzate de la inceputul campaniei in prime time. Aproape de fiecare data in discutie au fost puse valorile romanilor, iar faptul ca un astfel de exercitiu de igiena nationala a facut rating mie mi se pare un succes in sine. Sigur ca astfel de dezbateri nu pot si nu trebuie sa inlocuiasca emisiunile culturale, dar demersul lor este tot unul cultural si, prin ricoseu in punctele de rating, unul formativ.
Austeritatea s-a facut simtita in cazul documentarelor
Pentru ca la noi este mereu loc de “mai bine” si mai ales de “mai ieftin”, s-a sugerat ca bugetul campaniei ar fi prea generos. Pe de o parte, nu ma pot opri sa nu constat ipocrizia celui care vrea ca televiziunea sa fie si grasa, si frumoasa, si devreme-acasa, si eftina, nene, daca se poate. Pe de alta parte, din perspectiva unuia implicat in realizarea documentarului despre Eliade, ideea subtierii bugetului mi se pare de-a dreptul rauvoitoare. Austeritatea s-a facut deja simtita in reducerea formatului BBC de la 50 la 30 de minute. Cu un buget mai mic, am fi ajuns probabil la pastile de 15 minute, numai bune de multumit departamentul financiar-contabil.
N-as vrea sa se creada ca sint un fan neconditionat al campaniei. Dar cred ca ea a fost criticata prea mult ca un program de educatie nationala si prea putin ca un program de televiziune. N-au fost deloc ferme vocile care sa critice identitatea vizuala, cam trista, a campaniei (de la logo la scenografia studioului), website-ul sarac si prafuit, timpii de productie (30 de zile de la licitarea documentarelor la predarea lor) si multe alte lucruri care se pot reprosa unui program de televiziune.
In ce priveste contestarea sistemului de votare si a topului obtinut, lupta mi s-a parut fara cauza atita vreme cit nu s-a sugerat o solutie. Sigur ca blocarea IP-ului si unicitatea numarului de telefon ar fi fost o solutie, dar ce te faci daca fanaticii ar fi trimis tone de scrisori pe adresa televiziunii? Genul acesta de precautii nu-si au locul intr-un concurs de televiziune. Parafrazindu-l pe Brecht, o sa le sugerez intelectualilor dezamagiti de rezultatele campaniei “Mari Romani” o solutie mai practica: ce-ar fi sa se dizolve poporul si sa se aleaga un altul?
:: text: Suplimentul de cultura
:: imagini: Mirelamiada
Citeste tot dosarul despre campania “Mari romani”, publicat de Suplimentul de cultura:
:: prima parte
:: partea a doua
Cultura e libre din nou pe TVR1
“Cultura libre” reincepe diseara pe TVR1, la 23:45.
I-am invitat pe Mihaela Miroiu, de la SNSPA, si pe Liviu Mihaiu, cel rau, rau de tot, sa discutam despre intelectualii romani fata cu turnatoria.
Cateva detalii pe weblog-ul emisiunii, www.culturalibre.ro.
O sa incercam sa aducem in discutie, pentru comparatie, si cazul Gunter Grass. Mai jos, cateva puncte de plecare, selectate de Dan Barbulescu din presa internationala:
Avea 17 ani. Si restul vietii sale nu conteaza? intreaba Saramago. Cred ca a fost o atitudine ipocrita din partea a multi oameni care nu-si sondeaza propria constiinta. Multi oameni vor sa gaseasca partile vulnerabile ale personalitatilor influente […] si consider ca insinuarea potrivit careia Grass a facut publica marturisirea din ratiuni de promovare a cartii sale este infama si nedemna.
Jose Saramago
Le Devoir, Québec – 21 august 2006
Nu inteleg proportiile exagerate pe care le-au generat in lume aceste dezvaluiri. Afecteaza ele opera lui Günter Grass? Nu!
[…]In civilizatia spectacolului in care traim, acest scandal, care pare enorm azi, va fi inlocuit de un altul, apoi uitat. Nu sint surprins ca Grass si-a ascuns apartenenta la trupele de elita naziste. De ce a tacut? Pur si simplu pentru ca i-a fost rusine si pentru ca a regretat cu siguranta ca a imbracat acea uniforma.Mario Vargas Llosa
El País, 27 august
Grass si-a petrecut viata de adult opunindu-se ideilor pe care le imbratisa pe vremea cind era copil, fapt care in sine e un act de curaj. Mi-e prieten si n-am de gind sa schimb asta
Salman Rushdie
BBC
“Marfa” pe Realitatea TV
Ieri m-a chemat Ana Maria Caia sa filmez un pilot al emisiunii “Marfa”, pe care o modereaza Dragos Bucur pe Realitatea TV. Inca nu se stie cand se va difuza. Tema editiei: weblog-urile. Au mai fost Iulian Comanescu, blogger-ul de pe Hotnews, Bradut Ulmanu, profu care face www.jurnalismonline.ro, Lulutza, o fata care scrie pe blog ca sa-si faca animalul de casa celebru, si Florin, de la Hi-Q, al carui blog il stiam deja. Mi-a placut ca seamana mai mult cu personajul care scrie pe blog decat cu solistul Hi-Q. Way 2 go.
Am filmat pe Casa Scanteii si a fost foarte haios cand Dragos a intrebat-o pe Lulutza daca ea se considera “underground”. Nu stiu cat de mainstream ne simteam cu totii, dar eram cu siguranta foarte upperground…