Un tango más

• mergi pe mana mea

Am vazut sambata la Odeon Un tango más cu Razvan Mazilu, Monica Petrica si Clubul Tangotangent. Au fost cateva momente in care mi s-a taiat respiratia. E un spectacol de dans care reuseste sa spuna o poveste si o face cu atata expresivitate incat nu numai ca nu plictiseste, dar reuseste sa te tina de multe ori cu sufletul la gura. Razvan Mazilu a reusit sa adune un ceas de frumusete in clepsidra unei milonga gandite parca pentru prieteni. Totul e intim pe scena, unde spectatorii sunt asezati langa dansatori, si totul e strain: e strain dansul asta demoniac, straina e privirea Monicai, straine gesturile lui Razvan. Tot spectacolul e jucat pe acest contrast de stari, care te lasa, la sfarsit, cu un gol in stomac si o singura melancolie: un tango más…

Draga domnule Andrei Plesu,

• cei trei tenori • cu stangu-n dreptu • evenimentul zilei

Am urmarit pe net savuroasa punere la punct pe care ati comis-o, impreuna cu prietenul d-voastra pe Realitatea TV. Am ras o vreme, pentru ca ati facut-o cu haz si eu cred ca anecdota primeaza. Dar comedia a durat vreo jumatate de ora si mi-am dat seama ca, langa un moderator asa de sobru ca prietenul d-voastra, nimeni nu poate glumi la nesfarsit.

In definitiv, erati venit acolo cu treburi serioase: sa restabiliti adevarul istoric asa cum este el cuprins in Unica Relatare Adevarata si Istoriceste Exacta despre Comunismul Romanesc, si sa-l anihilati, profilactic, pe «micul Ponta» inainte sa devina «mini-micul Titulescu». Asa ca ati lasat gluma deoparte si ati spus si cateva lucruri serioase. Cateva grave. Vreo doua solemne. Celor serioase as vrea sa le raspund.

“Cred ca stiu mai multe despre comunismul romanesc decat stiu chiar si unii dintre congenerii d-voastra”

Mi-ati oferit o alternativa: ori n-am citit nimic despre comunism, ori n-am inteles nimic din ce-am citit. E o alternativa falsa, o dilema farfuridica din care nimeni nu poate iesi. N-am de gand sa va fac placerea si sa aleg raul mai mic. Va propun in schimb sa luam cele doua capete ale alternativei si sa le privim. Cu alte cuvinte, sa zabovim o vreme fata in fata.

Am citit probabil mai multa memorialistica de penitenciar decat unii dintre cei mai activi membri ai tineretului taranist sau liberal. Am dat prima data peste numele lui Turcanu in ’90, in marturia unui student care a facut cinci ani de puscarie, din care ultimii la Canal, pentru ca raspandise manifeste anti-comuniste. Marturia apare in «Iesirea din tunel» si e a bunicului meu. N-am indraznit niciodata sa-l intreb daca era acelasi Turcanu cu schingiuitorul de la Pitesti. De fapt, n-am vorbit niciodata despre asta. Cand a aparut «Iesirea din tunel», i-a dat tatalui meu un exemplar si el mi l-a dat mie. Atat.

Probabil ca am incercat sa compensez aceasta tacere, citind despre experienta altora. Cand imi vin in minte episoade crancene, nici nu mai stiu unde le-am citit: Steinhardt, Goma, Doina Jela, Zamiatin, «Rugati-va…», interviurile din «Memoria», «Aceasta iubire…», «Arhipelagul», «O zi din viata…», «Spovedania unui tortionar», «Le livre noir», «S-21, la machine de mort khmère rouge», sau poate Pavlovici, desi «Tortura pe intelesul tuturor» am citit-o mult mai tarziu. Eram avid sa cunosc represiunea si sa-i inteleg mecanismele. Sa pricep nu doar in ce fel, ci si cum a fost posibil acest cosmar.

Am studiat nu doar oroarea concentrationara, ci si mizeria cotidiana. Mi-ati propus sa-mi intreb parintii cum se traia «atunci». Credeti-ma ca am facut-o, de multe ori in exces. De fapt, nici nu-i nevoie sa ma credeti. Exista un volum, «Anii ’80 si bucurestenii», coordonat de Irina Nicolau, la compilarea caruia am dat si eu o mana de ajutor. Cateva dintre sursele orale transcrise in aceasta carte sunt inregistrari facute cu parintii mei. In sertarul cu acte personale, pastrez o declaratie-tip, sustrasa de la tatal meu, prin care informa Militia ca detine masina de scris.

