Dupa lansarea emisiunii “Linia verde”, Mihaela Radulescu a fost surprinsa de un fotoreporter de la Can Can purtand tricoul cu textul “Bucurenci forever green”. Sub stirea de prima pagina, “Mihaela Radulescu, din nou bruneta”, se ascundea un promo inofensiv al emisiunii de mediu care se difuzeaza in fiecare marti la 2120 pe TVR1.
Senzationala stire poate fi citita aici.
Voluntariatul in Romania e un instrument cu doua taisuri. Folosit cu cap, el face bine si voluntarului si organizatiei pentru care acesta lucreaza.
Folosit doar de dragul numelui, voluntariatul e un consumator ilicit de resurse. De aceea el se si potriveste atat de bine oamenilor si organizatiilor care au timp de pierdut sau bani de aruncat pe geam.
Primesc frecvent oferte de voluntariat din partea oamenilor care se gandesc doar la ce au ei de oferit, nu si la ce nevoi are organizatie unde vor sa lucreze. Am refuzat mereu aceste oferte pentru ca nu cred ca munca platita poate fi inlocuita cu activitatea unor someri binevoitori. Cine munceste pe degeaba munceste prost si de aceea nu cred ca o armata de voluntari va face vreodata proiectele pe care le pot face 10 oameni bine platiti.
Adevaratul voluntar nu munceste niciodata pe degeaba: el munceste pentru a castiga experienta sau pentru o satisfactie morala legata de o cauza in care crede. Satisfactia asta nu tine, insa, de foame, asa ca nu cred in angajamentele nobile care depasesc perioada unui concediu platit.
Ar trebui sa ne gasim cu totii timp sa plantam un copac, sa curatam un petec de natura (www.tabaradecuratenie.ro), sa facem o vizita unui camin de batrani sau sa-i facem o bucurie unui copil caruia societatea nu i-a rezervat prea multe sanse. Raspandirea acestui gen de voluntariat la nivelul tuturor claselor sociale, indiferent de varsta, este un semn de sanatate al societatii si al economiei. Nu in ultimul rand, el vorbeste despre bunatatea unui popor, care nu se masoara (decat, poate, in estul Europei) in numarul de acatiste pe cap de locuitor.
Voluntariatul de lunga durata, cel care urmareste acumularea unei experiente de munca, trebuie sa se potriveasca precis cu un anumit moment de timp in viata voluntarului si in cea a organizatiei. Primului trebuie ca experienta castigata sa-i foloseasca cu adevarat in planul de viata pe care si l-a asumat, iar organizatia trebuie sa poata oferi cu adevarat o calificare. Simpla nevoie ca cineva sa plimbe dosare fara a fi platit n-ar trebui luata in calcul.
Sa lucrezi ca voluntar la o organizatie abia infiintata sau cu vechime mai mica de un an mi se pare o copilarie. Si mai stupid mi se pare sa vrei sa te angajezi cateva luni voluntar atata vreme cat ai deja un inceput de cariera in spate, doar pentru ca te-ai saturat de stress-ul, frustrarile si solicitarile unui serviciu platit si vrei sa incerci „ceva mai flexibil”.
Din punctul meu de vedere, un post de voluntar nu poate fi asumat pe mai putin de 3 luni, dar nici pe mai mult de un an, si nu implica nici un fel de flexibilitate in plus fata de posturile platite. Mi se pare firesc sa se negocieze un program de munca flexibil, daca voluntarul urmeaza studii universitare, dar nu vad de ce, doar pentru ca nu primeste salariu, ar trebui sa poata veni cand vrea la serviciu sau si-ar putea lua concediu neanuntat.
Daca organizatia unde voluntarul vrea sa lucreze are cu adevarat ceva de oferit, conditiile in care se ofera voluntariatul trebuie sa fie aceleasi cu cele oferite angajatilor fie si numai pentru a-i putea selecta pe candidatii suficient de motivati.
In fine, regula de aur a voluntarului care vrea sa castige experienta ar trebui sa fie aceea de a nu raspunde decat ofertelor explicite din partea organizatiilor. Munca nesolicitata, ca si munca pe degeaba, nu serveste nimanui.
Munca de dragul muncii nu te va face nici mai liber, nici mai nobil si cu siguranta nici mai destept.
:: text: EvZ
Am fost joi seara cu Liviu Mihaiu la Robert Turcescu sa discutam despre Delta Dunarii. Inregistrarea poate fi vazuta aici.
