10 dolari pe oră din cerşit

Simona TacheSimona Tache (Academia Caţavencu) a vrut să verifice din mai multe surse ştirea cu cerşetorul milionar. Aşa că s-a scos singură la produs, învineţită, costumată şi cu o pancardă de nerefuzat: “DEO SAPTAMANA MANANC DECAT BATAE”. Sursele n-au avut suflet de piatră şi i-au dat.

Intrată prea bine în rol, Simona a intrat chiar în competiţie cu o cerşetoare cu ştate vechi. Detaliile savuroase şi filmuleţul păţaniei le găsiţi aici. La final, Simona a făcut cam 10 dolari într-o singură oră. Eu unul mă întreb cum va digera mâine această ştire d-l Vântu. Ştiindu-l om de afaceri serios, nu-l pot bănui că aruncă atâţia bani pe fundul unui jurnalist. Şi ce te faci dacă prind academicienii gustul cerşitului? Că omul, dacă s-a învăţat o dată cu binele, nu-l mai lasă chiar aşa uşor…

:: foto: Academia Caţavencu

Jocul cu focul

Acum un an şi jumătate, la o petrecere de Anul Nou organizată de nişte copii goa la Sovata, am pus prima dată mâna pe nişte poi-uri artizanale, pe care n-am mai vrut să le las din mână toată noaptea (eram şi după un foarte recent accident de maşină, poi-urile ca metodă de relaxare au picat la fix).

:: foto: Paul Diaconu
Continue reading…

Melodia săptămânii

trecute se auzea la radio joi după-amiaza. Eu rulam cu viteză regulamentară pe Eminescu şi vorbeam la telefon cu Alexandra. După ploaia de stele, am căutat-o pe Trilulilu şi, evident, am găsit-o. De atunci o ascult oarecum în exces. Îi dau drumul aici în speranţa că mă va lăsa:
[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/PIRATUL/029a766e2fce69[/trilu-audio]

Privitul în stele

ArtificiiVineri şi sâmbătă am mers să văd “cerul înstelat deasupra mea” la Festivalul Internaţional de Pirotehnie regizat de Mihaela Rădulescu. Mărturisesc că am mers puţin încrezător în efectul focurilor de artificii, dar după prima seară devenisem deja fan.

E ceva inexplicabil în spectacolul ceresc, care te emoţionează, te face să te bucuri pentru fiecare “tablou” reuşit, să tresari la fiecare nouă culoare sau contur care se profilează pe cer, să râzi ca un copil împreună cu toată mulţimea sau să simţi fluturi în stomac la fiecare nouă tragere.

:: foto: Realitatea.net
Continue reading…

La romu lăudat

Amaro DelAm fost joi la concertul Damian Drăghici la Arenele Romane. Am mers mai mult pentru Amaro Del (foto), care cântau în deschidere. Sunt ţiganii mei preferaţi după Kaly Jag. Până la urmă i-am ratat pentru că am ajuns prea târziu, dar n-am ratat, de fapt, mare lucru, pentru că sonorizarea a fost sub orice critică.

Continue reading…

Primul eşec cu somnul polifazic

Încerc de-o lună să-mi fac câteva zile libere în agendă ca să mă apuc de un program de somn polifazic. Nu chiar de programul polifazic clasic (20 min de somn la fiecare 4 ore – echihexifazic, mai precis), supranumit “Uberman”, ci de versiunea “Everyman”: un somn de 3 ore în fiecare noapte şi 3 reprize de somn de câte 20 de minute în timpul zilei.

Am încercat vineri de unul singur, dar am abandonat repede. Nu eram pregătit nici fizic, nici psihic. Zilele astea am nişte angajamente publice la care n-ar fi potrivit să apar cu ochii vineţi, aşa că am amânat noua încercare pentru miercuri, când sper să mi se alăture şi Emi. Şi poate şi Bogdan, dacă-şi revine aşa de repede după accidentul de bicicletă (Bogdan a mai experimentat cu “Uberman” acum doi ani).

Continue reading…

Cartea Dunării Albastre

Duminica trecută am sărbătorit Ziua Internaţională a Dunării la Muzeul Ţăranului Român, unde am lansat la apă o nouă disciplină opţională şi un nou suport de curs: Cartea Dunării Albastre, manualul elevului şi manualul profesorului.

(* Costel Popa, Sulfina Barbu, Mugurel Rădulescu, însumi eu, Victor Ponta)

La Şcoala Satului, din cadrul expunerii de la Muzeul Ţăranului Român, oamenii mari au luat loc în bănci, iar patru eleve din Drobeta – Turnu Severin au susţinut o lecţie deschisă despre Dunăre.

Continue reading…

Fără titlu

Irina NicolauEram la Manchester, aterizat de dimineaţă într-o clădire de birouri, zgomotoasă ca o fabrică şi primitoare ca un azil. Terminasem mai multe întâlniri cu oameni pe care nu-i cunoşteam, era aproape 6 şi gulerele albe îşi părăsiseră celulele, în aşteptarea unei zile mai bune. L-am întrebat pe Ian, tipul care se ocupase de mine şi singurul pe care-l cunoşteam de câteva zile, dacă are program pentru seară. Avea. În familie. Hala zăcea tristă şi goală. De pe fereastră, oraşul mă îmbia cu profile industriale, cu gri murdar şi cu negru cărămiziu. N-aveam nici un chef să merg spre “casă” – o fostă uzină transformată hidos şi impropriu în hotel.

Continue reading…

Recomandat 100%

Garantat 100%În după-amiaza asta, la 5 pm, TVR1 difuzează o ediţie specială Garantat 100% dedicată proiectului de voluntariat Verde003. Cătălin Ştefănescu a invitat în studio reprezentanţi ai MaiMultVerde, Tăşuleasa Social, Coca-Cola Hellenic şi pe Radu Naum, unul dintre prietenii proiectului.

Înregistrarea emisiunii o găsiţi pe maimultverde.ro.

Detalii despre cum au strâns 2000 de voluntari 70 de tone de gunoi de pe malurile râurilor din Moldova:

http://cutărică.cutărescu

Adunarea generala a ICANN, organizatia care gestioneaza numele de domenii internet, a decis astazi, la Paris, ca orice cuvint sau combinatie de litere poate deveni domeniu de internet (exemple: .popescu, .dragoste, .bucuresti sau .urziceni).

sursa: Hotnews