Cred ca stiu mai multe despre comunismul romanesc decat stiu chiar si unii dintre congenerii d-voastra, amnezicii si nostalgicii. Sigur, nu e o experienta first-hand. Dar vreau sa cred ca, dupa ce m-ati trimis la biblioteca, n-o sa va vina ideea sa ma trimiteti si inapoi in timp.

Nu-mi pare rau ca va dezamagesc, dar am citit. Si nu numai istorie, pentru ca n-am cautat sa-mi cultiv doar un muzeu al terorii, cum au facut budapestanii. Am cautat explicatii si in cartile pe care prietenul d-voastra se lamenteaza ca nu le mai citesc tinerii de 25 de ani: un Orwell, un Popper, un Zamiatin, un Hayek, din pacate si un Volkoff, compensat de o metafora de Aitmatov mai mult frumoasa decat lunga, in fine, nu vreau sa va plictisesc. Si nici sa va conving ca am citit toata bibliografia obligatorie. Pentru ca n-am citit-o. Si nici nu cred ca exista o bibliografie obligatorie pentru cineva care nu vrea sa devina nici istoric, nici analist politic, nici autorul Unicei si Adevaratei Relatari. Dar am citit suficient cat sa fiu vaccinat la deriva totalitara.

“Sa vezi lucrurile dintr-o perspectiva marxista nu inseamna neaparat si sa vrei sa schimbi lumea cu instrumente marxiste”

Va marturisesc ca nu m-a surprins amploarea revoltei pe care am starnit-o, ceea ce m-a descumpanit a fost subtirimea argumentelor. Ma asteptam sa fiu pocnit cu «Critica programului de la Gotta» in figura, sa cad lat sub «Teoria plusvalorii», sa ma faceti de ras cu Antonio Negri, sa trageti in mine cu tot felul de autori marxisti ale caror nume sa nu le pot nici macar identifica. Cand colo, ce primesc? Jap, jap peste fata cu «Manifestul Partidului Comunist» si niste trivia din biografia lui Sartre. Am ras cu lacrimi cand i-ati atras atentia prietenului d-voastra ca faceti figura de «obsedati de comunism». Pentru niste obsedati, mi se pare putin.

Eu nu sunt un adept neconditionat al comunismului. Sunt un om de stanga, probabil dintre cei pe care comunistii ii detesta, pentru ca ma situez prea aproape de centru. Dar am un mare respect pentru marxism, pentru ca imi ofera instrumente cu care sa inteleg societatea in care traiesc.

Pareto a remarcat demult ca 20% dintre oameni consuma 80% din resurse. E un fapt pe care liberalismul se multumeste sa-l constate, in vreme ce marxismul il condamna explicit. Ati spus ca, la 25 de ani, e ipocrit sa-ti pese de mortalitatea infantila din lumea a treia. De fapt, 25 de ani e varsta la care o distributie de tip Pareto, in momentul in care ii percepi concretetea, iti face instantaneu greata. Cand ai varsta mea si citesti ca tratamentul profilactic al malariei costa 10$ si ca, totusi, in Africa, un copil moare in fiecare minut de malarie, nu-ti vine sa-ti bei linistit ceaiul in continuare.

Sa vezi lucrurile dintr-o perspectiva marxista nu inseamna neaparat si sa vrei sa schimbi lumea cu instrumente marxiste, de aceea nu fac apologetica terorii revolutionare. Cred ca nici o persoana cu vederi democratice nu are stomac sa digere idei comuniste primite de-a gata. Dar daca inlaturi programul violent, esenta marxismului nu dispare: raman clasele si absurdele inegalitati economice care le separa, ramane teoria capitalului, ramane o filosofie a istoriei. Iar cultura conte
mporana ar fi cu siguranta mult mai saraca fara scoala de la Annales, fara perspectivele de tip «grass-root» din stiintele sociale, fara micro-istorie.

In 2005, pentru prima data, la Live8, statelor din G8 li s-a cerut de catre cetatenii lor sa inceapa «lungul drum spre justitie», pentru ca actualele politici de comert cu statele lumii a treia sunt pur si simplu injuste. In secolul XIX ar fi parut incredibil, dar astazi o parte dintre cei in mainile celor care s-a concentrat capitalul au cerut ca el sa fie redistribuit acolo unde este nevoie de el. Si nu ca «ajutor umanitar», ci din «datorie umanitara». Adica nu din mila, ci «ca sa se faca dreptate». Vreti, nu vreti, asta e marxism.

“Ce e mai rau: sa spui ce spunea si Ion Iliescu sau sa faci ce facea si Ion Iliescu?”