Prefectului de Tulcea, Chirica Lefter, un mai vechi fan al Asociatiei “Salvati Delta – AC”, nu i-a picat bine discutia si s-a s-a trezit vorbind azi dimineata in Colegiul Prefectural despre niste interese de afaceri pe care le-as avea, impreuna cu Liviu Mihaiu, prin Delta:
“Vin tot felul de destepti de prin Bucuresti care vin în Delta doar atunci când e vara si e frumos si îsi dau cu parerea despre ce trebuie facut în Delta Dunarii. Liviu Mihaiu si Bucurenci îsi imagineaza ca vin aici si ne deschid ochii pentru ca noi nu stim ce sa facem în Delta Dunarii.
Sunt foarte mari interese cu terenurile din Delta Dunarii, sunt foarte mari interese cu zonele de pescuit sau de turism si multi vor sa puna mâna pe aceste terenuri, multi vor sa concesioneze acele zone, sub sloganul «Salvam Delta».”
Am hotarat, impreuna cu Liviu, sa nu continuam duelul verbal cu prefectul de Tulcea, dar credem ca asemenea declaratii aduc prejudicii Asociatiei “Salvati Delta – AC”, afectandu-i credibilitatea in fata publicului si a sponsorilor. Asa ca Asociatia il va chema in instanta pe prefect pentru a-si recupera aceste prejudicii.
Din trecutul glorios al declaratiilor prefectului Chirica mai amintesc una de pomina:
“Vrea sa vina un investitor sa faca o centrala eoliana si nu poate pentru ca pe acolo trec nu stiu ce pasari.
Altcineva vrea sa faca o exploatare miniera, o cariera de piatra si nu poate ca pe acolo trece nu stiu ce balaur dobrogean.
Voi face o interventie la Guvern pe aceasta chestiune. Eu am in minte mai bine decat multi ce inseamna conceptul de eco-dezvoltare si nu putem sa blocam judetul Tulcea cu tot felul de fantezii ale unora.
Asteptam sa vina americanii sa ne vada flamanzi si goi si sa spunem ca noi locuim in rezervatie…”
Din pacate balaurul dobrogean n-are calitate procesuala in Romania. Asociatia “Salvati Delta – AC” o duce mai bine din acest punct de vedere. La cremenal, stimabile, la cremenal!
Pe noul site Catavencu, Liviu Mihaiu si-a reluat blogul inceput mai demult pe Guerrilla, cu un post “De ce iubim sponsorelele”:
Cineva, cred ca o studenta, m-a intrebat cam asa: Cum se face ca aveti sponsor la SDD-AC pe Energy Holding asupra caruia ati derulat anchete prin ziar?
Pai, se poate, ca are exercitiu pe aceasta speta Catavencu: nu e prima data cind saptaminalul vostru preferat “ia de la bogati si scrie pentru saraci“. Cazul Energy Holding n-a fost singururul in istoria Academiei Catavencu, totu-i sa te tina coaiele si sa nu opresti anchetele despre… asa cum fac altii cind soseste calupul de cashcapub. Noi n-am amestecat lucrurile niciodata si i-am avertizat pe toti cei cu musca pe caciulata ca ziarul e una, publicitatea e alta.
Postul integral poate fi citit aici.
Diseara, la 2120, pe TVR1 se difuzeaza prima editie a emisiunii Linia verde, produsa de Sign Factor si sponsorizata de Energy Holding.
Azi la 11 am organizat un eveniment de lansare a emisiunii: mai multe vedete au adus cate un obiect care polueaza si de care vor sa scape de tot din Bucuresti, am pus obiectele intr-o caruta si am dus caruta la groapa de gunoi. Eu am adus un pachet de becuri de 100W si cateva pungi de supermarket.
Linia verde va fi difuzata pe perioada verii pe TVR1 in fiecare marti la 2120. Detalii despre prima editie aici.
Gianina Corondan a adus o bucata de bordura in semn de protest fata de lucrarile de infrastructura care au umplut Bucurestiul de praf, o sticla de PET si un pachet de tigari.
Mihaela Radulescu a venit cu o poseta Chanel dernier cri pe care a aruncat-o in caruta pentru ca “si-a dat seama ca lucrurile astea chiar sunt inutile si ca viata merita traita si pentru altceva”. Am vrut sa-i dam poseta inapoi la sfarsitul hapenning-ului, dar a insistat s-o lasam la groapa de gunoi unde, va jur, se mai afla si acum daca nu a recuperat-o vreun intreprinzator.
Liviu Mihaiu ne-a dovedit ca are si permis de condus caruta si a venit cu o bucata de azbociment, pentru ca “e si hidos si toxic”.
Lucian Mandruta a traversat Bucurestiul din Baneasa in Jilava pe bicicleta si ne-a adus praful care s-a adunat pe drum in plamanii lui.
