Cei care cred, asemenea lui Razvan, ca Tudor Giurgiu e cel mai bun lucru care i s-a intamplat in ultimul timp TVR-ului, pot semna o petitie initiata de mai multi oameni de media, si intitulata Replica la o executie.

Cititi aici scrisoarea transmisa de Tudor Giurgiu acum cateva zile mai multor cotidiene, precum si actualilor si fostilor colaboratori ai TVR. Reiau mai jos doar finalul:

O posibilă concluzie personală dupa evenimentele ultimelor săptămîni e că „undeva” nu se doreşte ca TVR să fie o companie de media stabilă şi puternică. Exista o sensibilă dorinţă de a lăsa lucrurile aşa cum sînt (sau cum au fost), atît organizaţional cît şi din perspectiva mizelor pe care TVR trebuie să le joace. Nu există din păcate conştiinţa că televiziunea publică trebuie sprijinită şi nu „îngropată” funcţie de diverse interese politice sau concurenţiale. Sprijinul e necesar mai ales acum cînd, o spun cu toată fermitatea, în ultimul an oferta de programe TVR s-a apropiat foarte mult de ce trebuie sa ofere un adevărat serviciu public de televiziune. Mai avem mult de lucru dar ştim ce e de făcut; în plus, vom începe o reformă organizaţională inevitabilă avînd ca scop eficientizarea modului în care se lucrează azi în TVR.

Vintilă Mihăilescu îmi scria acum cîteva zile: „Îţi urez rezistenţă multă sau renunţare rapidă…”

Merg pe prima variantă.

In scrisoare, Tudor ne ruga un lucru, pe cei care am colaborat si pe cei care inca mai colaboreaza cu TVR-ul:

Mă deranjează că imaginea mi-e maculată aproape zilnic de oameni puşi să scrie la comandă de cei care vor să-mi arate că pot fi uşor pus la zid si executat cu aceleaşi arme aplicate şi împotriva altora. Mă enervează că hoţii strigă „Prindeţi hoţul!”. Lucian Pintilie numea toate astea „mizerii administrative”.
Tocmai pentru că vreau să ies din ele şi să nu dau satisfacţie celor care se bucură că Giurgiu a intrat, vezi-Doamne, la apă, ii voi ruga pe toţi cei care au cîştigat proiecte, licitaţii, concursuri, finanţări în TVR pe perioada acestui mandat să spună dacă au avut parte de condiţionări, obligaţii, compensaţii pentru alte servicii, dacă le-a cerut Giurgiu „dreptul” sau nu. Dacă am primit eu bani şi de la cine. Aş vrea să merg pînă la capăt şi să le cer acelaşi lucru şi celor care nu au putut intra în „sistemul TVR” înainte de vara lui 2005. Să spună dacă au avut parte de condiţionări, dacă li s-a cerut „ceva” şi de către cine.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare. Pentru “Puncte pe arta lumii”, prima emisiune moderata pe TVR1, am fost chemat la un casting. Desi Tudor era deja PDG, nu l-am sunat si n-a aflat de emisiune decat dupa ce a vazut prima editie (din cauza sistemului pe care Tudor incearca sa-l reformeze, nu s-a mai produs un pilot, emisiunea a intrat direct pe post).

A intervenit tocmai pentru ca productia arata jalnic. Dar nu m-a sunat pe mine, a vorbit cu directorul de canal, cu producatorul delegat si cu producatorul emisiunii. A cerut imbunatatiri si a fixat un termen pentru ca ele sa aiba loc.