In ce priveste regimurile comuniste, nu am alta tinta decat aveti si d-voastra: sa inteleg cum au rezistat ele atata timp, care au fost mecanismele durabile ale crimei. Doar ca pe mine nu ma multumeste explicatia care face recurs la caracterul criminal al comunismului. Si cred ca daca nu gasim adevaratul vinovat, suntem damnati sa repetam experienta cu o a treia dictatura, care nu se va numi nici «fascista», nici «comunista».

Perspectiva marxista mi-a oferit si in acest caz un instrument util: vazute ca un «capitalism de stat», cu capitalul concentrat in jurul aparatcik-ului, care controleaza echilibrul macroeconomic printr-o «dictatura a nevoilor», lucrurile incep sa capete sens. Mecanismele terorii pot fi astfel descrise cu mai mare acuratete. Pare o erezie, nu, sa condamni comunismul cu instrumentar marxist? Dar daca lasati o clipa cuvintele sa se elibereze de incarcatura lor afectiva si le ingaduiti o semantica ergonomica, erezia devine o idee ca oricare alta. O reprezentare posibila a lumii in care traim. Poti sa fii de acord cu ea, poti sa nu fii.

Numai ca multi dintre congenerii d-voastra au facut fixatie la o familie de cuvinte. Dupa ei, unele idei sunt de nespus. Aceiasi oameni care in anii ’90 luptau pentru pluralism politic si libertate de exprimare, organizeaza astazi mini-cruciade impotriva gandirii incorecte politic care nu scuipa-n san cand spune «comunism» si nu-l califica cu unul dintre adjectivele «criminal», «ilegitim» sau «falimentar».

Cand prietenul d-voastra m-a asezat in aceeasi oala cu Vadim Tudor, n-ati avut nici o tresarire amintindu-va ca Ion Iliescu ii numea pe intelectualii din Piata Universitatii legionari? V-a deranjat ca am reluat idei traficate de Ion Iliescu acum 16 ani: non idem est si duo dicunt idem. Ce e mai rau: sa spui ce spunea si Ion Iliescu sau sa faci ce facea si Ion Iliescu?

“Nimeni nu tine doliu 100 de ani”

As vrea sa credeti ca, pana la un punct, inteleg trauma care ii face pe prietenul d-voastra si pe congenerii sai atat de intransigenti. Si ii compatimesc, asa cum imi compatimesc parintii si bunicii, pe cei ale caror destine au fost mutilate de regimul totalitar. Stiu ca, indiferent daca ai sau nu dreptate, nu vorbesti de funie in casa spanzuratului. In dictionarul bunicului meu, probabil ca la cuvantul «comunism» apare figura lui Turcanu. Nu mi-am propus sa schimb asta. Nimeni nu poate schimba asta. Dupa cum nu mi-am propus sa conving pe cineva care a trait mai mult de 10 ani in comunism sa-l citeasca pe Marx cu alti ochi.

Am spus doar atat: spanzuratul e mort de 16 ani, iar de cand cu condamnarea regimului comunist, e ca si ingropat, asa ca de-acum incolo, grupul necrofililor veseli poate vorbi liber despre «funie». Am stiut ca veti stramba din nas, am stiut ca prietenul d-voastra se va crispa dureros, dar nimeni nu tine doliu 100 de ani. Iar suferinta nu da nimanui privilegiul infailibilitatii, nici nu te face izvor de morala publica.

Ajunsi in acest punct, mi-as dori foarte mult sa fiti de acord cu mine ca nu putem fi de acord. Si sa putem discuta si pe viitor cu umor si cu relaxare despre lucrurile care ne unesc sau care ne despart.

Desigur, puteti ramane la parerea d-voastra ca «n-am inteles nimic» si atunci intre noi se va aserne o tacere din care doar eu voi avea de pierdut. Sau puteti alege sa-mi concedeti ca nu putem fi de acord si intre generatia mea si a d-voastra va ramane inca un canal de comunicare deschis, de pe urma caruia generatia mea va avea cu siguranta mai multe de castigat.

Cu admiratie neconditionata,

Dragos Bucurenci

:: scrisoarea a fost publicata azi in EvZ
:: afla mai multe despre editorialul “Mortul din culpa” si reactiile pe care le-a starnit

Mai am decat un dor (feat. Andra de la Brasov)

• evenimentul zilei

Sa vorbim toti corect romaneste limba romana care am invatat-o in scoala ca si materie ca nu degeaba s-a chinuit dascalii nostri cu noi care azi decat ca nu mai suntem recunoscatori ca si fosti elevi care ne-a ajutat scoala in viata. (…)

Ce sens are sa ne pierdem noi timpul, ca si oameni, ca si intelectuali, cu cei mai putin norocosi decat noi care scoala i-a invatat decat sa faca dezacorduri? Dezacordul e o trasatura frumoasa a personalitatii care apare la o varsta frageda si te poate insoti toata viata ca si prieten. (…)

Acuzativul-minune lasa frazele de un plat imaculat: s-a dovedit ca “ideea care-am avut-o” contine cu 20% mai putina prepozitie decat “ideea pe care-am avut-o”, tratata cu un acuzativ obisnuit.