Roy A. Maybud, vicepresedintele Energy Holding, ne-a aratat despre care praf e vorba: a adus cateva kilograme de praf adunat pe Soseaua Nordului, intr-una dintre cele mai bine cotate zone ale Bucurestiului.
Un cal si un vizitiu mai bogati vreme de doua ceasuri cu o bucata de bordura, cateva becuri si pungi, o sticla de plastic, un pachet de tigari, o placa de azbociment, cateva kilograme de praf si o poseta Chanel. Such is life…
Lumea crede ca in spatele miscarilor de tip „Salvati…” se ascunde inevitabil un interes pecuniar (afacerile lui Mihaiu din Delta) sau o ambitie politica (Mircea Toma presedinte), ca dom’ profesor si-a facut oenghe ca sa-si inmatriculeze masina adusa din Germania, ca oenghistii in scaune cu rotile sunt o fatada pentru schemele de spalare de bani si ca mafia iudeo-masonica finanteaza marsurile homosexualilor.
Oengheurile sunt o minoritate institutionala discriminata in Romania. Companiile le privesc cu neincredere, institutiile statului, de cele mai multe ori, cu dispret. Cand nu le suspecteaza de afaceri necurate, cei mai multi romani le ignora sau nu le conced nicio urma de eficienta.
Combaterea discriminarii e o lupta cu dublu sens. Asa cum Iacob s-a luptat cu ingerul ca sa se biruie pe sine, impotriva discriminarii trebuie sa lupti simultan cu arma corectiei si cu cea a introspectiei.
In orice discriminare e pus in joc un mit despre celalalt, dar orice mit porneste de la un sambure de adevar. Nu poti sa speri ca cineva isi va schimba radical parerea despre tine doar prin persuasiune, e nevoie de un efort constient de autoimbunatatire si abia acest efort poate spera sa fie convingator.
Lucrez deja de trei ani in societatea civila si pot sa spun ca nu mi-am schimbat decat o parte dintre parerile preconcepute pe care le aveam inainte sa aflu pe propria piele cu ce se mananca organizatiile neguvernamentale. Celelalte pareri au devenit intre timp opinii verificate, pe care nu sunt dispus sa mi le schimb pana la proba contrarie.
Am aflat ca o proportie insemnata dintre oenghisti sunt oameni care nu s-au putut integra rigorilor unui serviciu orientat spre profitabilitate si ca societatea civila a fost pentru ei un refugiu, nu un avanpost al societatii in ansamblul ei. Ca o groaza de bani publici sunt cheltuiti aiurea pe brosuri, postere si pe foi volante, fara ca nimeni sa masoare eficienta acestor metode de „constientizare”. Ca verbul „a constientiza” este folosit abuziv pentru a masca nestiinta, incompetenta sau tampenia crasa.
Ca oenghistii se aduna de prea multe ori ca sa planga impreuna decat ca sa rezolve probleme. Ca foarte putine oengheuri au o strategie anuala, ca si mai putine au o viziune de dezvoltare. Ca, odata semnat un contract de finantare cu o institutie publica, mai mult de o treime din resurse si mai mult de jumatate din atentia alocate proiectului se consuma in vederea „raportarii”, si nu a „implementarii”. Ca multi dintre oenghisti cred cu tarie in sfanta treime „directiva-cadru – obiectivul general – obiectivele specifice”, ca se inchina la icoana facatoare de minuni a rectificarii bugetare, ca pot recita la orice ora din zi si din noapte litania raportului narativ, dar ca nu stiu sa negocieze, sa se poarte sau macar sa se faca placuti.
Am scris toate lucrurile astea si am sa le mai spun de fiecare data cand am sa am ocazia pentru ca mi-am propus sa le exorcizez. Societatea civila nu e nici prost-crescuta, nici saraca, nici ilegitima. Dar trebuie sa invete sa-si trateze uscaturile si erorile cu acelasi aplomb cu care arata cu degetul uscaturile din administratia publica si erorile companiilor.
Tinerilor care, inainte de a-si fi rezolvat propria integrare in societate, isi propun sa se inroleze in societatea civila, le-as recomanda sa ia aminte la urmatorul banc. In metroul newyorkez, un cetatean de culoare citea Talmudul. Un batran binevoitor il bate pe umar si-i spune: „Tinere, nu ti-ajunge ca esti negru?”.
:: text: EvZ
De Ziua Dunarii, o campanie pe TVR1 si Realitatea TV, realizata de Asociatia “Salvati Delta – AC” impreuna cu Coca-Cola HBC, Ministerul Mediului si Comisia Internationala pentru protectia fluviului Dunarea.