Cat timp s-a difuzat “Puncte pe arta lumii”, l-am sunat o singura data, cand l-am rugat sa schimbe regizorul de emisie, care nu-si facea treaba, incurca pe toata lumea si reusea sa distruga vizual tot ceea ce producatoarea se chinuia sa faca bun in emisiune. Cei din echipa mi-au spus ca-si vor atrage piaza rea asupra lor daca vor cere acest lucru pentru ca regizorul avea “spate”. Tudor vazuse emisiunea si, fiind din bransa, stia mai bine decat mine despre ce era vorba. Noua regizoare a reusit sa faca dintr-un decor foarte teveristic ceva mult mai ofertant vizual. Emisiunea a fost un succes pana la capat, ultimele patru rating-uri au fost 1.4, 2, 1.8, 2.2 (pentru comparatie, Prim-Planul, care e de actualitate si in prime-time, face un rating in jur de 4).

“Cultura libre” a fost propusa la solicitarea fostului director al TVR1, Irina Radu, si, pana sa primeasca avizul lui Tudor, a trecut si pe la coordonatorul editorial. Tudor a organizat doar o sedinta la inceput si a spus: “pe hartie suna bine, vreau sa vad ce reusiti sa faceti din toate astea”. A mai spus ca el nu vede rostul muzicantilor, dar ca asta e doar parerea lui. Emisiunea a fost produsa in formatul propus si a intrunit aprecierile lui Andrei Plesu (Dilema Veche), Miron Radu-Paraschivescu (Evenimentul Zilei, nu, nu scriam pe vremea aia la EvZ :), Alin Ionescu (Cotidianul), Eugen Ciurtin (Revista 22), Cristian Geambasu (Gazeta sporturilor).

Nu l-am sunat pe Tudor nici cand emisiunea a fost mutata la 12 noaptea fara un sfert, nici cand au aparut frictiuni cu producatorul emisiunii, nici cand mi-am petrecut zile intregi prin TVR plimband dosarele colaboratorilor pentru plata, “facand frumos” pentru cele 12 semnaturi pe care trebuie sa le poarte un contract sau rezolvand confictele dintre diverse departamente. Am apreciat intotdeauna mai mult relatia personala cu Tudor, decat inlesnirile administrative pe care o astfel de relatie mi le putea aduce. De altfel, Tudor s-a purtat ca un profesionist pana la capatul colaborarii mele cu TVR-ul.

“Cultura libre” a disparut din doua motive. Relatia cu producatorul emisiunii s-a deteriorat dincolo de orice posibilitate de reparatie. Nici eu nu m-am putut adapta stilului de lucru din TVR (emisiunea nu era o co-productie, ci era integral produsa de TVR) si nici n-am avut prea multa intelegere pentru procedurile cronofage pe care colegii mei erau obligati sa le urmeze, nici ei n-au reactionat intotdeauna asa cum mi-as fi dorit, adaptandu-se ritmului de lucru pe care incercam sa-l imprim echipei. Cu “Salvati Delta” si noua scoala pe cap, timpul si resursele mele de diplomatie s-au epuizat drastic. Au aparut frictiunile, reprosurile si scandalurile. In toamna, obisnuiam sa spun ca, desi televiziunea reprezinta 20% din ceea ce fac, 80% din stress imi vine din televiziune.

In al doilea rand, o editie realizata foarte prost, care nu respecta minimele conditii de impartialitate jurnalistica, nu a fost difuzata, la decizia directa a lui Tudor. El si-a asumat atunci decizia de a nu-si lasa proprii angajati sa fie jigniti de afirmatiile celor doi invitati care lucrau la o televiziune particulara si in fata carora si eu m-am desolidarizat de TVR, un lucru care nu-mi face cinste si pe care-l regret.

In urma unei sedinte furtunoase, in care Tudor mi-a reprosat ce era de reprosat, am inteles unde gresisem si mi-am asumat integral vina. Cei doi invitati erau
Robert Turcescu si Mihai Tatulici. Robert a strigat, cum era de asteptat, “Cenzura la TVR!”. Aveti aici singurul cotidian care a preluat stirea (numai in editia online), intrucat pozitia mea nu a lasat mica bomba artizanala sa faca prea mult zgomot. Ar fi fost comod sa ma raliez pozitiei lui Robert si sa acuz cenzura din TVR, dar am inteles pozitia lui Tudor si mi-ar fi parut rau ca primul presedinte al TVR care a eliminat cenzura si telefoanele scurte sa fie victima unui scandal pe care nu-l merita. Repet, principala grija a lui Tudor a fost fata de proprii angajati. Desi nenumarati oameni din conducere i-au sugerat sa aprobe emisia, a fost ferm si si-a asumat riscul. Cred si acum ca a fost decizia cea buna.