Sunati azi si comandati dezacordul-cel-mai-bun-prieten-al-omului impreuna cu acuzativul-minune si primiti gratuit, ca si cadou, un pachet cu 100 de adverbe “decat” de unica folosinta pentru dumneavoastra si pentru familia dumneavoastra. Aceste agramatisme, ca si medicamente, se elibereaza fara prescriptie medicala. Decat ca nu apar manifestari neplacute.

:: citeste articolul integral in Evz.

Respect, danceul!

• mergi pe mana mea

Dan C. Mihailescu, omul care aduce cartea pe ProTV si, probabil, cel mai popular critic literar la ora actuala, si-a facut site la www.dancmihailescu.ro. Design-ul nu foarte adus la zi ma face sa cred ca nu e tocmai strain de bricolarea html-ului, asa ca sunt cu atat mai impresionat. Respect!

Care este, dupa Dan. C. Mihailescu, recordul sau de popularitate? “Este o tiganca, vinzatoare de zmeura in Busteni, care m-a intrebat ce caut eu acolo. Uimit, am intrebat-o la rindul meu de unde ma cunoaste. Mi-a raspuns candid: “Noi ne uitam la Tinar si nelinistit, dar dam drumu’ la teveu ca sa te vedem si pe mata”. Fireste, mi-am continuat interogatia: “Dar intelegi ceva din ce zic eu?” Mi-a raspuns: “Nu mereu.” Am continuat contrariat: “Si atunci, de ce va uitati?” Am auzit cea mai substantiala vorba buna din viata mea: “Ne uitam la matale, pentru ca se vede ca esti om cinstit”. Tin la aceasta vorba ca la un blazon. Am sute de articole elogioase scrise despre cartile mele, laude. Nici una nu echivaleaza cu aceasta vorba. Nu sint populist, doar excesiv de sentimental.”

I-am cunoscut pe tinerii de la Asociatia Oricum de abia 2 saptamani si sunt deja cel mai mare fan al lor. Tinerii de la Oricum au, fiecare, 21 de ani sau mai putin si cred ca cel mai bine i-a descris Andreea Pulpea, Directoarea Departamentului de Proiecte la British Council, care mi-a spus ca ar trebui sa-i cheme nu Oricum, ci Orice.

Sunt oamenii care au scos acum un an revista Oricum, o publicatie de cultura urbana care dadea clasa defunctului Nights si Clubbing Mag-ului (stiu eu ce spun:). In 2006 au realizat pentru British Council un studiu intitulat “O perspectiva asupra valorilor tinerilor romani” si au convins aceeasi organizatie sa puna pe picioare Youth Summit, un forum anual care sa dezbata agenda reala a tinerilor. Anul acesta, primul Youth Summit s-a desfasurat sub inaltul patronaj al Presedintiei si Oricum a primit felicitarile lui Felix Tataru pentru organizarea evenimentului. Cand n-au ce face, oricumii ofera free hugs la Universitate. Mai multe pe www.oricum.ro.

Via Zoso, am dat peste un stand-up demential: Teo, “Cuvinte vulgare”. Am incercat sa urmaresc si alte stand-up-uri, dar nu sunt la fel de bune. Cand nu sunt ale lui Teo, sunt chiar jenante. Dar asta face toti banii.

Si tot de ras. Mitomaniile de pe Metropotam. Din pacate, sunt greu de gasit, daca nu stii de ele – trebuie sa le cauti pe la seriale. N-ar strica sa fie mai vizibile pe prima pagina. Autorul, Eugen Erhan, s-a consacrat deja cu PidJin. Mitomaniile sunt mai usurele, dar, de multe ori, mai suculente:

Misca cineva masa?

• alte articole • cei trei tenori • cu stangu-n dreptu • in media

Textul meu, Mortul din culpa, publicat lunea trecuta in EvZ, a trezit, cum era de asteptat, reactii puternice din partea intelectualilor de centru-dreapta.