Daca vreti clipurile pe mail, scrieti pe office@salvatidelta.ro
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6TajKRlaDJg]
Revista Tabu a facut un experiment: a imbracat o jurnalista in fuste tiganesti si a trimis-o sa se descurce in Bucuresti.
Ioana Hodoiu nu a invatat pe fuga cateva cuvinte tiganesti, nu a iesit cu camasa murdara si cu parul slinos, nu a pretins prin limbaj si atitudine ca ar avea trei clase.
Fotografii de Cristi Petrescu.
:: Fotografii si slide-uri preluate cu amabila permisiune a revistei Tabu.
“Un numar de 26 de persoane, intre care si Nichita Stanescu, au fost arestate in cursul serii de marti in urma unei actiuni de combatare a consumului de alcool.
Operatiunea de anihilare a grupului infractional ETERUL s-a derulat pe o perioada de 6 luni sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism.
Acest grup infractional distribuia mai multe categorii de droguri (votca, bere si vin), fiind principalul furnizor de bauturi alcoolice in mai multe cercuri de scriitori.
La domiciliile celor perchezitionati au fost gasite 10 pahare de votca, mai multe sticle cu vin si bere, o pusca de vanatoare si importante sume de bani.
La domiciliul unei alte persoane din grup a fost gasita o masina de scris care era folosita chiar in momentul descinderii.”
Am parafrazat stirea aparuta pe Hotnews in legatura cu a doua arestare a lui Tudor Sisu, unul dintre cei doi solisti ai trupei La Familia. M-am gandit ca, schimband ce e de schimbat, va deveni mai clar absurdul tragic al solutiei „puscarie pentru consum de droguri”.
E la fel de absurd ca si cum am incerca sa tratam persoanele cu deficiente locomotorii trimitandu-le dupa gratii. De altfel, n-au trecut decat 17 ani de cand in Romania functionau azile-puscarii pentru „handicapati”, iar cele pentru persoanele cu deficiente mintale sunt desfiintate abia acum.
O sa-mi spuneti ca acolo avem de-a face cu probleme din nastere, iar in cazul drogurilor cu o problema dobandita. Imaginati-va atunci ca Procuratura s-ar sesiza in cazul fiecarui diagnostic de cancer pulmonar si, daca s-ar dovedi ca pacientul a fost fumator, tratamentul ar urma sa se faca in arest preventiv. Fumator, din cate stiu, nu s-a nascut nimeni.
In 2003, Sisu a primit o condamnare de 3 ani pentru consum de droguri. A fost eliberat dupa 2 ani si a lansat imediat, impreuna cu Puya, colegul sau, un album-protest fata de sistemul judiciar din Romania, aceasta menghina in care destinele unor tineri cu probleme sunt prinse nediferentiat alaturi de cele ale violatorilor, ale talharilor si ale ucigasilor.
La 6 luni dupa eliberare, Sisu e arestat din nou, de aceasta data pentru trafic. Dupa un an, o prima instanta hotaraste judecarea tuturor celor 16 inculpati in stare de libertate, dar la recursul de saptamana trecuta Curtea de Apel decide ca doar Sisu trebuie sa ramana in puscarie. Procurorul a sustinut ca punerea in libertate a lui Sisu prezinta pericol social intrucat textele interpretate de solist sunt „anti-sistem”.
Nu e treaba mea sa judec daca acuzatia de trafic e reala sau nu. Pot doar sa constat ca, din punctul de vedere al justitiei, Sisu a intrat in puscarie „consumator” si a sfarsit „traficant”. si atunci ma intreb daca nu ar fi drept ca judecatorul care l-a trimis prima oara pe Sisu dupa gratii, impreuna cu directorii penitenciarelor unde Sisu a executat 2 ani din pedeapsa, sa fie tinuti si ei in arest preventiv?
Sau crede Onorata Instanta ca „textele anti-sistem” prezinta mai mult pericol social decat mutilarea unui destin?
:: text: EvZ
:: foto: La Familia
Ultima zi cu SisuDaca vrei ca in Romania sa fie interzis mineritul cu cianuri, poti semna aici o initiativa legislativa si-i poti trimite un mesaj deputatului care te reprezinta in Parlament.
Mineritul cu cianuri este una dintre cele mai murdare industrii din lume. Printre efectele pe termen lung se numara poluarea cursurilor de apa si a panzei freatice, distrugerea vietii acvatice a raurilor si otravirea unor specii de pasari. Otravirea cronica afecteaza pe termen lung reproducerea si dezvoltarea pestilor, iar pentru om o lingurita cu 2% solutie de cianura este fatala.
Initiativa “Romania fara cianuri” este sustinuta de Edward Goldsmith, fondatorul publicatiei The Ecologist si laureat al premiului Right Livelihood Award (Stockholm, 1991).