I-am spus atunci lui Tudor si jurnalistilor care au sunat sa ceara comentarii ca nu eu sunt in pozitia de a-mi da demisia, cum dorea Robert si cum pripit declarasem si eu in emisiunea cu pricina, ci ca TVR e in pozitia de a renunta la colaborarea cu mine, in urma acestui scandal aparut din vina mea. Dupa cum stiti, emisiunea nu se mai produce din ianuarie. In locul lui Tudor, as fi facut la fel. Sanctiunile fac bine intr-o institutie molesita de demonul laissez-faire-ului. Eu am invatat o lectie din asta, sper ca si echipa emisiunii a facut-o.

Ulterior, am propus un format nou pentru TVR2, care n-a intrunit acceptul editorilor coordonatori. Tudor mi-a spus franc acest lucru si, din nou, am apreciat modul in care intelege sa ia deciziile editoriale. L-am intrebat pe el ce se aude cu emisiunea tocmai pentru ca raspunsul pe cale oficiala intarzia sa soseasca. Si-a cerut scuze in numele colegilor pentru problemele de comunicare si mi-a spus ce decizie s-a luat. A fost maximul de trafic de influenta pe care l-am comis in TVR.

Am povestit toate lucrurile astea pentru ca, iata, am fost in ambele situatii de care vorbeste Tudor: am avut productii acceptate de TVR, am avut un “conflict de munca” cu TVR-ul si am avut productii care au fost refuzate. Daca inca nu s-a inteles, subliniez ca in nici unul dintre aceste cazuri nu am oferit si nu mi s-a cerut spaga. Au fost urmate procedurile normale de decizie intr-o institutie publica. Atat “Puncte pe arta lumii”, cat si “Cultura libre” au fost exemple despre cum se pot face emisiuni culturale de calitate pe postul public, dar nici una nu a fost produsa la comanda lui Tudor ori fara girul colectivului editorial. Cand am adus prejudicii canalului dintr-o greseala de realizare, Tudor nu s-a sfiit sa ia decizia corecta si sa intrerupa colaborarea cu mine. Cand noul format nu a trecut de colectivul editorial, Tudor nu a insistat ca emisiunea sa fie, totusi, produsa.

Sunt lucruri pentru care cred ca mandatul lui la conducerea televiziunii este o sansa pentru postul public. Sper ca nu va iesi foarte sifonat din infruntarea cu resentimentarii, nostalgicii erei Nicolau si “restauratorii” de ocazie. Nu ma indoiesc ca, daca va fi lasat sa-si faca treaba, TVR va arata, la incheierea acestui mandat, mult mai bine decat se prezenta acum doi ani. Si asta, sunt convins, se va vedea si pe micul ecran.

Am semnat impotriva executiei la care este supus Tudor zilele astea, nu doar pentru ca am incredere in reforma pornita la TVR, dar si pentru ca imi displac executiile publice. Comisarii care pun in act miscarile de salvare publica, cei care vor sa ne salveze de Tudor Giurgiu, de Mona Musca, de Monica Macovei (iertata fie-mi alaturarea, e nefireasca, dar in toate cazurile e vorba de aceeasi marota a “salvarii”), sunt un fel de virus al imunodeficientei democratice. Orice proces de reforma are suisurile si coborasurile sale, dar Cassandrele care arata mereu cu degetul prapastia nu reusesc sa faca altceva decat sa ne aduca mai aproape de ea.

Cred ca Tudor Giurgiu are nevoie de putin ajutor. Sunt curios sa vad cui are sa-i pese de asta.