Rezum teza articolului:

“Stiu ca spun o banalitate, dar uneori este util sa repeti ca 2 si cu 2 nu fac 5: statul roman nu a condamnat comunismul ca optiune politica, a condamnat regimul comunist din Romania, un sistem totalitar instaurat prin dictat strain si mentinut prin crima si teroare. (…)

Comunismul romanesc este de factura leninista, fiind in esenta sa o doctrina criminala si ilegitima. Cand vorbim unui strain despre “comunism”, fara cuvenitele precizari, nu facem altceva decat sa dam un nume scurt si prost unei experiente totalitare.
Sensul curent sub care comunismul circula in Occident e acela al unei ideologii umaniste, usor utopice, dar in niciun caz criminale. Si nu cred ca exportul unei confuzii locale ne face mai exotici, cred ca ne face doar ridicoli.”

O prima reactie pertinenta am citit pe Liberalism.ro si ii apartine lui Tudor Glodeanu:

“Articolul dlui. Bucurenci, sincer in revolta sa naiva, m-a facut sa inteleg ca, in masura in care comunismul a avut si “o parte buna” (sper ca ghilimelele sa atenueze socul provocat de o asemenea afirmatie cutremuratoare), aceasta parte buna este vaccinarea oamenilor cu scaun la cap impotriva iluziilor demiurgice ale unei ideologii gaunoase si inca seducatoare.”

Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu au dedicat aproape o jumatate de ora chestiunii in emisiunea Altfel de duminica seara de pe Realitatea TV:

Andrei Plesu: “Ceea ce ma deranjeaza este ca el (D.B.) n-are nici un pic de sete de cunoastere reala. Omul asta, daca poate sa spuie lucrurile astea, n-a citit nimic, sau, daca a citit, n-a priceput nimic. Speranta mea e ca n-a citit…”

Gabriel Liiceanu: “Putea sa citeasca, a propos de teza ca in Occident, daca te duci si spui in clipa de fata “comunismul este un lucru general rau”, te faci de ras, si ca asta e opinia Occidentului despre comunism, atunci nu a citit pe Francois Furet, nu l-a citit pe Revel, nu l-a citit pe Besancon, nu a citit pe Koestler, n-a citit Orwell, n-a citit Popper, n-a citit Raymond Aron, n-a citit “Cartea neagra a comunismului”. Din toate ar fi aflat ca Occidentul este constient ca aceasta idee utopica a omenirii este o otrava eterna indiferent de unde vine ea.”

Emisiunea poate fi vizionata aici.

Luni, Mircea Mihaies scrie in EvZ despre “prostia agresiva”:

“Exista vreo diferenta intre statuarea „grandorii istorice a nazismului” si „viitorul de aur al omenirii”, ponciful tuturor marxizantilor? Vedeti cea mai mica deosebire intre morbiditatea gandirii lui Hitler, pentru care „Führerul e legea”, si afirmatiile lui Marx si Engels privind caracterul „neingradit de lege al dictaturii proletariatului”? Daca le vedeti sa-mi spuneti si mie. Iar daca nu, ramane ca-n titlu: O stafie umbla prin Europa: prostia agresiva.”

Vladimir Tismaneanu scrie si el despre comunismul de dupa comunism, tot in EvZ:

“Tema adeziunii totale la miscarile revolutionare de masa este una dintre cele mai importante din psihologia politica moderna. Aceste pasiuni se hranesc din incertitudini si resentimente, din anxietati si invidii istorice, dar si din instincte egalitariste si colectiviste.

Singurul antidot este mobilizarea fortelor liberalismului antitotalitar si continua demistificare a minciunii comuniste. Din nou, este vorba de un sistem bazat pe dubla gandire si pe dubla morala. Aici rezida originea raului reprezentat de ideologia care a inspirat si a justificat totalitarismul de tip bolsevic.”

In fine, Alin Ionescu, intr-o cronica intitulata Tanarul marxist Bucurenci, noteaza:

“Din pacate (sau din fericire?) pentru generatia dlui Bucurenci, socialismul real, trait si inghitit cu forta, nu prea mai are relevanta existentiala. E cel mult o fantoma care se incapatineaza sa se bage in vorba, un cadavru care impute cu miasme spatiul public. Mie, personal, mi se pare hiperevident ca marxismul, in oricare dintre variante, nu mai poate vorbi vreodata credibil pe acest pamint. Totusi, mai cred ca va trebui ca, la un moment dat, intelectualii de dreapta din spatiul fostului lagar sa ridice cu destindere anatema de pe crestetul ideilor de stinga. La o adica, G. Tamas si I. Iliescu n-au nici o legatura.”

Ce va urma

I-am scris o scrisoare lui Andrei Plesu si am discutat marti, la NEC, aproape doua ceasuri despre polemica starnita. Am convenit ca EvZ va publica scrisoarea saptamana viitoare impreuna cu raspunsul d-lui.

De asemenea, A.P. le-a cerut acordul bursierilor NEC sa organizeze o dezbatere in cerc restrans (bursierii si cativa invitati, intelectuali de stanga) pe tema comunismului de ieri si de azi.

Cum ar veni, cineva misca intentionat masa sau Romania incepe sa fie bantuita pasnic de fantome…

Ratarea pentru to(n)ti

• evenimentul zilei

Lucrul pe care mi-l aduc aminte cel mai bine din liceu este ca-mi doream cu tot dinadinsul sa se termine mai repede.

Nimic din ceea ce se intampla dincolo de poarta de la intrare nu parea sa aiba vreo legatura cu lumea reala. Din cosmarul care a durat patru ani mi-aduc aminte doar cinci chipuri luminoase. De la Daniela Oprescu, Valentin Stoica si Gabriel Sandoiu am invatat logica, rigoarea calculului matematic si gandirea algoritmica.

Sunt deprinderi pe care le folosesc zi de zi in managementul proiectelor. Alti doi profesori m-au ajutat sa-mi educ propriul gust in materie de literatura, iar daca astazi sunt infinit mai castigat decat 87% dintre conationalii mei, care nu citesc, le-o datorez Oharei Donovetski si lui Nicolae I. Nicolae. Toti acesti oameni, care si-au luat in serios meseria de educator, au facut-o in dispretul curriculei. Toate cunostintele si deprinderile care-mi sunt utile si astazi le-am invatat in ciuda sistemului si, de multe multe ori, in afara orelor de clasa.

Ceea ce face liceul romanesc cu mintea si sufletul adolescentilor este dezgustator. Nu stiu un alt cuvant care sa descrie mai bine mutilarea spiritului, la o varsta cand micul adult ar trebui sa-si dezvolte creativitatea, discernamantul si responsabilitatea. Sa asezi an de an doua sute de mii de tineri intr-o menghina care nu tine seama de interesele si pasiunile vreunuia, iata o opera demna de dr. Mengele!

La 14 ani, majoritatea adolescentilor sunt pasionati de muzica, de sport, de calatorii, de actorie, de calculatoare, de munte sau de filme. Nu de “matematica-fizica”, “chimie-biologie” sau “filologie-limbi clasice”. “Real” nu e numele unei pasiuni, e dimensiunea standard a unui pat al lui Procust care exista in stoc. Iar “uman” e dimensiunea cealalta.

Singurul lucru pe care liceul il cladeste cum trebuie este caracterul. Fara el, n-ai nici o sansa sa scapi cat de cat teafar. In fiecare an, pe portile liceului ies, randuri, randuri de ciungi, ologi si orbi. Din fericire, multe dintre aceste handicapuri sunt reversibile. Nu toate. Dar cei care reusesc sa si le depaseasca ajung sa faca filme de Cannes, sa conduca agentii internationale de publicitate, sa vanda americanilor tehnologii de sute de milioane de dolari, sa mute in Romania sediile diviziilor regionale de afaceri sau sa compuna melodii romanesti care fac inconjurul lumii.

De ani intregi aud ca avem un invatamant orientat spre performanta, iar nemultumirile grosului elevilor sunt expediate scurt in numele medaliilor obtinute la olimpiade. Sa ma ierte olimpicii internationali (daca citesc aceste randuri din America, Marea Britanie sau Canada), dar adevaratele varfuri ale societatii romanesti nu sunt ei. Intre varfurile de azi si rebuturile de ieri, din liceu, e o bijectie aproape perfecta.

Cel putin asa vad eu lucrurile in legatura cu liceul romanesc. Poate ca tu le vezi altfel. Dar indiferent cum stau cu adevarat lucrurile, poate ca e timpul sa discutam despre cum vrem sa arate tinerii profesionisti sau tinerii artisti de maine. Si despre cum pot fi ei ajutati sa nu se mai califice la locul de munca. Initiativa acestei dezbateri nu-mi apartine, dar ma bucur ca ea are, in sfarsit, loc.

Tinerii de la Asociatia Oricum au convins British Council si presedintia sa organizeze aceasta dezbatere la cel mai inalt nivel, in cadrul Youth Summit 2007. Pe www.youthsummit.ro, la sectiunea Blog, ai ocazia sa-ti spui parerea. Nu stiu care vor fi concluziile acestor discutii si nu stiu nici macar in linii mari incotro se vor indrepta ele. Dar stiu un lucru: ca nimeni nu va vorbi despre icoane. Pentru o dezbatere care-si propune sa schimbe cu adevarat lucrurile, e un inceput bun.

:: Citeste articolul integral in EvZ

Voluntariat 100% la TVR1

• in media • voluntariat

Maine, la 22:00, pe TVR1, Catalin Stefanescu ne-a invitat la Garantat 100% pe mai multi oenghisti ca sa dezbatem despre voluntariat si alti demoni ai societatii civile.

Discutia porneste de la un caz exemplar, Tasuleasa Social, unde Alin Uhlmann Useriu a creat probabil cea mai ampla platforma de voluntariat ecologist din tara. Paradoxul sau, daca vreti, tocmai cheia demersului lui Alin este ca la actiunile de reimpadurire participa copii ai caror parinti traiesc din defrisarile ilegale. Defrisari ilegale care au dus la dezastrele inundatiilor, unde voluntarii lui Alin s-au aflat in primele randuri de interventie.

Ceilalti demoni ai societatii civile adusi in discutie sunt problemele de credibilitate cu care se confrunta asociatiile si fundatiile, proasta intrebuintare care se da spiritului civic, interesul tinerilor pentru voluntariat etc

Pe langa Tasuleasa Social si Asociatia “Salvati Delta – AC”, reprezentate de Alin si de mine, Biroul de Consiliere pentru Cetateni Cluj-Napoca si Societatea Academica din Romania sunt prezente prin Ioana Muresan si Sorin Ionita.

Mortul din culpă

• cu stangu-n dreptu • evenimentul zilei

Am ciocnit un pahar, cand statul roman a tras apa la closetul istoriei, condamnand regimul comunist. Acum, ca Sarbatorile au pus un bemol entuziasmului care a insotit publicarea raportului Comisiei Tismaneanu, as vrea sa spun si ce m-a tulburat in legatura cu aceasta condamnare.

Intre cei care au aplaudat gestul presedintelui, prea multi au fost cei care au facut-o de pe pozitii ideologice. Nu-mi pasa prea mult daca aceste pozitii se numesc nationaliste, crestin-democrate sau liberale. Stiu ca spun o banalitate, dar uneori este util sa repeti ca 2 si cu 2 nu fac 5: statul roman nu a condamnat comunismul ca optiune politica, a condamnat regimul comunist din Romania, un sistem totalitar instaurat prin dictat strain si mentinut prin crima si teroare.

Admit ca, in loc de “condamnarea regimului comunist din Romania”, presa a fost in dreptul ei sa foloseasca numele scurt “condamnarea comunismului”. In fond, mass-media nu au facut decat sa urmeze o obisnuinta a limbii romane, care a pervertit in ultimii 16 ani semantica acestui cuvant. Cu totii ne-am obisnuit sa punem semnul egal intre “comunism” si “crima”, intre “gandire comunista” si “reflex totalitar”, intre “comunist” si “idiot” sau “criminal”.

Dar tocmai pentru ca regimul comunist a fost condamnat oficial in Romania, aceasta obisnuinta trebuie sa inceteze. Pentru ca este o prostie enorma si o confuzie rusinoasa.

Presedintele si-a insusit opinia Comisiei, dupa care regimul totalitar din Romania s-a bazat pe ideologia comunista “importata din URSS”.  Or, nicaieri in lumea academica occidentala, sursele ideologiei comuniste nu sunt de cautat in spatiul sovietic. Comunismul romanesc este de factura leninista, fiind in esenta sa o doctrina criminala si ilegitima.

Cand vorbim unui strain despre “comunism”, fara cuvenitele precizari, nu facem altceva decat sa dam un nume scurt si prost unei experiente totalitare. Sensul curent sub care comunismul circula in Occident e acela al unei ideologii umaniste, usor utopice, dar in niciun caz criminale. Si nu cred ca exportul unei confuzii locale ne face mai exotici, cred ca ne face doar ridicoli.

In Occident, optiunea comunista nu e un lucru scandalos. Pentru un tanar cu mintea deschisa, adevaratul scandal il constituie inegalitatea crasa a sanselor care-l despart pe un copil nascut intr-un cartier instarit de un copil nascut intr-un cartier de imigranti sau ipocrizia unor natiuni care se autoproclama “civilizate” si care-si intemeiaza bunastarea pe saracia, foametea si mortalitatea infantila din lumea a treia.

Nu-i poti spune unui tanar violentat de aceste realitati ca optiunea lui e criminala pentru ca regimurile comuniste au produs, oriunde au fost impuse, numai moarte si suferinta. E la fel de stupid ca si cum i-ai spune unui crestin ca mantuirea e ilegitima pentru ca a existat Inchizitia.

Distinctia pentru care pledez le poate parea celor care au facut puscarie inainte de ‘89 doar un moft. Dar, intre generatia care si-a irosit viata in comunismul romanesc si noi, exista o generatie inca activa, chiar foarte activa, care intretine cu buna-stiinta o confuzie ce maculeaza la nesfarsit ideile de stanga si comunismul ca filosofie politica in numele destinelor frante de regimul totalitar din Romania.

Nu sunt naiv si stiu ca, pentru majoritatea intelectualilor din Romania, inocentarea comunismului este un faux pas. Dar este un faux pas care bantuie nu doar Europa, ci si acest colt de lume, unde tinerii mai mult sau mai putin umblati citesc si altceva decat cele “321 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea”.

:: Cititi articolul integral in Evz

Mortua est

• in media

Din ianurie, Cultura libre a fost scoasa din grila TVR1.

Pentru mine, Cultura libre e un proiect incheiat in remiza pentru ca n-am reusit sa realizez cu echipa TVR-ului formatul propus initial. Din toamna, odata cu mutarea la miezul noptii, am eliminat si partea muzicala, asa ca emisiunea s-a transformat intr-un simplu talkshow pe teme culturale, poate mai fresh decat alte talkshow-uri, dar altfel cu nimic mai special. Lucrurile astea ma fac sa privesc decizia canalului TVR1 cu destula intelegere.

De vreo luna si ceva lucrez deja, impreuna cu Kosmos Multimedia (principalii responsabili pentru www.facemcatavencu.ro), la un alt format care sa se adreseze mult mai direct publicului tanar. Noul format nu va mai avea, insa, decat ocazional, o abordare culturala. De asemenea, el nu va mai fi integral productia unei televiziuni. Co-productia pare a fi singura solutie pentru ca materialele filmate sa respecte standardele vizuale cerute de un format.

Asadar, pauza de sticla cel putin doua luni. Din pacate, site-ul TVR-ului nu arhiveaza emisiunile scoase din grila, asa ca link-urile la inregistrarile Cultura libre nu mai sunt active. Mai pot fi vizionate doar cele doua editii care au ajuns pe Google Video:

Trend anti-trend (cu Alex. Leo Serban, Razvan Exarhu si Adrian Oianu) – c/o Stingo

Generatia Web 2.0 (cu Miron Ghiu, Antonio Eram si Iulian Comanescu) – c/o Zoso

In vizuina

• la vita e bella • locuri

Am ajuns la Pestera acum doua zile, pe un soare orbitor, care parea sa sfideze toate prognozele meteo. In doua ore, a inceput sa fulguie si, in alte doua, stratul de zapada se ridicase la jumatate de metru. Furtuna de zapada a durat o zi si jumatate, pana ieri seara. Cand nu ningea, vantul viscolea zapada, cu un suier sinistru. Adapostiti in spatele peretilor cu mari deschideri de sticla, Gabriela spune ca suntem ca intr-o vizuina. Momentan suntem aparati, dar ne stim vulnerabili. O ora de somn “in vizuina” e mai odihnitoare decat zece nopti dormite la oras.

Drumurile pana la casele invecinate au devenit adevarate expeditii, pentru ca nimeni nu s-a pregatit pentru o ninsoare atat de abundenta. In vreme ce, de la Bucuresti, mi se spune ca zapada e mai mult o zloata murdara, aici stratul ajunge pana la genunchi si, in unele locuri, chiar pana la brau. Cele mai bune incaltari de iarna s-au dovedit pungile si cele mai bune aparatoare de viscol au fost ochelarii de soare.

Ieri noapte, insa, cerul s-a limpezit. Bezna s-a risipit si dealurile s-au descoperit deodata intr-o lumina viscoasa si bruna, filtrata de stratul subtire de nori. Azi dimineata m-am trezit privind pe fereastra la o “Nastere” de Bruegel. Dealurile, copacii si casele, totul era pictat doar in alb si culorile pamantului. Ridicand privirea, in peisaj au aparut si Bucegii si cerul azuriu cu cativa nori. O scena de natura sacra. O priveliste cum n-am mai vazut demult.

Priveliste din “vizuina” azi dimineata

Suntem izolati si n-avem nici o veste despre cand va veni un plug sa deszapezeasca drumul. Dar nimeni nu pare ingrijorat. In casa vorbim putin si ne miscam incet ca sa nu facem zgomot. Din cand in cand, caderea zapezii de pe acoperis ne tulbura gandurile, odihna si visele. Apoi se face iar liniste, ca intr-o biserica de tara, cand iese parintele cu Sfintele Daruri.

“Vizuina” (arh. Ion Raducanu) pe viscol

“Telefericul” (casa arh. Dorin Stefan)

Aproape Bruegel


Later edit

“Vizuina” vazuta de-aproape

“Vizuina” si “Telefericul” – vedere dinspre sud-est

Priveliste din “vizuina” in dupa-amiaza plecarii